Publicat: 6 Martie, 2018 - 11:38

După succesul înregistrat anul trecut, când au intrat în concurs 50 de propuneri de proiecte inovatoare din 31 de judeţe, competiţia TeChallenge revine anul acesta cu o nouă provocare. Astfel, a doua ediţie a concursului de proiecte inovatoare în domeniul conectivităţii şi al energiei se va desfăşura în perioada 6 martie - 26 octombrie 2018, timp în care participanţilor li se oferă ocazia să-şi pună în valoare cunoştinţele tehnice, iar cele mai creative dintre acestea vor fi premiate.

TeChallenge se adresează atât studenţilor înscrişi în ciclurile de licenţă, masterat şi doctorat din cadrul tuturor facultăţilor Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti (UPB) precum şi a partenerului său din concurs, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti (UTCB), cât şi tuturor elevilor din învăţământul liceal de stat sau particular din toată ţara. Prin această competiţie, elevii şi studenţii sunt încurajaţi să îşi pună în valoare abilităţile tehnice şi creative, pentru a dezvolta proiecte inovatoare care pun în valoare conectivitatea şi sunt orientate în crearea a noi surse de energie sau eficientizare a celor existente în domenii multiple (oraşe inteligente, mobilitate şi gaze naturale).

"Ediţia din acest an a evenimentului are o semnificaţie aparte pentru Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, care aniversează 200 de ani de la primele cursuri de inginerie din România. Astfel, în ceea ce priveşte performanţa educaţională, universitatea noastră încearcă, de fiecare dată, să se poziţioneze pe primele locuri prin reuşite notabile pe plan intern şi internaţional. Acest lucru este posibil prin calitatea programelor noastre de studii, dar şi prin implicarea cadrelor didactice şi eforturile studenţilor. Un rol nu lipsit de importanţă l-au avut şi sponsorii implicaţi în astfel de proiecte educaţionale. În plus, acest concurs reprezintă o reală provocare şi pentru liceeni, aceştia având ocazia de a-şi demonstra calităţile inovatoare şi, de ce nu, de a face un prim pas către învăţământul superior de calitate pe care îl oferă universitatea noastră", a declarat Mihnea Costoiu, Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti. 

"Anul acesta sărbătorim 20 de ani de prezenţa în România şi suntem foarte bucuroşi să lansăm a doua ediţie a concursului TeCHALLENGE alături de partenerii nostril, Universitatea POLITEHNICA Bucureşti, Universitate Tehnică de Construcţii Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar Bucureşti. Sperăm ca aceasta competiţie să inspire cât mai multi elevi şi studenţi care să-ţi utilizeze cunoştinţele tehnice şi creativitatea in domeniul tehnologiei şi al conectivităţii. Mai mult de 50% din portofoliul nostru de produse sunt destinate eficienţei energetice. TeCHALLENGE este o competitie care ne reprezintă şi care demonstrează că investiţia în proiecte educative la nivel global pentru susţinerea ştiinţei, tehnicii si matematicii este o prioritate pentru noi", a declarat Constanta Nazarcu, Director General al companiei care sponsorizează concursul.

Domenii de afirmare, criterii de selecţie şi numeroase premii în bani

Eşti student la UPB sau UTCB şi ai o idee genială de proiect în domeniul energiei? Eşti elev înscris într-o instituţie de învăţământ liceal la nivel naţional şi vrei să inovezi în domeniul educaţiei energetice? Competiţia de proiecte TeCHALLANGE îţi oferă şansa de a te afirma în următoarele domenii: Eficienţa energetică (procese industriale, facility management, case conectate, clădiri pasive energetic); Noi surse de energii regenerabile (eolian, marină, energia valurilor, geotermale, fotovoltaică, biomasă); Tehnologii inteligente (smart grids, big data, smart metering); Oraşe inteligente şi mobilitate (teritorii pozitive energetic, mobilitate verde, oraşe inteligente); Gazele naturale în secolul XXI (power to gas, biometan, GNL, CNG). 

Participanţii se pot înscrie pe site-ul proiectului - http://techallenge.pub.ro/ - până la data de 4 octombrie 2018, cu proiecte realizate individual sau în echipă, numărul componenţilor unei echipe nefiind limitat. Proiectele vor fi evaluate de un juriu format din profesori ai UPB şi angajaţi ai companiei care sponsorizează acest eveniment educaţional (Honeywell Romania), iar criteriile de selecţie vor fi: gradul de inovare, fezabilitatea şi potenţialul de a fi transformate în proiecte reale precum şi valoarea adaugată a acestora. 

Câştigătorii competiţiei vor fi premiaţi cu sume pornind de la 7.000 de lei pentru studenţi, respectiv 6.000 de lei pentru elevi. Regulamentul concursului este disponibil oricărui solicitant pe întreaga durată a depunerii şi selectării proiectelor, în format electronic, prin accesarea paginii web a proiectului http://techallenge.pub.ro/ sau www.upb.ro De asemenea, informaţii suplimentare privind organizarea competiţiei de proiecte pot fi solicitate la tel. 021 402 9465 sau la adresa de e-mail - techallenge@upb.ro 

TeChallenge 2017

Anul trecut au fost depuse peste 50 de propuneri de proiecte inovatoare şi au fost peste 64 de participanţi din 31 de judeţe. În finala studenţilor, proiectul "Sistem de monitorizare al parametrilor de mediu bazat pe protocolul LoRaWAN", al studenţilor Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, şi-a adjudecat premiul întâi. În finala elevilor, proiectul intitulat "Project Calypso" al elevilor Colegiului Naţional "Petru Rareş" din Suceava, a câştigat marele premiu, pentru un proiect de monitorizare a calităţii apelor.
 

Tag-uri Nume: