Publicat: 17 Februarie, 2018 - 14:15
Un proiect de act normativ va fi prezentat săptămâna viitoare

Mamele, bolnavii de cancer şi cei care sunt în concedii medicale din diferite motive vor primi banii care li se cuvin, un proiect de act normativ urmând a fi prezentat săptămâna viitoare, a anunţat, vineri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

‘Proiectul de act normativ de săptămâna viitoare prevede următorul lucru: cei care sunt în concediu medical sau cei care vor intra în astfel de concedii din motive obiective, dacă vor fi diferenţe atunci se va plafona obligaţia de plată la nivelul anului trecut. De la 1 ianuarie până la apariţia actului normativ de săptămâna viitoare, pentru ca oamenii să-şi primească ceea ce poate au avut ca minus în acea perioadă, se vor rectifica astfel încât să-şi primească acei bani înapoi’, a spus Eugen Teodorovici, la Digi24.

imeni nu pierde faţă de ce a avut anul trecut ca şi obligaţii de plată pentru concediile medicale. Şi mamele şi bolnavii de cancer şi cei care sunt în concedii medicale din alte motive nu vor primi mai puţini bani’, a precizat ministrul Finanţelor.

Contribuţiile sociale au trecut de la angajatori la angajaţi începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, adoptată în noiembrie 2017 iar nivelul contribuţiilor a scăzut cu două puncte procentuale, astfel că, din totalul de 39,25% contribuţii plătite la un salariu brut, se vor plăti 37,25%.

Din totalul de 22,75% contribuţii datorate de către angajator, 20 de puncte se transferă către salariat.

Calculele de la Finanţe arată că, în total, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale.

În cazul veniturilor din activităţi independente, contribuţiile se plătesc dacă veniturile depăşesc 12 salarii minime brute pe economie.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: