Vineri, 20 Martie, 2020 - 19:19

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Raed Arafat a transmis, vineri, cetăţenilor să nu ia în considerare nimic din ceea ce apare în spaţiul public până nu se adoptă, subliniind că proiectul privind restricţii la deplasarea în afara domiciliului nu este adoptat, poate suferi multe modificări, iar "iresponsabilitatea" persoanei care a făcut public documentul este "evidentă".

Miercuri, 18 Martie, 2020 - 18:39

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că se închid restaurante, baruri, cafenele și alte unități, precum saloanele de îngrijire personală. Iar toate evenimentele și adunările care depășesc 100 de persoane sunt interzise, fie ele şi în spaţii deschise.

Miercuri, 18 Martie, 2020 - 18:28

Deputaţii şi senatorii au simulat miercuri votul online în plenul reunit al Parlamentului, printr-o aplicaţie informatică realizată de departamentele de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Procedura a fost aprobată luni de Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, ca urmare a măsurilor instituite pentru combaterea epidemiei de coronavirus.

Luni, 16 Martie, 2020 - 16:19

Administrația Prezidențială a publicat luni decretul semnat de președintele Klaus Iohannis privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Ce prevede acest decret:

Președintele României decretează:

Art. 1.- Se instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile.

 

Duminică, 8 Martie, 2020 - 15:36
Au fost înregistrate 94  cereri de azil, iar pentru 23 de persoane au fost emise hotărâri de respingere

Poliţiştii de imigrări, în ultima săptămână, au emis cetăţenilor străini şi europeni 1385 de documente privind şederea sau rezidenţa pe teritoriul României, în diverse scopuri şi au primit peste 1900 cereri de avize de angajare/detaşare.

 

 În urma acțiunilor organizate de combatere a șederii ilegale și a muncii nedeclarate au fost depistați 71 de cetățeni străini în situații ilegale, fiind emise 35 decizii de returnare,  32 dintre aceștia au fost îndepărtați sub escortă.

 

Vineri, 6 Martie, 2020 - 20:00

După trei încercări eșuate, primarul PSD al sectorului 1, Dragoș Tudorache, a reușit să adune voturile în Consiliul Local pentru a adopta un proiect prin care sunt alocate 10 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Clotilde Armand, candidat al USR la Primăria sectorului 1, acuză că alături de consilierii PSD au votat și cei ai PNL: "Mă întreb ce ar fi spus moraliştii şefi din PNL dacă cei din USR ar fi votat alături de PSD".

Joi, 5 Martie, 2020 - 16:21

Bogdan Aurescu, propus ministru de Externe, Marcel Boloş, propus pentru portofoliul Fondurilor Europene, Virgil Popescu, propus ministru la Economie și Marcel Vela, propus ministru de Interne, au fost audiați în Parlament și avizați favorabil.

La finalul audierilor, care au avut loc la Camera Deputaţilor, s-au înregistrat 17 voturi ”pentru”, 5 ”împotrivă” şi două abţineri din partea membrilor comisiilor.

Marţi, 25 Februarie, 2020 - 15:49
Banii aceștia îi vor ajunge doar șase luni, dar trebuie să dea afară 300 angajați

În ultimii 2 ani compania TAROM a avut pierderi de aproape 100 de milioane de dolari, iar în lună martie ar putea să intre în incapacitate de plată. Ca să scoată Tarom din moarte clinică, Guvernul intenţionează să-i ofere un ajutor de stat. Mai întâi însă, trebuie să primească acceptul Comisiei Europeane.

În 2018 a compania avut pierderi de 45 de milioane de dolari, iar anul trecut de 48 de milioane de dolari.

Dacă nu primeşte banii până în martie, operatorul nu va avea fonduri să-şi plătească furnizorii. Până la insolvență ar mai fi un singur pas.

Sâmbătă, 15 Februarie, 2020 - 18:36
Bilanțul ultimei săptămâni

În ultima săptămână, aproximativ 22.000 de lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la peste 13.600 de cazuri ce au ținut de ordine publică, semnalate prin numărul unic de urgență 112 și în peste 10.000 de situații de urgență ce au necesitat misiuni ale pompierilor sau SMURD.

Dintre cele 13.600 de cazuri semnalate prin apeluri la numărul unic de urgență 112 și care au vizat încălcări ale legislației ce reglementează ordinea publică, 99% au fost gestionate de agenți și ofițeri ai Poliției Române și restul de Jandarmerie.

Vineri, 14 Februarie, 2020 - 16:53

Consiliul Legislativ a avizat negativ OUG emisă de Guvernul Ludovic Orban pentru urgentarea alegerilor anticipate. Consiliul Legislativ susține că Executivul a trimis proiectul spre avizare în ziua în care a fost demis prin moțiune de cenzură, or la acel moment nu mai avea dreptul să promoveze ordonanțe de urgență.

Joi, 13 Februarie, 2020 - 15:45

Ciocârlia şi capra neagră vor fi puse sub protecţie, iar decizia, împreună cu punctul de vedere al Ministerului Mediului, va fi transmisă Guvernului, a declarat, joi, ministrul de resort, Costel Alexe, într-o conferinţă de presă.

Joi, 13 Februarie, 2020 - 14:46
A fost numit vicepreședinte la Curtea de Conturi

Niculae Bădălău, unul dintre „greii ”PSD, fost ministru al Economiei în Guvernul Dăncilă și președintele PSD Giurgiu, iese din politică. Acesta a fost numit vicepreşedinte la Curtea de Conturi a României.

Luni, 10 Februarie, 2020 - 11:05

Mădălin-Ady TEODOSESCU (Președinte AOR): Cerem Guvernului României să investească direct în comunitățile din Republica Moldova. Primarii știu cel mai bine care sunt nevoile și prioritățile comunităților care i-au ales

 

Consiliul Director al AOR (Asociația Orașelor din România) a punctat, sâmbătă, 6 februarie 2020, importanța unei colaborări concrete și directe dintre structurile asociative de pe ambele părți ale Prutului.

 

Sâmbătă, 8 Februarie, 2020 - 21:14

Prioritățile operative ale polițiștilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, în această perioadă,  au vizat controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil, procesarea cererilor de azil în mod eficient în conformitate cu standardele legale naționale și internaționale, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

Sâmbătă, 8 Februarie, 2020 - 13:52
Timpul de așteptare la ghișeu a scăzut în 2019 față de 2018 și numărul de documente de călătorie eliberate a crescut

În anul 2019 au fost eliberate, la nivel național, 1.591.256 pașapoarte simple electronice, față de 1.368.208 eliberate în aceeași perioadă a anul 2018, constatându-se o creștere cu 16,30%.

Au fost transmise prin curier 123.700 pașapoarte simple electronice, față de 70.328 în aceeași perioadă a anului 2018, fiind înregistrată o creștere cu 75,98% la acest capitol.

De asemenea, se constată o scădere de 34,70% a cererilor depuse pentru eliberarea pașapoartelor simple temporare în 2019, comparativ cu anul 2018.

Miercuri, 5 Februarie, 2020 - 18:16
"A produs o degringolada care nu a mai existat in cei 30 de ani de functionare a regiei".

La o zi dupa ce l-a demis pe Gheorghe Mihailescu de la conducerea Romsilva, Consiliul de Administratie al institutiei si-a motivat decizia. Consiliul spune ca, printre alte masuri paguboase, Mihailescu a destituit ilegal angajati, a refuzat sa colaboreze cu unele departamente, a mintit in sedinte si a institutit, fara vreo justificare, un climat tensionat in Romsilva - se precizează în minuta ședinței Consiliului de Administrație.

Miercuri, 5 Februarie, 2020 - 15:00

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a declarat că instituţia pe care o reprezintă este pregătită pentru alegerile locale şi parlamentare.

Marţi, 4 Februarie, 2020 - 18:00
Dictatura rutieră și drepturile omului-șofer

Contravențiile  la circulația rutieră sunt la bunul plac al agenților de poliție. Procesele verbale întocmite de aceștia se bucură automat, prin „tradiție”, de prezumția de adevăr și de legalitate, deși nicio lege nu le conferă această calitate. Sunt instanțe care dau sentințe precum în anii ^50, stabilind că „procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției  constituie o probă a vinovăției”, iar „constatarea personală a agentului de poliție reprezintă o probă a săvârșirii faptei”.

Agenții constatatori au puterea discreționară de a stabili vinovății și a aplica sancțiuni fără să fie obligați să prezinte vreo probă în susținerea deciziilor lor. CEDO a stabilit exact contrariul – și anume că presupusul contravenient se bucură de prezumția de nevinovăție, iar polițiștii sunt cei care trebuie să probeze fapta pretins contravențională. 

Jurisprudența CEDO are, potrivit Constituției,  prioritate în raport cu orice reglementare internă în materie, dar acest lucru nu se regăsește în practica judiciară a instanțelor românești. Iar când ajungi la instanță, ești gata vinovat: fapta e încadrată și sancțiunea deja stabilită. La contestarea  procesului verbal, instanța cere probe celui acuzat, nu celui care acuză. Adică taman pe dos decât prevede CEDO.

Colac peste pupăză, cel oprit de polițist este obligat să rămână în mașină cu mâinile pe volan. Altfel, mai primește o amendă și încă 30 de zile suspendarea permisului. Această prevedere abuzivă îi încalcă omului dreptul elementar la apărare, prin faptul că-l împiedică să identifice și să aducă în instanță martori oculari ai împrejurării respective.

În acest context, nu e de mirare că nemulțumirile provocate de abuzul de putere al polițiștilor de circulație sunt în continuă creștere,  fiind generate tocmai de această plasare a lor într-o poziție supraordonată în raport cu cetățeanul.

În materia contravențiilor la circulația rutieră, legislația din România a rămas milițienească: jurisprudența CEDO și celelalte dispoziții și reglementări internaționale relative la drepturile omului și libertățile fundamentale nu sunt asimilate în legislația internă, așa cum cere art.20, alin.(2) din Constituție; instanțele nu aplică deciziile date în materie de Înalta Curte de Casație și Justiție, care sunt obligatorii; legislația contravențională - și, în particular, cea cu privire la circulația rutieră – nu este adaptată în conformitate cu Deciziile Curții Constituționale a României, care, de asemenea, sunt obligatorii pentru toate instanțele.

În ceste condiții, speranțele de abolire a dictaturii lui Garcea din boscheți poate veni doar de la CEDO, care a fost sesizată cu toate aceste aspecte, solicitându-i-se să oblige statul român să adopte modificările legislative cerute de regulile europene în materie.

În conformitate cu art.11 și art. 20 (1) si (2) din Constituția României, Art. 6 din Convenție, ca și deciziile CEDO în sine, au prioritate în aplicare în fața oricărei reglementări interne.

FAPTELE

1.În data de 23 octombrie 2018, conducând autoturismul proprietate personală în localitatea București,  am fost oprit în trafic de un agent de la Brigada Rutieră de Poliție București,  la scurt timp după ce am intrat de pe str. Fizicienilor, spre dreapta, pe prima bandă de circulație de pe Bd. Camil Ressu. Acest bulevard are 6 benzi de circulație auto (3 pe sens) despărțite pe axul central de 2 căi de rulare a tramvaielor.

2.Agentul mi-a cerut actele, afirmând că n-am acordat prioritate unui pieton. Am negat susținerea agentului și am cerut să-mi arate  pe loc, în mod concret, persoana căreia nu i-aș fi acordat prioritate. Agentul avea această posibilitate pentru că pietonii erau încă  în zonă, iar el era  însoțit de încă un agent aflat în mașina de poliție parcată aproape de trecerea de  pietoni. Oricare dintre ei, sub autoritatea uniformei, putea identifica persoana respectivă, pentru a confirma fapta. Agentul n-a putut să-mi indice pietonul respectiv, spunându-mi  că „o să-mi arate proba la proces, sunt înregistrări video”.

3.Luându-mi actele la control și plecând spre mașina de poliție, agentul m-a avertizat  să  nu ies din mașină, să nu deschid portiera și să stau cu mâinile pe volan, în caz contrar fiind pasibil de o altă sancțiune severă, pentru „nerespectarea dispozițiilor unui agent de circulație”. Practic,  agentul mi-a interzis  dreptul să caut eu martori ai împrejurării în cauză.

 4.După cca 30 de minute, agentul s-a reîntors de la mașina de poliție având completat Procesul verbal de contravenție Seria PXB nr.764237, în  care a scris că n-am acordat „prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare regulamentară prin loc marcat și semnalizat corespunzător la culoarea verde a semaforului. În auto se afla singur”.Fapta este prevăzută de art.135, alin.4 din OUG 195/200  și sunt sancționat cu 4 puncte de amendă în valoare de 580 lei (124,27 euro la acea dată).

5. Am contestat, din nou, verbal, cele scrise de polițist și i-am cerut actul pentru a consemna și opinia mea. Inițial a refuzat, dar, la insistențe, a completat el la rubrica „Mențiuni” ceea ce i-am spus să scrie, și anume că relatarea făcută  în document „este incorectă, voluntaristă și abuzivă, resping sancțiunea și voi acționa în instanță”. Am semnat această mențiune scrisă de agent la solicitarea mea.

 

6. Peste 3 zile, la 26 octombrie 2018, am depus la Judecătoria Sectorului 3 București, pe raza căreia s-ar fi petrecut  pretinsa faptă contravențională, o „Plângere prealabilă” împotriva procesului verbal de contravenție, constituindu-se dosarul nr.24.984/301/2018. Procesul a avut 4 termene de judecată: 5 decembrie 2018 și  7 ianuarie, 15 februarie și 1 martie 2019, când s-a dat sentința.

 7.Prin această acțiune judecătorească  am  solicitat instanței anularea în tot a procesului verbal de contravenție, ca și a măsurilor de sancționare a subsemnatului cu 4 puncte de amendă și suspendarea permisului de conducere pentru 30 de zile,  plângerea fiind motivată în fapt și în drept.

 8.Întrucât  din art.6, alin. (1) din OUG 195/2002 rezultă în mod clar  condițiile în care o faptă poate fi considerată neacordare de prioritate, am învederat instanței că  procesul verbal nu arată concret care anume dintre aceste condiții legale ar fi fost realizată astfel încât să îndreptățească sancționarea mea.

9.Am subliniat că, fiind obligat - potrivit avertizării pe care mi-a făcut-o polițistul -  să rămân în mașină cu mâinile pe volan - am fost în imposibilitatea obiectivă de a identifica martori  ai împrejurării  respective,  astfel că n-am putut lua în apărarea mea această singura probă ce mi-era accesibilă.

10.Ca urmare, am solicitat instanței să ceară intimatei Brigada Rutieră București să prezinte probele pe care agentul pretindea că le are - atât martorul căruia nu i-aș fi acordat prioritate (și pe care putea să-l legitimeze pe loc), cât și  înregistrările video din acea intersecție destul de importantă și aglomerată a orașului. Am prezentat pe larg jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului (pe scurt, Curtea) privire la sarcina probei și,  în cazul în care intimata

Brigada Rutieră București nu va prezenta probe cu privire la fapta  pe care pretinde că aș fi comis-o,  am solicitat instanței aplicarea principiului „in dubio pro reo”.

 

11.La data de 9 noiembrie, intimata Brigada Rutieră București a depus la instanță o Întâmpinare prin care solicită respingerea Plângerii depuse de subsemnatul, arătând că nu deține probe video din locul și momentul pretinsei fapte, că procesul verbal se bucură de „prezumția de legalitate și temeinicie”, fiind un document oficial „care exprimă încrederea în agentul constatator” și că „procesul verbal face (de la sine) dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară”.

12. În data de 28 decembrie 2018 am depus la instanță, conform procedurii, un Răspuns la Întâmpinarea făcută de Intimată. Prin acest răspuns am repetat susținerea din Plângerea inițială, potrivit căreia  procesul verbal nu îndeplinește condițiile de legalitate prevăzute de art.16, alin.(1) din OG nr.2/2001, în sensul că „nu arată toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei”.

13. Pe cale de consecință, am învederat instanței că suntem în situația cuprinsă în  Decizia nr.13/2018 a  Înaltei Curți de Casație și Justiție privind dezlegarea unei chestiuni de drept, Decizie prin care instanța supremă  stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.16 și art.17 din OG 2/2001, „descrierea insuficientă a faptei echivalează cu neîndeplinirea cerinței privind descrierea faptei contravenționale și atrage nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenției, potrivit art.16 din OG 2/2001”.

14. Deciziile ÎCCJ fiind, în sistemul românesc de drept, obligatorii pentru toate instanțele de judecată, am solicitat instanței să ia act că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a constata  nulitatea relativă a procesului verbal prin care am fost sancționat, întrucât prin acest act am suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât dacă  actul va fi anulat. 

15.Vătămarea  a fost provocată prin modul nelegal în care a fost redactat procesul verbal respectiv, care lipsește  instanța de posibilitatea de a evalua corect  împrejurările concrete ale faptei și de a constata că, în mod efectiv, n-a existat pentru nimeni  niciun pericol social ca urmare a manevrelor mele de conducere a autoturismului.

16.În 22 februarie 2019 am prezentat instanței, conform solicitării de la termenul anterior, Concluzii scrise în care, între altele, am prezentat din nou, pe larg,  elemente din jurisprudența Curții privind sarcina probei în procesele care au ca obiect contravențiile la regulile circulației rutiere, dând exemple cauzele Ioan Pop contra României  (cererea 40.301/04), Salabiaku contra Franței (10.519/83) sau Ozuturk contra Germaniei (21 februarie  1984).

17.În data de 1 martie 2019, Judecătoria Sectorului 3 București a pronunțat Sentința civilă nr.2015 prin care a respins  Plângerea ca neîntemeiată. În motivarea sentinței, instanța arată că „procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției  constituie o probă a vinovăției”, iar „constatarea personală a agentului de poliție reprezintă o probă a săvârșirii faptei”.

18.Instanța a mai reținut că subsemnatului reclamant îi revine „sarcina probei în prezenta cauză, în sensul că trebuie să dovedească cele susținute prin plângerea contravențională în contradictoriu cu procesul verbal în discuție”. Instanța afirmă că afirmațiile din Plângere sunt făcute „fără să dovedească prin mijloace de probă admise de lege” afirmațiile respective. În sfârșit, instanța a apreciat că „unicele probe ale dosarului (procesul verbal, ce se bucură de prezumția de legalitate) indică culpabilitatea petentului”.

 

19.În data de 23 aprilie 2019 am depus la Tribunalul București o cerere de Apel prin care  am atacat Sentința instanței de fond, solicitând „schimbarea în tot a acesteia, anularea procesului verbal de contravenție și înlăturarea măsurilor de sancționare stabilite prin acest act”. Cererea a fost motivată prin faptul că instanța de fond nu a examinat procesul verbal sub aspectul respectării condiției obligatorii menționate la art.16 al OG 2/2001, subsemnatul arătând că „dosarul de fapt  nu a fost judecat”,  judecata „constând exclusiv din  simpla (re)afirmare   de către  instanță a susținerilor din procesul verbal”.  În absența oricărei probe, vinovăția nu a fost stabilită, ci doar preluată din procesul verbal.

20.Am arătat că susținerea instanței de fond potrivit căreia sarcina probei revine reclamantului a fost, în ceea ce mă privește,  o OBLIGATIE LA IMPOSIBIL  deoarece,  conform art.183 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, aprobat prin  HGR 1391/2006, în situația dată eram obligat (fiind avertizat în acest sens și de polițist) „să rămân în vehicul, cu mâinile pe volan... respectând indicaţiile poliţistului”. Această   interdicție a reprezentat în mod evident  un obstacol peremptoriu pentru subsemnatul de a putea realiza și prezenta instanței singura  probă posibilă în apărarea mea, și anume indicarea unor martori ai împrejurării în care am fost oprit în trafic.

21. Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, am arătat că, în lumina jurisprudenței Curții (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), contravențiile  intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al Art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (pe scurt, Convenția), solicitând instanței de Apel să judece întregul dosar din această perspectivă.

22. Am învederat instanței faptul că, potrivit Curții (cauza “Ozturk vs. Germania” si cauza “Anghel vs. Romania - 2007”),  noțiunea de „contravenient” folosită de legiuitor în dreptul administrativ nu are semnificația unei înfrângeri a prezumției de nevinovăție, astfel că subsemnatul apelant trebuie să beneficiez de garanțiile specifice procedurii penale (cauza Oztiirk contra Germaniei - 21 februarie 1984). Aceasta însemna că  intimata Brigada Rutieră de Poliție era cea care trebuia să dovedească săvârșirea faptei și nu subsemnatul petent trebuia să dovedesc nesăvâșirea ei.

23.De asemenea, am învederat instanței că, potrivit Curții,  prezumţia de veridicitate a procesului verbal, pe care instanța de fond și-a întemeiat sentința,  nu  mai poate să  opereze atunci când persoana învinuită este pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002). Or, în speță, prin aplicarea acestei prezumții, instanța de fond mi-a pus în sarcină obligația imposibilă  de a face dovada contrarie susținerilor polițistului, în condițiile în care, fiind obligat să rămân în mașină,  am fost împiedicat fizic să obțin o astfel de dovadă.

 

24. În data de 25.06.2019, intimata Brigada Rutieră de Poliție București a depus Întâmpinare la cererea de Apel, în care reafirmă susținerile de la fond, și anume  că „procesul verbal se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, ce izvorăște din presupunerea că agentul constatator, ca însărcinat al statului, oferă suficiente garanții de moralitate, onestitate și imparțialitate”.

25.În Răspunsul la Întâmpinare, depus în 25 iulie 2019, am argumentat că  simpla constatare (sau pretinsa constatare) ex propriis sensibus a agentului constatator nu este suficientă pentru ca instanța să-mi stabilească vinovăția, așa cum pretinde intimata Brigada Rutieră. Procesul verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii nu poate face dovada prin el însuşi a existenţei faptei şi a vinovăţiei, el fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârşirea unei contravenţii. Am indicat, în acest sens, jurisprudență din instanțele române, de ex.  Sentința civilă nr. 9730 din 21.11.2007 (Judecătoria Sector 2), Sentința civilă nr.8676 din 6.05.2011 (Jud. Sector 1) ori Decizia Civilă nr. 1771/2.06.2011 (Tribunalul București).

26. Am mai arătat instanței de Apel că, potrivit jurisprudenței Curții,  procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de temeinicie cu condiția să nu se încalce dreptul de apărare a petentului, iar acesta să nu fie pus în situația de a dovedi fapte negative (cauza Blum contra Austriei, nr. 31655/02, 3 februarie  2005). Or, am arătat instanței de Apel că acest drept la apărare mi-a fost încălcat prin faptul că, fiind obligat și atenționat de polițist să nu părăsesc mașina, am fost împiedicat să-mi identific martori în apărare.

27.Despre afirmația intimatei că „prezumția... provine din presupunerea că agentul constatator oferă garanții…”,  am arătat instanței de Apel doar ce a reținut Curtea în cazul Anghel vs România (text publicat în M.Of. al României la 31 martie 2008) la pct.35 lit. a), și anume că, în legislația română, „dreptul de a constata faptele pedepsite drept contravenții și de a aplica o sancțiune revine agenților administrativi (polițiști în acest caz), care nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a putea fi considerați drept independenți și imparțiali”.

 

28. În data de 9 OCTOMBRIE 2019, Tribunalul București, în calitate de instanță învestită cu judecarea cererii de Apel, a pronunțat Decizia nr.3769/2019 prin care respinge apelul subsemnatului „ca fiind nefondat”. Pentru a lua această hotărâre, Tribunalul București a reținut că prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal  de constatare a contravenției  „nu este  contrară dispozițiilor art.6 din Convenție (EDO) și, implicit, nici art.21, alin.(3) din Constituție privind dreptul la un proces echitabil”. Instanța de apel a apreciat că  subsemnatul apelant aveam obligația de a-mi dovedi nevinovăția și a  considerat că  „în mod corect instanța de fond a reținut că petentul nu a făcut dovada care să răstoarne prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal contestat”.

 

29. Prin Decizia definitivă nr.3769/2019 a Tribunalului București s-au epuizat toate căile de atac al subsemnatului în acest proces, încheiat cu păstrarea măsurilor de sancționare prevăzute în procesul verbal de contravenție Seria PXB nr. 764237/2018.

 

30. În aceste condiții, m-am conformat deciziei definitive a instanței de Apel, am predat de permisul de conducere la organul de Poliție  și, ulterior, în data de 11.11.2019 am plătit și amenda în cuantumul integral de 580 lei. Potrivit legii române (art.32, OG nr.2/2001), permisul  care mi-a fost reținut în data de 23.10.2018 mi-a  fost restituit după ce am depus Plângerea  și mi-a fost lăsat la dispoziție pe toată durata procesului, având obligația să-l predau  în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a unei hotărâri judecătorești  de respingere a Plângerii - lucru care s-a și întâmplat.

 

31. Decizia definitivă a Tribunalului București, împreună cu motivarea, mi-a fost comunicată prin poștă la data de 2 DECEMBRIE 2019.

 

EXPUNEREA PRETINSELOR INCALCARI ALE CoEDO

Consider că în cadrul  procedurii încheiate  prin hotărârea definitivă a Tribunalului București  nr.3769/2019  m-am aflat într-o poziție defavorabilă față de partea adversă, respectiv, de  intimata Brigada Rutieră de Poliție, căreia instanțele i-au dat câștig de cauză în urma unui proces inechitabil, în care instanțele s-au rezumat doar să (re)afirme vinovăția și sancțiunea decise deja de agentul constatator, și nu să le stabilească pe fond

Ref. ART.6, PARAGRAFUL 1

1.Organul constatator  a beneficiat în cadrul procedurii de o poziție supraordonată și de un avantaj substanțial față de „adversarul” său din proces, prin aceea că, în virtutea prerogativelor sale de putere publică, a avut puterea discreționară: să stabilească faptele pe care avea să  mi le  impute, să-mi aplice sancțiunea la gradația pe care a dorit-o, să nu fie preocupat de furnizarea de probe în dovedirea celor pe care le-a consemnat, fiind la adăpostul unor prezumții, și chiar să-mi anuleze posibilitatea de  a identifica posibili martori în apărare.

2. Instanțele naționale nu au asigurat echitatea procedurală garantată de Art.6, paragr.1 și au perpetuat această „neegalitate de arme” pe tărâm procesual, respingând plângerea subsemnatului exclusiv pe 2 motive: a) că actele  unui organ administrativ beneficiază din oficiu de prezumția de veridicitate și b)că sarcina probei revenea subsemnatului și n-am dovedit contrariul  afirmațiilor  agentului.

3.Jurisprudenţa Curții arată că prezumţiile nu sunt în principiu contrare Convenţiei, dar invocarea lor „nu trebuie sa depăşească limitele rezonabile,  ţinând seama de gravitatea faptei și prezervând drepturile apărării” (cauza Salabiaku vs Franţa,  paragr. 28). În cazul de față, procedura n-a îndeplinit aceste două condiții, respectiv: a)gravitatea faptei n-a putut fi apreciată de către instanță pentru că intimata, în susținerea celor pretinse, n-a administrat nicio probă cu descrierea concretă a împrejurărilor; procesul verbal se rezumă doar să repete paragraful din lege referitor la (ne)acordarea priorității, fără a arăta concret în ce a constat această neacordare și care au fost efectele ei concrete; b)drepturile apărării n-au fost prezervate, subsemnatul petent fiind împiedicat chiar de o dispoziție a intimatei să-mi procur probe în apărare. Ca urmare, invocarea de către instanță a prezumției, ca singură motivare a sentinței, a depășit limitele rezonabile stabilite de Curte. Absolutizarea acestei prezumții a  deschis calea unui exces de putere.

Ref. ART.6, PARAGRAFUL 2

4. Instanțele naționale nu mi-au asigurat garanțiile oferite de Art.6 paragr.2 cu privire la prezumția de nevinovăție. Jurisprudența Curții a reținut constant (între altele, cauza Anghel vs România, pct.54,cererea 28183/03) că „principiul prezumției de nevinovăție impune instanței ca, în îndeplinirea rolului său, să nu pornească de la ideea preconcepută că inculpatul a săvârșit într-adevăr fapta imputată; sarcina probei revine acuzării și îndoiala profită acuzatului”.

5. În procedura criticată, niciuna dintre aceste condiții nu a fost respectată de către instanțele naționale: a) judecata a pornit de la stadiul în care  vinovăția și sancțiunea au fost stabilite a priori  în procesul verbal; b)sarcina probei a fost răsturnată, instanțele fixându-mi  mie îndatorirea de a furniza probe pentru a-mi demonstra propria nevinovăție; c)iar dubiul și îndoiala - evident rezonabile - cu privire la  veridicitatea celor consemnate de agent n-au profitat celui acuzat, instanțele neaplicând în speță principiul de drept „in dubito pro reo”, consacrat și de Art. 6, paragr.2 din Convenție.

6.Jurisprudența Curții arată că petentul trebuie să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal DOAR într-o singură situaţie: când probele administrate de organul constatator pot convinge instanţa în privinţa vinovăţiei „acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă. Or, în speță, intimata n-a administrat niciun fel de probă care să dovedească pretinsa faptă, astfel încât instanța „n-a avut cu ce” să fie convinsă dincolo de orice îndoială rezonabilă. Pe cale de consecință, judecata n-a constat în stabilirea vinovăției pe bază de probe, ci s-a rezumat doar la (re)afirmarea  celor pretinse de agentul constatator în procesul verbal.

7. Potrivit jurisprudenței Curții, contravențiile intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materia penală” (cauzele Engel vs. Olanda, Lutz vs. Germania, Lauko vs Slovacia și Kadubec vs Slovacia).

Contestația subsemnatului a fost făcută deci la o acuzație în materie penală, dar a fost judecată pe baza unor prevederi din Codul de procedură civilă. Sarcina probei a fost inversată conform regulii din dreptul civil și, astfel, mi s-a creat o situație cu mult mai grea decât aceea de care aș fi beneficiat într-un proces penal.

8.În loc să beneficiez de garanțiile specifice procedurii penale (cauzele Anghel vs. Romania – 2007, Oztiirk vs Germania - 21 februarie 1984),  mi s-a aplicat regula probațiunii din dreptul civil (art. 249 C.proc.civ.), potrivit căreia o susținere în cursul procesului trebuie  dovedită de cel care o face, nu de cel care neagă (probatio incumbit ei qui dicit non ei qui negat). In procedură, instanțele naționale au hotărât exclusiv pe baza acestui articol din procedura civilă, constatând că subsemnatul „n-am prezentat probe care să  dovedească  o altă situație de fapt decât cea constatată personal de un agent al puterii publice” (Decizia TB nr. 3769, fila 8).

Ref. ART.6, PARAGRAFUL 3

9. Potrivit Art.6, paragr.3, titlul b) din Convenție, „Orice acuzat are, în special, dreptul…b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale”. În speța de față, subsemnatul petent nu am dispus nici de timpul, nici de înlesnirile necesare pentru a-mi pregăti apărarea, din motive impuse de intimată.

