Vineri, 13 Iulie, 2018 - 10:50

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a participat joi, 12 iulie a.c., la Bruxelles, la evenimentul organizat cu ocazia celebrării celor 50 de ani de Uniune Vamală.

Cu acest prilej, dl Eugen Teodorovici a semnat Carta Vamală Europeană, sub înaltul patronaj al domnului Pierre Moscovici, comisar european pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă şi al domnului Hartwig Löger, ministrul de finanţe din Austria, ţară care deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Miercuri, 11 Iulie, 2018 - 11:56

Ministerul Finanțelor Publice a modificat și a completat H.G. nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, prin Hotărârea de Guvern nr. 476/2018 care a fost publicată, pe 9 iulie 2018, în Monitorul Oficial nr. 580.

Joi, 5 Iulie, 2018 - 16:10

Titlurile de stat din emisiunea „Centenar” mai pot fi cumpărate de la unităţile Poştei doar joi, cu 1 leu bucata, perioada listării fiind 15 iunie - 5 iulie 2018. Prin unităţile Trezoreriei Statului, mai pot fi cumpărate astfel de titluri şi vineri, 6 iulie.

Dobânda pentru aceste plasamente este de 5% pe an, net superioară celor oferite de bănci, dar banii rămân blocaţi în acest plasament timp de 5 ani, titlurile fiind netransmisibile, nevandabile şi netranzacţionabile.

Sâmbătă, 23 Iunie, 2018 - 07:37
Preşedinţia Consiliului Guvernatorilor BEI este asigurată de fiecare stat membru prin rotaţie

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, în calitatea sa de guvernator al României la Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), a fost numit preşedinte al Consiliului Guvernatorilor BEI.

Duminică, 17 Iunie, 2018 - 07:48
Teodorovici zice că nu este importantă sursa de finanțare

"Într-un proiect nu e importantă sursa de finanţare, este important să faci acel proiect, iar guvernul, prin Ministerul de Finanţe, să aleagă cea mai facilă, utilă, ieftină sursă de finanţare. A fost o discuţie cu cei de la Ministerul Transporturilor. Dânşii (n.r. ministerul Transporturilor) au găsit o variantă mai rapidă de a face lucrurile să se întâmple pe acest sector Comarnic - Braşov. Nu este importantă partea de finanţare, este importantă calea de a implementa un astfel de proiect", a declarat Eugen Teodorivici, ministrul Finanţelor, la Constanţa

Sâmbătă, 19 Mai, 2018 - 11:31

Ministerul Finanţelor Publice va acorda un termen suplimentar, de trei luni, pentru dotarea operatorilor economici cu aparate de marcat electronice fiscale, respectiv până la 1 septembrie pentru contribuabilii mari şi mijlocii şi până la 1 noiembrie pentru cei mici, informează MFP printr-un comunicat.

Vineri, 18 Mai, 2018 - 13:38

Extragerea bonurilor fiscale câștigătoare emise între 1 și 30 aprilie 2018 este programată duminică, 20 mai 2018. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. 

Subscribe to Ministerul Finanțelor Publice (MFP)