Miercuri, 13 Iunie, 2018 - 13:50

În cadrul TIFF 2018, UNICEF a prezentat în premieră scurtmetrajul ”Adela”. Materialul bazat pe un caz real soluționat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) arată cum se insinuează discriminarea în medii familiare, acolo unde copiii ar trebui să fie protejați și să învețe ce înseamnă diversitatea și toleranța. 

Marţi, 5 Iunie, 2018 - 10:30

După primele trei concerte susţinute la Bistriţa, Alba Iulia şi Deva, între 3 și 5 iunie, în cadrul unei noi ediţii a turneului Flautul fermecat, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu va ajunge la Bucureşti, unde va susţine un recital împreună cu chitaristul Costin Soare, cu un program intitulat „Twenty Shades of Music”. Punctul culminant al turneului Flautul Fermecat 2018 îl reprezintă întâlnirea cu publicul din București de joi, 7 iunie, ora 19.00, de la Sala Teatrelli din Capitală, concert organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, Creart şi Teatrelli.

Joi, 17 Mai, 2018 - 10:12

Educația timpurie în România (2002)
Studiul îşi propune să evalueze şi să descrie organizarea şi funcţionarea creşelor, calitatea serviciilor oferite copiilor sub 3 ani, precum şi opiniile şi aşteptările părinților. Acesta urmărește identificarea premiselor necesare astfel încât creşele să devină furnizori funcţionali de servicii pentru dezvoltarea timpurie a copiilor.

Subscribe to UNICEF