10.Intimata, parte în proces, a beneficiat și de „dreptul” de a-mi interzice dreptul la apărare, ea fiind astfel și arbitru și jucător - lucru  incompatibil cu principiul unui proces echitabil. Preluându-mi actele, agentul constatator  mi-a atras atenția că sunt obligat să rămân în mașină, cu mâinile pe volan și cu portierele închise.Interdicția de a părăsi mașina și a deschide portierele a fost echivalentă, în fapt, cu încălcarea dreptului meu de a mă apăra, de a găsi și prezenta instanței  singurele probe care-mi erau accesibile și care puteau relata obiectiv situația de fapt - respectiv, niște  martori oculari.

11.Această conduită restrictivă mi-a fost impusă de agent în virtutea art.183 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006, care interzice oricărui conducător auto oprit de poliție în trafic să aibă orice tip de reacție, inclusiv aceea de a încerca să caute martori în apărarea sa.

12.Interdicția pe care mi-a pus-o în vedere de agentul de poliție (și a cărei încălcare era o altă contravenție!) a constituit un obstacol peremptoriu al posibilității mele de a identifica un astfel de martor, fapt echivalent cu împiedicarea mea  de a avea timpul și înlesnirile necesare pentru a-mi pregăti apărarea, așa cum îmi dădeau dreptul garanțiile prevăzute la Art.6, paragr.3 din Convenție.

13.Singura posibilitate de a aduce o probă în apărarea mea era ca, imediat după ce agentul mi-a comunicat pentru ce am fost oprit, să găsesc martori oculari ai pretinsei fapte. Or, în condițiile în care agentul mi-a interzis să cobor din mașină,  aducerea de probe a reprezentat, practic, o obligație la imposibil pe care mi-a fixat-o instanța.

 

Prin întreaga sa derulare, procedura parcursă a fost în mod clar incompatibilă cu implicațiile standardelor europene privind respectarea dreptului la un proces echitabil, conform garanțiilor prevăzute în Art.6 din Convenție.

ART.41

- Prejudiciul care mi-a fost adus prin sentința primită nu este important sub aspect patrimonial, dar este semnificativ  și  grav sub aspectul  lacunelor pe care procedura le-a devoalat în sistemul judiciar românesc, arătând cât de inoperante sunt preceptele drepturilor omului în dreptul contravențional relativ la circulația rutieră.

- Procedura derulată avea pentru subsemnatul un aspect de principiu – și anume de a constata cum se înfăptuiește în practică dreptul de a beneficia de o echitate procedurală - „egalitatea armelor” -  într-un proces cu o putere publică aflată într-o poziție supraordonată și dominatoare față de cetățean.

- Consider că, din cauza  inechității procedurii în cauză, subsemnatul am suferit un prejudiciu moral cert, care nu poate fi remediat  prin eventuala sa constatare de către Curte. Dreptul intern nu permite acordarea de satisfacții  în astfel de cazuri. De aceea solicit  Curții să decidă acordarea sumei de  1500 euro  cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit și pentru suma  plătită drept amendă.

 

RESPECTAREA CONDITIILOR DE ELIGIBILITATE

- Sentința instanței de fond a fost atacată în recurs la Tribunalul București, ca instanță de apel,  acesta fiind, în speță, ultimul grad de jurisdicție.

-Căile interne de recurs au fost epuizate, procedura fiind încheiată odată cu decizia definitivă a   Tribunalului București nr. 3769 pronunțată în 9 octombrie 2019.

- Am executat deciziile definitive ale instanțelor naționale,  plătind în cuantum integral amenda de 580 lei stabilită și predând la poliție permisul de conducere, care mi-a fost reținut 30 de zile.

-Textul integral al deciziei  definitive mi-a fost comunicat în 2 decembrie 2019.

-Prezenta cerere este făcută în baza  art.34 din Convenție și se referă la un drept recunoscut și de dreptul național.De ex. prin : Constituția României la Art.21, alin.(3): „Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil”. Constituția României, Art. 23, alin (11): „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare,  persoana este considerată nevinovată”.Legea 304/2004, art. 10: „Toate persoanele au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, de către o instanță imparțială și independentă, constituită potrivit legii”.

-Hotărârile Curții au devenit parte a dreptului național odată cu adoptarea „Legii nr.30/1994 privind ratificarea Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale și a Protocoalelor adiționale la această Convenție” (pe scurt, Convenția).

-Contravenţiile privind circulaţia rutieră, pedepsite cu amendă, puncte de penalizare și suspendarea permisului de conducere  - cum este și cazul de față - intră sub incidența aspectului penal al ART.6 (cazurile Lutz vs  Germania, pct. 182; Schmautzer vs Austria; Malige vs Franţei);(cf.art.277 din Ghidul practic cu privire la condițiile de admisibilitate).

 

-Caracterul efectiv al drepturilor, inerent întregului sistem al Convenției,  îndrituiește Curtea să facă o examinare pe fond a prezentei cereri, pentru a se asigura dacă întregul proces decizional criticat a fost echitabil  procedural, în sensul Art.6 din Convenție.

 

-Încălcarea Convenției în procedura criticată  are legătură cu probleme de principiu din dreptul intern,care produc frustrări și prejudicii sociale importante fără a aduce atingere unui interes patrimonial propriu-zis (Korolev vs Rusia, Giuran vs România-pct.17-25).

 

- Dreptul național  în materie  de contravenții la circulația rutieră are serioase lacune structurale  prin: neasimilarea  jurisprudenței Curții și a celorlalte dispoziții și reglementări internaționale relative la drepturile omului și libertățile fundamentale; neaplicarea de către instanțe a deciziilor obligatorii date în materie de Înalta Curte de Casație și Justiție; neadaptarea legislației contravenționale - și, în particular, a celei cu privire la circulația rutieră - în conformitate cu Deciziile Curții Constituționale a României. Aceste lacune substanțiale din legislație produc un „prejudiciu” de fond societății pentru că acutizează sentimentul de nedreptate și tensionează relațiile dintre cetățean și autorități, pe fondul în care în justiție persistă confuzii și arbitrariu cu privire la ce înseamnă conținutul real al drepturilor omului și respectarea efectivă a acestora în situațiile concrete de confruntare a cetățeanului cu autoritatea publică.

- Consider că prezenta cauză se cere examinată pe fond  pentru ca statul pârât să fie stimulat să rezolve practic, prin modificări clare ale legislației,  problemele grave de  interpretare și aplicare a Convenției în materie contravențională, care afectează  anual mii de persoane (Tyrer  vs Regatul Unit-pct.24-27;Finger vs Bulgaria - pct.67-77).

 

Dreptul intern nu permite acordarea de satisfacții echitabile în astfel de cazuri.

 

LISTA DOCUMENTELOR ANEXATE

Proces verbal de contravenție Seria PBX nr.764237 din 23.10.2018 prin care sunt sancționat cu 4 pcte de amendă și suspendarea permisului de conducere pentru 30 de zile.Permisul de conducere mi-a fost reținut pe loc.

 

Plângere la Judecătoria Sector 3 București împotriva procesului verbal de contravenție,depusă în 26.10.2018. Invocam jurisprudenta Curții privind prezumția de nevinovăție si principiul in dubio pro reo.

 

Dovada restituirii temporare - ca urmare a acțiunii depuse la instanță și pe durata procesului - a permisului de conducere ce fusese reținut de agent în 23.10.2018

 

Întâmpinare depusă la instanță de intimata Brigada Rutieră de Poliție în 9.11.2018.Solicită respingerea plângerii. și susține că sarcina probei revine contravenientului, cf. art.249 Cod proc. Civilă.

