Publicat: 2 Iulie, 2017 - 22:27

Discursul dlui Iohannis la învestirea guvernului Tudose a fost unul de politician ofticat că a trebuit să mai înghită o dată broasca râioasă, cum se pronunța cândva un antemergător liberal de același calibru politic cu actualul președinte.

Situat la limita dintre jignirea impardonabilă, în masă,  a unor partide  și propaganda politică de doi bani, inspirată de lingătorii de clanțe de pe la ambasade, discursul dlui Iohannis  n-a făcut decât să ne arate o dată în plus micimea staturii sale politice. 

Președintele are idei puține și fixe: prima este 2% din PIB (cum numai vreo 5 state din NATO acceptă), bani care trebuie alocați pentru cumpărarea de arme de la americani.

A doua este un deficit  bugetar sub 3% (cât cerea odată Merkel și nu mai respectă nimeni din UE).

Și, a treia, ceva mai nouă, este Ordonanța 13,  de care dl. Iohannis se agață ca orbul de baston pentru a face pe zmeul statului…de drept. Cam la atât se rezumă gândirea politică a personajului rătăcit prin Palatul Cotroceni.

Dacă deficitul bugetar mic, în paralel cu înarmarea  puternică a țării, rămân singurele „linii  de forță”  ale unei gândiri politice modeste  - de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere -  incriminarea  Ordonanței 13 arată și o încăpățânare de-a dreptul maladivă. Faptul că dl Iohannis o ține langa cu „ordonanța 13” chiar și a treia zi după scripturi poate avea câteva explicații. Fie habarnistul de la Cotroceni n-a aflat despre Decizia CCR, ceea ce este grav, fie, pur și simplu, nu vrea să recunoască autoritatea acestei instituții, ceea ce este și mai grav. Ar mai fi și-a treia explicație – și anume ca dl.Iohannis să creadă că toți românii sunt proști, că nu știu despre ce e vorba în Ordonanța 13 și că haștagii din piață ar fi idolii poporului și elita neamului…Dacă ar mai crede și așa ceva, președintele ar fi chiar de râsul curcilor!

În mod normal, după ce Curtea Constituțională a repetat obligația stabilirii unui prag pentru abuzul în serviciu, confirmând corectitudinea OG 13, președintele trebuia să întărească această decizie în toate ieșirile sale publice, că d-aia îi scrie în fișa postului că este garantul Constituției. Trebuia să pună lucrurile la locul lor, să dezavueze protestul ilegal din piață și să dea lumină ignoranților haștagiști, reabilitând Ordonanța 13. De-abia atunci, după o astfel de reacție,căpăta dl.Iohannis legitimitatea să vorbească despre statul de drept. Până atunci, mai ușor cu democrația pe scări în discursurile sale publice…

Din păcate, România nu are un președinte care să înțeleagă ierarhia valorilor democratice, în care demnitatea cetățeanului și libertatea acestuia sunt mai presus de orice. Pentru domnia sa nu libertatea, ci „siguranța națională” – pretextul abstract al militarismului ce conduce țara – este religia supremă. Dovedind  nu  doar  micime de caracter, ci și îngustime politică, dl.Iohannis preferă mai degrabă să-și apere iresponsabila sa ieșire nocturnă în Piață, cu pufoaică roșie peste vesta anti-glonț,  decât să apere Constituția.

Mai mult decât atât, defilează și pe la Casa Albă, și pe la Berlin cu atitudinea sa protestatară împotriva Ordonanței 13, adică împotriva unei reglementări despre care Curtea Constituțională a decis că este obligatoriu să fie adoptată. Dar într-un stat de drept, nu într-unul condus de monstruoasa coaliție dintre procurori și securiști.

Acesta e nivelul de talpa gâștii al gândirii politice – și chiar „patriotismului” - de care e capabil un parașutist aterizat într-un post de la care înțelege doar luxul și privilegiile.

 

Topic: 

Format: