Miercuri, 23 Mai, 2018 - 13:00

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au derulat, marți, ediţia cu numărul 49 a campaniei "Preventie si Educatie pentru Sanatate", în comuna Tomșani, județul Prahova. Un medic stomatolog, un fizioterapeut şi un nutriţionist le-au predat celor 150 de copii ai școlii din Tomșani lecții necesare pentru sănătate și conduită. La finalul sesiunii de comunicări, elevii au primit din partea voluntarilor multe dulciuri, pastă și periuță de dinți din partea Colgate România.

Duminică, 6 Mai, 2018 - 00:05

33 de paciente din localitatea Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov, au fost examinate, sâmbătă, de către o echipă de medici de la Institutul Oncologic Bucureşti, în cadrul campaniei de "Prevenție și Depistare a Cancerului de Col Uterin". Campania iniţiată de către voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului este dedicată femeilor cu vârste cuprinse între 25 şi 64 ani, care provin din zone rurale dezavantajate socio-economic.

Marţi, 1 Mai, 2018 - 16:16

100 de pachete cu alimente de baza au fost oferite, astazi, de 1 mai, de către voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului mai multor familii nevoiaşe din comunele Crângeni şi Călmățuiu de Sus, județul Teleorman.

Vineri, 27 Aprilie, 2018 - 15:03

Campania de "Prevenție și Educație pentru Sănătate" a debutat, vineri, în județul Dâmbovița! 147 elevi ai școlii gimnaziale Jugureni au primit cu entuziasm vizita voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, care le-au predat informații valoroase pe teme majore, precum: fenomenul de bullying, igiena corporală, posturală şi elemente de nutriţie.

Duminică, 22 Aprilie, 2018 - 15:00

A cincea ediție a campaniei de "Prevenire și Depistare a Cancerului de Col Uterin", derulată de către Institutul Oncologic "Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu" și Patriarhia Română, a avut loc, sâmbătă, în orașul Bragadiru. Zeci de paciente cu vârste cuprinse între 25 şi 64 ani au fost exameninate gratuit de către specialiști, fiind supuse testului Babeș-Papanicolau.

Duminică, 15 Aprilie, 2018 - 20:31

Un frigider de tip bancă de sânge, model BBR 270W, în valoare de 15.000 lei, a fost donat Centrului de transfuzii al Spitalului Militar de către voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

Aparatul medical este destinat să răspundă unor cerinţe stricte pentru stocarea sângelui şi a componentelor din sânge. Frigiderul are o capacitate de 96 pungi de sânge a 450 ml fiecare.

Vineri, 13 Aprilie, 2018 - 09:00

Institutul Oncologic din București a primit din partea voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului 10 aparate pentru apnee în somn și 10 concentratoare de oxigen. De asemenea, voluntarii au distribuit pacienților internați la IOB 350 de pachete cu produse bio, icoane și 50 de pungi cu jucării. Pacienții au fost bucuroși că părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru și voluntarii i-au vizitat în saloane și le-au transmis mesaje de încurajare.

Luni, 9 Aprilie, 2018 - 00:52

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au sărbătorit prima zi de Paşte împărţind peste 100 de pachete cu produse alimentare specifice sărbătorilor pascale mai multor persoane nevoiaşe din localităţile Cozieni, Ganeasa şi Piteasca, din judeţul Ilfov. De asemenea, voluntarii au mai oferit daruri celor 60 de vârstnici aflaţi în cadrul caminului de batrani "Sf. Irineu", din oraşul Pantelimon.

Sâmbătă, 7 Aprilie, 2018 - 12:00

În Vinerea Mare, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului şi grupului psaltic Anastasis i-au vizitat şi mângâiat pe pacienții Centrului de Îngrijiri Paliative ”Sfântul Nectarie”. Voluntarii le-au oferit pacienţilor daruri constând în icoane, candele, articole vestimentare și produse alimentare, printre care şi un coș cu ouă roșii pentru a aduce bucuria sărbătorilor pascale în sufletele lor.

Vineri, 6 Aprilie, 2018 - 11:45

În Joia Mare, creştinii comemorează spălarea picioarelor și Cina cea de Taină a lui Iisus din Nazaret cu Apostolii! Este vorba despre smerenie, generozitate şi dăruire de sine. În această zi mare, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au descins la "Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Handicap", din Urlaţi, judeţul Prahova, unde au vizitat 50 de persoane cu dizabilităţi, cărora le-au oferit pe lângă mângâiere şi pachete cu alimente specifice perioadei pascale şi produse pentru igienă personală.

Marţi, 3 Aprilie, 2018 - 18:00

Peste 150 de copii din Calmaţuiu de Sus, judeţul Teleorman, au primit, luni, sfaturi utile pentru sănătatea şi conduita lor de la un medic stomatolog, un nutriţionist, un profesor de instruire clinica si un psiholog, toţi, voluntari ai Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului. Este prima ediţie a campaniei de "Preventie si Educatie pentru Sanatate" derulată în judeţul Teleorman, iar tinerii au fost curioşi şi entuziasmaţi de sfaturile şi darurile primite.