 

Răspuns la Întâmpinarea intimatei,  depus în instanță la 28.12.2018 în care arăt că pv nu respectă condițiile art.16 din OG 2/2001, prin raportare la Deecizia ÎCCJ nr.13/2018,  situatie care atrage nulitata sa relativă

 

Concluzii scrise depuse de subsemnatul petent în data de 22.02.2019:expun pe lar jurisprudenta Curții cu privire la sarcina probei în procedurile privind contravenția - aceasta fiind  asimilată de Curte unei „acuzații în materie penală”.

 

Sentința civilă nr.2015/1.03.2019 a Judecătoriei Sector 3, prin care „respinge plângerea ca neîntemeiată”. Instanța apreciază că „pv constituie o probă a vinovăției”, că „petentul are sarcina probei”și că „pv indică culpabilitatea” lui.

 

Succesiunea celor 4 termene de judecată la fond. Acțiunea a fost depusă în 23.10.2018 și hotărârea instanței  s-a dat în 1.03.2019, după trei termene intermediare.

 

 

Cererea de apel  depusă la Tribunalul București în 23.04.2019.Motive:-nelegalitatea pv (art.16, OG 2); -netemeinicia pv („simpla constatare a agentului nu e o probă”, cf. Deciziei 146/2000 a CCR); - neaplicarea  jurisprudenței Curții.

 

Întâmpinarea depusă în 25.06.2019 de intimata  Brigada Rutieră de Poliție la cererea de apel.Invocă prezumția de legalitate și veridicitate a pv și solicită respingerea plângerii.

 

Răspunsul subsemnatului la Întâmpinarea intimatei – depus la 25.07.2019.Combat fiecare dintre afirmațiile intimatei. Reiau pe larg jurisp. Curții ( Ozturk vs Germania:„sarcina probei revine acuzării și îndoiala profită acuzatului”).

 

Concluzii scrise depuse  de subsemnatul la 2.10.2019. Recapitulare  de sinteză a  argumentației formulate deja în etapele anterioare ale procedurii.

 

 

Decizia nr.3769/9.10.2019 a Tribunalului București prin care „respinge apelul ca nefondat. Definitivă”.Motivația:„petentul nu a făcut dovada  care să răstoarne prezumția de legalitate și veridicitate” (pag.8 a motivării).

 

Dovada achitării amenzii de 580 lei în contul Direcției de Taxe Locale Sector 1.Cuantumul a fost achitat la valoarea  integrală, fără a beneficia de reducerea la 1/2. Plata făcută on line la data de 11.11.2018.

 

Comunicarea  prin poștă, la 2.12.2019, a Hotărârii civile definitive  nr.3769/2019 a Tribunalului București.

 

Anexă, cf. art.47, alin2, lit.b) din Regulamentul Curții

 

Anexă

  • cf.Art.47, alin.2, pct. b) din Regulamentul Curții -

 

Necesitatea stabilirii unui standard probatoriu

Procedura criticată prin prezenta cerere arată în esență faptul că, ignorând jurisprudența Curții, instanțele naționale au soluționat o acuzație în materie penală pe baza unor prevederi din Codul de procedură civilă, prin încălcarea garanțiilor prevăzute de Art.6 din Convenție.

 

 Derularea procedurii a pus în evidență probleme serioase de interpretare și aplicare a Convenției în practica judiciară internă, fapt ce impune stimularea statului pârât să rezolve în consonanță cu jurisdicția Curții lacunele structurale ale dreptului intern în materia contravențiilor la circulația rutieră.

 

Potrivit competențelor sale, Curtea nu se poate pronunța cu privire la erori pretins comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care acestea au adus atingere drepturilor și libertăților garantate de Convenție, așa cum s-a întâmplat și în procedura criticată.

 

Contravenția de la regimul circulației rutiere este concepută în statul pârât ca având un „rol represiv și preventiv”, așa cum însăși intimata subliniază în Întâmpinarea depusă la instanța de fond. Sancțiunile date privesc un număr foarte mare de cetățeni, situația acestor tipuri de contravenții având un caracter de masă.

 

Nemulțumirile provocate de abuzul de putere al polițiștilor de circulație sunt în continuă creștere,  fiind generate de poziția supraordonată a agenților constatatori în raport cu cetățeanul, aceștia având puterea discreționară de a stabili vinovății și a aplica sancțiuni fără să fie obligați să prezinte vreo probă în susținerea deciziilor lor.

 

În orice societate democratică, activitatea autorităților publice la orice nivel este supusă unui sistem de control asupra actelor discreționare ale administrației, instanța fiind singura instituție abilitată să înlăture consecințele unui posibil abuz. De aceea, prin controlul pe care-l exercită asupra actelor administrative, judecătorul trebuie să fie un veritabil garant al drepturilor și libertăților cetățenești și  nu doar un transcript al consemnărilor agentului constatator.

 

Având în vedere cele prezentate, este necesar ca statul pârât să examineze situația legislației contravenționale privind circulația rutieră din perspectiva jurisprudenței Curții și să ia măsuri efective pentru transpunerea acestei jurisprudențe în legislația internă, pentru a evita sesizarea Curții cu situații similare (cf. Lukenda împotriva Sloveniei, pct.98).

Echilibrul dintre două prezumții relative                                       

1. În procedura contravențională relativă la circulația rutieră, sunt incidente îndeosebi două prezumții relative: prezumția de veridicitate a înscrisului întocmit de agentul de poliție, respectiv prezumția de nevinovăție a subiectului de drept căruia acest înscris i se adresează.

 

2.Cele două prezumții s-ar poziționa, prima facie, într-o relație evident ireconciliabilă: pe de o parte,  procesul verbal este lipsit de orice fundament probatoriu, fiind bazat exclusiv pe constatările agentului constatator și, pe de altă parte, pretinsul contravenient este adesea în imposibilitatea de a produce proba cu martori, fiind obligat să rămână în mașină cu mâinile pe volan.

3.Practica majorității instanțelor naționale este să nu analizeze în mod judicios raportul dintre cele două prezumții, astfel încât, după ce s-ar asigura că respectă garanțiile procesuale depline ale celui tras la răspundere contravențională, să poată pronunța o hotărâre care să fie în acord atât cu cadrul legal al contravențiilor, cât și cu standardele jurisprudenței europene în materie. Calea aleasă de instanțele naționale este, de regulă, cea mai simplă - de a da prioritate prezumției de veridicitate a actului scris de polițist, înfrângând prin aceasta prezumția de nevinovăție a celui acuzat.

4.Curtea Constituțională a României a condamnat acest mod în care instanțele naționale înțeleg să analizeze prezumțiile, criticând faptul că ele „absolutizează prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor în materia circulației pe drumurile publice. Aceste instanțe nu își mai exercită astfel rolul activ în ceea ce privește administrarea tuturor probelor utile, pertinente și concludente în cauză, respingând plângerile contravenționale fără a intra în cercetarea fondului”. (Pct. I.2. din considerentele Deciziei CCR nr. 500/2012).

 

5.Considerentele Curții Constituționale transmit în mod neechivoc faptul că, în plan procesual, prezumția de veridicitate a procesului-verbal contravențional nu poate fi situată deasupra prezumției de nevinovăție în lipsa unui minim registru probatoriu pe care să se bazeze, neputând avea de plano valoare probantă absolută.

 

Limitele rezonabile ale aplicării prezumțiilor

6.Prezumţia de legalitate şi de temeinicie de care se bucură procesele verbale de contravenție nu este reglementată legislativ în dreptul intern. În OG nr. 2/2001 privind  regimul contravențiilor în România nu se arată în mod expres care este forţa probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Spre deosebire de prezumțiile procesului verbal, prezumția de nevinovăție este clar prevăzută  în legislație, începând de la nivel constituțional.

7. Curtea Constituțională a României a statuat că „procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumția de care se bucură. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar (Pct. I din considerentele Deciziei CCR nr. 1096/2009)

 

8.Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) admite că „prezumții de fapt sau de drept operează în orice sistem de drept. Natural, Convenția nu interzice asemenea prezumții, în principiu. Totuși […] le impune statelor să le mențină în anumite  limite rezonabile, luând în considerare gravitatea faptelor și respectarea dreptului la apărare”.(Cauza Salabiaku contra Franței).

