Sâmbătă, 18 Ianuarie, 2020 - 19:46
Federația Română de Handbal a oficializat un parteneriat care vizează Campionatul Național Feminin - Liga Florilor

 

FRH şi multinaționala MOL, una dintre cele mai importante companii petroliere din România, au semnat un acord în valoare de 200.000 de euro, valabil până la 31 decembrie 2020. În baza acestei înțelegeri, campionatul intern de handbal feminin se va numi ”Liga Florilor MOL”.

La evenimentul care a avut loc la sediul COSR, au fost prezenți Alexandru Dedu, preşedintele FRH, Camelia Ene, CEO MOL România, dar şi Crina Pintea, cea mai bună handbalistă a României în 2019.

Miercuri, 18 Septembrie, 2019 - 09:11

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a 11-a ediție a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, organizațiile neguvernamentale având la dispoziție o lună pentru a depune proiecte în vederea obținerii de finanțare
     Premiul MOL pentru sănătatea copiilor a fost acordat Asociației HorsEmotion din Timișoara. Fondul total al sponsorizărilor pentru această ediție este de 400.000 de lei, iar finanțarea maximă care poate fi acordată unui proiect este de 25.000 de lei

Vineri, 2 August, 2019 - 12:52

E.ON Energie România a pus în funcţiune, luna trecută, trei noi staţii de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice, la Central Plaza – Universul Sănătăţii Sf. Spiridon Bacău – Str. Erou Ciprian Pintea nr.29  (Mc Donalds), Bacău, benzinăria MOL Sovata, Str. Praidului FN (str. Primăverii, nr.58), Sovata, jud.Mureş  şi benzinăria MOL Gheorgheni, Str. Kossuth Lajos, nr. 201, Gheorgheni, jud. Harghita, numărul unităţilor instalate de companie ajungând astfel la unsprezece.

Miercuri, 27 Martie, 2019 - 11:57

MOL România se alătură Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, susţinând activitatea muzeului pe parcursul anului 2019, în cadrul unui parteneriat de sponsorizare. Prin această decizie, MOL România dovedeşte încă o dată intenția de a se implica activ în comunitate, atât prin intermediul platformelor de responsabilitate socială, cât și prin alte proiecte menite să contribuie la dezvoltarea societății.

Luni, 4 Martie, 2019 - 09:16

MOL România și Fundația Pentru Comunitate vor sprijini 45 de tineri proveniți din medii defavorizate pentru obținerea permisului de conducere. Tinerii sunt beneficiarii celei de-a patra ediții a programului Permis pentru viitor, iar numele lor au fost făcute publice de către Fundația Pentru Comunitate și MOL România

Vineri, 18 Mai, 2018 - 11:14

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat ieri seara cea de-a 13-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor. Tineri sportivi și artiști cu rezultate bune din toată țara se pot înscrie în programul organizat pe bază de concurs de proiecte. Fondul total de sponsorizare este de 560.000 de lei. 

Miercuri, 7 Martie, 2018 - 14:27

MOL România, filiala locală a grupului MOL, a finalizat construcția terminalului GPL în Tileagd, județul Bihor. Investiția în noua instalație care se întinde pe o suprafață de peste 10.000 metri pătrţi, a depășit 2,3 milioane euro.

Subscribe to Camelia Ene