Marţi, 3 Aprilie, 2018 - 00:54

Rezultatele analizelor medicale efectuate în cadrul primelor două ediții ale campaniei de "Prevenire si Diagnosticare Precoce a Cancerului de Col Uterin" arată că 30 de paciente dintr-un număr total de 85, supuse testului Babes-Papanicolau, au probleme de sănătate. Probele medicale au fost recoltate, la începutul anului, pacientelor din localităţile Grădistea şi Nuci, judetul Ilfov, zone considerate defavorizate din punct de vedere al asistenţei medicale.

Vineri, 23 Martie, 2018 - 08:28

Ediția cu numărul 46 a campaniei de "Prevenție și Educație pentru Sănătate", derulată de către voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, a avut loc, miercuri, la căminul cultural din Vîlcănești, județul Prahova. Cei 350 de elevi ai școlii gimnaziale din comuna Vîlcănești au primit cu mult interes voluntarii PCMN, ajunși pentru prima data, în aceasta comună. Temele abordate de către specialiști, la întâlnirea cu micuții, au fost: fenomenul de bullying, igiena orală, corporală, posturală şi elemente de nutriţie.

Duminică, 18 Martie, 2018 - 05:00

O nouă ediție a campaniei de "Prevenție și Depistare a Cancerului de Col Uterin" derulată de către Institutul Oncologic "Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu" și Patriarhia Română a avut loc, sâmbătă, în localitatea Gruiu, județul Ilfov. Zeci de femei cu vârste cuprinse între 25-64 ani au fost examinate gratuit de către specialiști, fiind supuse testului Babeș-Papanicolau. De altfel, este esențial ca toate doamnele să efectueze periodic acest test care permite diagnosticarea precoce a eventualelor leziuni canceroase și astfel să le fie salvată viața.

Vineri, 16 Martie, 2018 - 15:00

Violența domestică face din ce în ce mai multe victime! O mamă cu doi copii a fost bătută crunt de soțul său până i-a provocat acesteia o ruptură de splină. Femeia se află acum internată în spital, iar ceea ce este și mai trist este faptul că victima intenționează să se întoarcă acasă lângă soțul abuzator pentru că nu are independență financiară. Victima se află în atenția DGASPC Sector 5 și a voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului care i-au întins o mână de ajutor.

Duminică, 11 Martie, 2018 - 08:10

Peste 400 de persoane au concurat sâmbătă, în parcul bucureștean „Alexandru Ioan Cuza”, la semimaratonul caritabil „Run for Life”. Evenimentul sportiv organizat de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului are ca scop promovarea mişcării în aer liber, precum şi implicarea comunităţii într-o acțiune de strângere de fonduri pentru achiziţionarea unui videocolposcop, aparat necesar unor investigaţii suplimentare pentru pacientele al căror rezultat la testul Babes-Papanicolau nu a fost concludent.

Marţi, 27 Februarie, 2018 - 20:40

Medicul specialist în Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Dr. Simona Carniciu, se alătură semimaratonului "Run for Life 2018" pentru a promova PREVENȚIA la nivelul populației țării noastre şi a susține practica activității fizice la orice vârstă.

Joi, 22 Februarie, 2018 - 17:27

Peste 300 de elevi din localitatea Apostolache au participat la editia cu numarul 45 a Campaniei de "Preventie si Educatie pentru Sanatate", derulata de catre voluntarii Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului. Un medic stomatolog si un psiholog le-au prezentat copiilor notiuni despre cum sa-si ingrijeasca sanatatea si cum sa se comporte in societate.

Miercuri, 21 Februarie, 2018 - 21:00

Participanții la semimaratonul caritabil “Run for Life” s-au antrenat, din nou, pentru a obține cel mai bun rezultat la competiția care va avea loc pe data de 10 martie, în parcul Alexandru Ioan Cuza (fost IOR).

Luni, 19 Februarie, 2018 - 21:43

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au marcat lăsata secului pentru postul Sfintelor Pasti prin oferirea a peste 100 de punguţe cu dulciuri copilaşilor din parohiile Nuci şi Balta Neagră, aferente judeţului Ilfov. Copiii au fost atât de entuziasmaţi la aflarea veştii că revin voluntarii cu daruri în comuna loc, că nici nu au vrut să mai intre în case şi i-au aşteptat la biserică.

Luni, 19 Februarie, 2018 - 21:12

Duminică, pe aleile parcului Alexandru Ioan Cuza (fost IOR), a avut loc al treilea antrenament oficial al celor care s-au înscris la semimaratonul "Run for Life 2018". Până în prezent, la concurs s-au înscris aproximativ 300 de partipanţi, iar cei care doresc să se alăture semimaratonului mai au la dispoziţie aproximativ 3 săptămâni.