 

9.Curtea a statuat, astfel, că prezumțiile unui act sancționatoriu se pot aplica doar dacă, în cursul procedurii, instanțele: a)iau în considerare gravitatea faptelor și b) respectă dreptul de apărare a celui împotriva căruia se invocă prezumția respectivă. Aceste două condiții se cer analizate separat.

 

- luarea în considerare a gravității faptelor

10.Acordarea priorității în circulația rutieră este definită la art.6,  alin. (1) din  OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice ca fiind „obligaţia oricărui participant la trafic de a nu-şi continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalţi participanţi la trafic care au prioritate de trecere să îşi modifice brusc direcţia sau viteza de deplasare ori să oprească”.

 

11.Descrierea împrejurărilor în care s-a produs fapta, cerută de art.16, OUG 195/2002, presupune ca agentul de poliție ce constată o pretinsă neacordare de prioritate să precizeze în procesul verbal care anume dintre condițiile prevăzute de lege pentru acordarea priorității a fost încălcată de contravenient. În absența unei astfel de precizări, instanța nu va putea aprecia nici existența, nici gravitatea faptei, fiind împiedicată în obligația sa de stabilire a vinovăției și a întinderii sancțiunii.

 

12.Neacordarea priorității în trafic are o plajă largă de manifestare și efecte fizice/materiale diferite,  astfel că obligația legală a evaluării gravității unei asemenea fapte impune descrierea concretă a împrejurărilor în care ea s-a comis și a consecințelor pe care le-a avut. Precizările cu privire la aceste aspecte sunt obligatorii întrucât în trafic sunt foarte multe situații susceptibile de neacordare a priorității, fără să se încadreze în condițiile legale pentru aceasta, fapt ce permite multe abuzuri.

 

13. Agentul constatator are, în această privință, o obligație legală expres formulată la art.16, alin.(1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: (...) descrierea faptei contravenționale (...), precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite”.

 

14.Legiuitorul cere agentului să consemneze în procesul verbal mai mult decât repetarea paragrafului de lege cu privire la presupusa faptă și încadrarea ei în regimul sancțiunilor, cum se petrece de obicei. Arătarea concretă a împrejurărilor acelei fapte trebuie astfel făcută încât instanța să poată aprecia gravitatea faptei, în funcție de care devin aplicabile și prezumțiile cu privire la actul respectiv.

 

15.Formularul proceselor verbale de contravenție, stabilit prin lege, este completat astfel încât nu permite instanței să determine gravitatea faptei. În cazul pretinsei neacordări de prioritate, procesul verbal nu arată, în mod concret, care anume dintre cele 3 condiții ale acordării de prioritate prevăzute la art.6 din OUG 195/2002 (v.pct.10) a fost încălcată de petent, respectiv, că, prin conduita subsemnatului în trafic, un pieton bine identificat  ar fi fost obligat: a) să îşi modifice brusc direcţia sau b) să îşi modifice brusc viteza de deplasare ori c)să oprească.

 

16.Instanța este în imposibilitate de a aprecia gravitatea faptei și eventualele pagube pricinuite, atunci când procesul verbal: nu arată împrejurările concrete ale faptei,; nu arată cine este pietonul căruia agentul pretinde că nu i s-a acordat prioritate  (agentul putea să-l legitimeze și să-l treacă martor); nu arată unde anume se afla acest pieton în momentul în care mașina depășea marcajul pietonal; nu arată pe care bandă de circulație s-ar fi  aflat în traversare pietonul la momentul respectiv; nu arată sensul de mers al celui aflat în traversare pe marcaj; nu arată consecințele pretinsei fapte de care este acuzat pretinsul contravenient etc. Toate aceste elemente nu țineau de sarcina probei, ci de obligația legală prevăzută de art.16, alin (1), din OG 2/2001.

 

17.Aglomerarea instanțelor naționale cu spețe pe tema neacordării de prioritate,  în care cetățenii acuză redactarea evazivă și  uneori abuzivă a proceselor verbale de contravenție și absolutizarea prezumțiilor în materia circulației rutiere, ca și sesizările numeroase primite de la cetățeni pe această temă,  au determinat Avocatul Poporului din România să inițieze un recurs în interesul legii, solicitând Înaltei Curți de Casație și Justiție dezlegarea problemei de drept privind interpretarea articolelor 16 și 17 din OG 2/2001,  referitoare la anularea acestor acte administrative.

 

18.Înalta Curte de Casație și Justiție (Complet Recurs în Interesul Legii - RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, statuând, prin Decizia nr. 13/2018, că,  „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, descrierea insuficientă a faptei echivalează cu neîndeplinirea cerinței privind descrierea faptei contravenționale și atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției, potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001”. (M. Of. nr. 541/29.06.2018).

 

19.Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt obligatorii pentru instanțe, dar ele nu sunt respectate în practica judiciară atâta vreme cât nu sunt transpuse explicit în textul legislației respective. Codul de procedură civilă, la Art. 517, alin. (4) arată că „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”. În procedura criticată, instanțele naționale n-au respectat Decizia nr.13/2018 a ÎCCJ menționată mai sus, potrivit căreia ele trebuia să constate nulitatea relativă a procesului verbal criticat în plângere, pe motivul stabilit de CCR, al descrierii insuficiente a faptei.

 

- respectarea dreptului la apărare

20.O altă limită rezonabilă impusă de jurisprudența Curții în aplicarea prezumțiilor se referă la „respectarea dreptului la apărare”.(Cauza Salabiaku contra Franței).

 

21.Prezumțiile nu pot fi aplicabile atunci când se încalcă dreptul contravenientului de a beneficia de „egalitatea armelor”,  într-un proces cu o autoritate publică în materie de circulație rutieră. Această autoritate se află, din principiu, într-o poziție supraordonată față de cetățean, având de partea sa niște prezumții cutumiare nedefinite legal și care, în forma în care sunt aplicate în prezent în România, sunt moștenite din perioadele trecute în care „statul are întotdeauna dreptate”. Absolutizarea acestor prezumții a deschis nu o dată calea unui exces de putere din partea oamenilor în uniformă.

 

22.Conform legislației rutiere actuale din dreptul intern, agentul de poliție  are inclusiv puterea să interzică celui acuzat să facă demersuri  de a-și găsi probe în apărare. În aceste fel, principiul „egalității armelor” este înfrânt din start, fără ca instanțele să intervină.

 

23.Blocarea dreptului la apărare a pretinsului contravenient în materie rutieră este o problemă structurală a dreptului intern. Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006. Art.183 al acestui Regulament prevede: „Conducătorul vehiculului oprit la semnalul regulamentar al poliţistului rutier  este obligat să rămână în vehicul, cu mâinile pe volan…respectând indicaţiile poliţistului”.

24.Iar nerespectarea „indicațiilor polițistului” cu privire la această conduită este tot contravenție, sancționată conform art.100, lit. f) din OUG 195/2002, cu  amendă clasa II și suspendarea permisului de conducere pentru 30 de zile.

 

25.În aceste condiții,  de imobilizare în mașină sub amenințarea încă unei sancțiuni, niciun pretins contravenient la regulile de circulație nu poate dispune de timpul și înlesnirile necesare (Art. 6, paragr.3 din Convenție) pentru a obține probe în apărarea sa, îndeosebi proba cu martori, cea mai accesibilă în situația dată.

 

26. Dreptul la apărare al celui acuzat de comiterea unei contravenții nu se rezumă la posibilitatea de a se adresa instanței, cum  se afirmă în motivare. Acest drept presupune îndeplinirea unor condiții clar definite în jurisprudența Curții, dar care nu se regăsesc în dreptul contravențional intern. Lipsa acestora explică de ce prezumțiile de legalitate și veridicitate  a proceselor de contravenție sunt absolutizate, fără să se mai verifice dacă pretinsul contravenient a beneficiat de un drept real la apărare, cum cere jurisprudența Curții. Ba, mai mult, acestuia i se cer probe care să contrazică susținerile agentului de poliție, în condițiile în care chiar agentul respectiv i-a interzis posibilitatea de a obține astfel de probe.

