Publicat: 27 Decembrie, 2017 - 23:15

Marea speranță a protestatarilor - aceea de a-l convinge pe Tudose să renunțe la modificarea legilor justiției - s-a năruit la întîlnirea față-n față a unei delegații (din care a fost „interzis” Liiceanu!) din piață cu premierul. Acesta nu a promis nimic, iar protestele vor continua STOP  DNA trage tare pe ultimii „metri” ai anului ca să realizeze planul de trimiteri în judecată. Printre „favoriți” se numără reprezentanții TelDrum, acuzați de a fi păgubit...Uniunea Europeană de niște fonduri din puținele care mai ajung la noi. OLAF nu se aștepta la o asemenea concurență STOP  „Santa Klaus” a promulgat de Crăciun legea Split TVA, pe care Guvernul a și anunțat că are de gând să o amâne cu șase luni STOP  Tragedia soților Maleon este reconstituită atât cât se poate, în lipsa martorilor și a dovezilor. Se presupune că și-au luat viața sub influența alcoolului STOP  Firea exultă: vin bani europeni (milioane!) pentru trei spitale bucureștene,  în scopul pregătirii personalului. Ca să nu plece în străinătate neinstruiți STOP  Supermarketurile au început să facă victime la propriu: un cumpărător a fost omorât de niște mărfuri care au căzut peste el! STOP  Descoperire șocantă a unui reporter născut în secolul ăsta: o fotografie care-l...incriminează pe Ion Iliescu. Este alături de soții Ceaușescu! A dat, bineînțeles, urgent știrea la Răsboiu...(AMBIDEXTRU)