Publicat: 15 Noiembrie, 2017 - 21:36

 Comisia Europeană s-a scremut și a elaborat noul raport MCV. Noul? De fapt vechiul, vechile rapoarte. De ani de zile nu se mai schimbă decât virgulele și, poate, câteva nume din însăilările primite de la ONG-uri din țară, rafistolate sub controlul direct al Monicăi Macovei STOP  Vicele european Timmermans nu face nici el altceva decât să-și pună semnătura sub textul pe care i-l aduce secretara, fără a citi măcar câteva rânduri STOP  La ce bun? Și ei și noi știm că ăsta e jocul, că România și Bulgaria trebuie ținute la respect ca să nu-și ia lumea în cap și să strice jocurile altora. Măcar până în 2019 STOP  Culmea este că unul ca Iohannis - pe care în mod normal raportul ar trebui să-l afecteze personal (doar el este cel „foarte mulțumit” de activitatea justiției din statul paralel care nu există) - ia raportul în serios și îi mustră pe ...vinovați: „E un serios semnal de alarmă!” STOP  Dacă raportul ăsta are pe undeva dreptate, este acolo unde se pune problema reformării Justiției, cea care nu se dovedește doar imună la fenomen, dar pur și simplu dependentă de actuala stare STOP  În topul penibilităților anului se înscrie si „victoria” SRI care, după o îndelungată și atentă supraveghere, a dibuit un spion sârb care strângea date despre amplasamentul bazei de la Kogălniceanu (?!), în încercarea de a afecta parteneriatul nostru strategic. Dat pe mâna justiției, aceasta l-a expulzat și i-a interzis să mai calce pe frumoasele noastre meleaguri preț de cinci ani. Timp în care vigilenții noștri sereiști vor putea dormi liniștiți STOP  Dacă tot este să vorbim despre victorii (în încercarea de a mai uita de jenantul 0 - 3 cu Olanda) nu putem ocoli titlul cu care se mândrește Tudose în numele guvernului care-i poartă numele: locul 3 în lume (!) la creșterea economică în trimestrul II - 8,8% STOP  Șerban Nicolae își asumă ingrata sarcină de a o „turna” pe Monica Macovei șefului său de la Parlamentul European pentru refuzul de a se prezenta la comisia de anchetă SIPA. Tot se poartă denunțurile STOP  Inclusiv cele pe care Ponta le caracterizează a fi simple exprimări ale unor adevăruri. Ca aceea a „blatului” dintre Dragnea și Iohannis, pentru alegerile din 2019...STOP  A venit ca să doarmă o noapte în România Rex Tillerson, secretarul de stat american, într-o escală  la revenirea din turneul asiatic al șefului său - cel cu rachetele PATRIOT...(AMBIDEXTRU)