Publicat: 21 Aprilie, 2017 - 09:16

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, i-a transmis liderului PSD, Liviu Dragnea, că mai trebuie să aștepte în privința legilor din justiție ”dacă vrem să facem o treabă riguroasă”.

"Dacă vrem să facem o treabă în salturi, le trimitem şi mâine. Dacă vrem să facem o treabă riguroasă, trebuie să facem o evaluare de la primul la primul articol, consultăm toate instituţiile, şi-l înşuşeşte Guvernul şi îl trimitem la Parlament. Doar atunci putem spune că am făcut un demers viabil şi bun pentru Justiţie. Doar atunci putem spune că se va îmbunătăţi activitatea.

Vom face o evaluare a patru coduri care nu au fost puse în dezbaterea legiuitorului. Şi-au arătat neconcordanţele cu legea fundamentală, neconcordanţe cu legile europene. Suntem obligaţi să facem o raportare la exigenţele europene. Ne consultăm cu toate autorităţile pentru un act normativ care să îmbunătăţească sistemul judiciar.", a spus Tudorel Toader. 

Liderul PSD, Liviu Dragnea, îl acuză pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, că întârzie nepermis de mult pachetul de legi privind codurile penale.

Preşedintele social democraţilor a avertizat că legea graţierii va fi adoptată tacit, dacă Tudorel Toader nu prezintă mai repede Parlamentului un act normativ.

„O să cer o audienţă la ministrul Justiţiei, după ce în prealabil mi-o avizează prim-ministrul, ca să-i explic că totuşi Parlamentul nu e anexa Guvernului. O să am îndrăzneala să fac lucrul acesta, pentru că întârzie nepermis de mult. Se lungeşte foarte mult discuţia despre un subiect care nu mai începe. Şi cred că ar trebui să ne ocupăm în mod serios de toate lucrurile care sunt anunţate public şi finalizate într-un fel sau altul”, a arătat Dragnea.