Luni, 19 Februarie, 2018 - 16:20

Numărul copiilor bolnavi de cancer a crescut alarmant în ultimii ani, iar medicii avertizează că această maladie este tot mai agresivă şi loveşte la vârste din ce în ce mai fragede! De "Ziua Internationala a Copilului bolnav de cancer", voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului i-au vizitat pe copiii internaţi la Institutul Oncologic Bucuresti şi au reuşit să-i înveselească prin joacă.

Duminică, 11 Februarie, 2018 - 19:00
Împreună putem învinge cancerul! Aleargă pentru viaţă la Semimaraton "Run for Life 2018"!

Iubeşti mişcarea în aer liber şi vrei să susţii lupta împotriva concerului? Acum, ai ocazia să te înscrii la semimaratonul "Run for Life 2018", organizat de către voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Duminică, pe aleile parcului Alexandru Ioan Cuza (fost IOR), a avut loc primul antrenament oficial al celor care s-au înscris deja la semimaraton. Temerarii au înfruntat vremea neprietenoasă, de astăzi, pentru că doresc să facă diferenţa prin gestul lor generos. 

Duminică, 4 Februarie, 2018 - 11:00

Surpriză pentru copiii internaţi la Institutul Oncologic Bucuresti! Artiştii de la grupul vocal "Cununiţa Muntenească" din Ploieşti le-au oferit, sâmbătă, un program artistic pentru a le aduce bucurie şi a-i asigura că nu luptă cu boala singuri. Este vorba despre o nouă serie de acțiuni umanitare derulată de către voluntarii de la Paraclisul Caredralei Mântuirii Neamului, care vor organiza spectacole si activităţi artistice într-o zi din fiecare lună a anului pentru a-i ajuta pe micii pacienți să treacă mai ușor de perioada petrecută în spital.

Sâmbătă, 3 Februarie, 2018 - 11:00

La sarbatoarea Intampinarii Domnului, voluntarii Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului au desfasurat a 43 a editiei a Campaniei de "Preventie si Educatie pentru Sanatate", in beneficiul a 80 de copii din satele Rotari si Malu Rosu, aferente judetului Prahova.

Marţi, 30 Ianuarie, 2018 - 19:08

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au distribuit, marți, centrului maternal "Casa noastră", din satul Podgoria, jud. Prahova, mai multe pachete cu alimente de bază, dulciuri, haine, produse de igienă personală și pampers. În prezent, în centru maternal locuiesc 3 mame, 7 copii minori și o bătrână de 70 de ani. De altfel, centrul maternal "Casa noastră" oferă cazare permanentă acestor persoane care se află în imposibilităţi financiare.

Duminică, 28 Ianuarie, 2018 - 12:41

A doua ediție a campaniei de "Prevenție și depistare a cancerului de col uterin" derulată de către Institutul Oncologic "Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu" și Patriarhia Română a avut loc, sâmbătă, în satul Nuci, Ilfov. 40 de femei cu vârste cuprinse între 25-64 ani au fost exameninate gratuit de către specialiști, fiind supuse testului Babeș-Papanicolau. De altfel, este esențial ca toate femeile să facă periodic acest test care permite diagnosticarea precoce a eventualelor leziuni canceroase și astfel să le fie salvată viața.

Joi, 25 Ianuarie, 2018 - 20:00
Motto: Cântă, mai frate, române, graiul şi limba ta şi lasă cele străine ei a le cânta!

Parohiile ortodoxe din toată ţara au oficiat, miercuri, slujbe de pomenire pentru cei care au contribuit la înfăptuirea Unirii Principatelor Române. O asemenea slujbă de pomenire a înaintaşilor luptători pentru unitatea naţională şi mulțumire pentru binefacerile revărsate asupra poporului român a fost oficiată şi în comuna Lipaneşti din Prahova. La ceremonie, au participat şi voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, care au sărbătorit şi s-au prins în "Hora Unirii" cu localnicii.

Joi, 25 Ianuarie, 2018 - 17:00
Motto: Să clădim punţi între oameni /Românii fără pământ sunt precum un pai purtat de vânt!

Sărbătoare mare pe 24 ianuarie în localitatea Pleașa, Prahova! Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au sărbătorit "Unire de bază" alături de cetățenii din Pleașa. Evenimentul a debutat cu intonarea imnului național și a continuat cu un concert de muzică tradițională românească și cântece patriotice. Directorul școlii "Mihai Vodă" din Pleasa a recitat două poezii, dintre care, una fiind creație proprie scrisă special pentru ziua de 24 ianuarie. La final, copiii participanți, la eveniment, au primit multe dulciuri. 

Subscribe to Ciprian Grădinaru