 

27.Coroborând prevederile legale citate mai sus cu derularea procedurii criticate, se   constată că instanța n-a verificat respectarea de către actul administrativ a cerințelor OG nr.2/2001, art.16, alin.(1), prin raportare la Decizia 13/2018 a CCR, cu privire la împrejurările și gravitatea faptei. De asemenea, instanțele naționale n-au analizat în ce măsură pretinsului contravenient i s-a respectat dreptul efectiv la apărare.

 

28.În locul acestei verificări pe fond, instanțele naționale s-au rezumat doar să (re)afirme cele consemnate de agentul constatator, considerând că prezumția de veridicitate este operabilă fără a se mai lua în considerare gravitatea faptei și respectarea dreptului la apărare. Or, această abordare a instanțelor reprezintă o încălcare a jurisprudenței Curții menționată mai sus (cauza Salabiaku contra Franței).

 

Prezumțiile favorizează abandonarea rolului activ al instanței

            29. Jurisprudența Curții reține prevederi motivante pentru instanțe în a-și îndeplini rolul activ: ”Statutul conferit Convenţiei în dreptul intern permite instanţelor naţionale să înlăture – din oficiu sau la cererea părţilor – prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenţia şi protocoalele sale adiţionale” ( cauza Dumitru Popescu vs. România - paragr. 104, Monitorul Oficial nr. 830/05.12.2007).

30. Rolul activ al instanțelor, prin raportare la prevederile Convenției,  este subliniat și în decizii ale Curții Constituționale a României: „Instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii ^onus probandi incumbit actori^, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin urmare, nu se poate susține răsturnarea sarcinii probei”. (pct. I din considerentele Deciziei CCR nr. 1096/2009. În același sens, a se vedea și Deciziile CCR nr. 70/2013, 183/2003, 146/2008, 285/207, respectiv nr. 407/2003)

 

31. Dreptul național acordă, de asemenea, judecătorului un rol activ în probațiune,  deși sarcina probei se repartizează, în principiu, între părțile litigiului. „Judecătorii sunt datori sa stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului în cauză (…). Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar daca părțile se împotrivesc.”.(Art. 129, alin. (5),  C.proc.civ.).

 

32.Înalta Curte de Casație și Justiție a fost și mai directă, statuând prin  Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, că „legislaţia contravenţională din România, similară celei germane, intră sub prevederile Art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale". Codul de procedură civilă arată că deciziile date de ÎCCJ în dezlegarea unor probleme de drept sunt obligatorii pentru instanțe „de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”.(Codul de procedură civilă, art.521, alin.(3)).

 

33. În pofida acestor prevederi de principiu și decizii de îndrumare emise de diferite autorități de reglementare, practica judiciară arată că, în cauzele privind contravențiile la circulația rutieră, instanțele naționale aplică pe scară largă și cvasi-automat regula mult mai comodă a probațiunii din dreptul procesual civil, potrivit căreia sarcina probei aparține celui care formulează o pretenție în fața instanței de judecată (Art. 249 din Codul de procedură civilă).

 

34. Această contradicție structurală a dreptului intern  - de aplicare a unei reguli generale din dreptul procesual civil în cauze care, potrivit jurisprudenței Curții, trebuie tratate ca „acuzații în materie penală” -  are două  cauze mai principale:

a) instanțele nu-și exercită, în astfel de spețe, rolul activ, nu stăruie în stabilirea vinovăției,  preferând soluția comodă a invocării prezumțiilor și

b) O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu cuprinde niște mențiuni derogatorii care să pună în acord textul acestei legi cu toate reglementările referitoare la contravențiile la circulația rutieră survenite în timp (jurisprudența Curții, prevederile Constituției, deciziile CCR și deciziile ÎCCJ).

 

Propunere de lege ferenda

35. Potrivit jurisprudenței Curții, instanţele naţionale au dreptul să înlăture prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenţia. „Acest aspect implică obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (cauza Dumitru Popescu vs. România - paragr. 103)

36. În pofida acestei „dezlegări”, în practica judiciară internă relativă la circulația rutieră nu se regăsesc/respectă jurisprudența Curții, prevederi importante ale Constituției României, decizii în materie ale Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele preferând să se prevaleze doar de ceea ce e scris în legea civilă.

37.Una dintre concluziile practice ale prezentei cauze este că, în lipsa unei intervenții legislative clarificatoare, care să fie cerută imperativ de Curte statului pârât, jurisprudența Curții și celelalte prevederi constituționale în materia contravențiilor la circulația rutieră vor rămâne și pe mai departe exclusiv sub arbitrariul interpretării stereotipe a instanțelor judecătorești naționale, pentru care drepturile omului și libertățile cetățenești nu au întotdeauna prioritate în fața autorităților administrative.

37. Mai concret, se impune necesitatea ca, în privința contravențiilor la circulația rutieră,  legiuitorul național să stabilească explicit obligația organelor de constatare de a preconstitui probe necesare cu privire la contravenția pretinsă, consecința neexecutării acestei obligații fiind nulitatea procesului-verbal.

38. Date fiind practica judiciară inadaptată la reglementările citate și în considerarea faptului că unica soluție pentru rezolvarea conflictului dintre cele două prezumții citate o reprezintă intervenția energică a legiuitorului, credem că ar fi oportună introducerea în conținutul art. 16-17 din O.G. nr. 2/2001 a fundamentului probatoriu drept condiție de validitate a procesului-verbal contravențional.

39.În concret, propunerea este de a se completa Art. 16 din O.G.2/2001 după cum urmează:„Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu […] mijloacele de probă care atestă săvârșirea faptei contravenționale”.

43.De asemenea, conținutul art. 17 se impune a fi modificat astfel: „Lipsa mențiunilor privind […] mijloacele de probă care atestă săvârșirea faptei contravenționale […] atrage nulitatea procesului-verbal”.

40.Cu această măsură de politică administrativă, consacrarea contravenției ca fiind o „acuzație în materie penală”, ar căpăta conținutul juridic esențial prin clarificarea faptului că sarcina probei incumbă celui care acuză, respectiv, agentului constatator.

În afara precizării acestui lucru, întreaga jurisprudență a Curții și a celorlalte autorități naționale de reglementare privind prezumția de nevinovăție în materia contravențiilor va rămâne pentru instanțele naționale o simplă și imensă maculatură.

 

 

 

 

 

 

 

 

Marţi, 4 Februarie, 2020 - 15:45

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat marţi, la începutul şedinţei de Guvern, că Nicolae Alexe, şef adjunct al IPJ Olt în momentul dispariţiei Alexandrei Măceşanu, a fost destituit din Poliţie.

"Ieri s-a finalizat materialul Consiliului de disciplină şi azi inspectorul general al IGPR, şeful Poliţiei Române, a emis decizia de destituire din Poliţie pentru adjunctul şefului Inspectoratului judeţului Olt, cel care a fost la comandă în ziua tragică, comisarul şef Nicolae Alexe. Urmează şi ceilalţi care sunt în concedii medicale", a spus Vela.

Marţi, 4 Februarie, 2020 - 15:41
Codruț Ion Bîlea a fost numit director general provizoriu, pe o durată de 4 luni,

 Mandatul directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a fost revocat marți, 4 februarie a.c., de membrii Consiliului de Administrație.

            Consiliul de Administrație l-a desemnat pe Codruț Ion Bîlea director general provizoriu, pe o durată de 4 luni, începând de miercuri, 5 februarie a.c.

Marţi, 28 Ianuarie, 2020 - 15:00

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a declarat marţi că reprezentanţii organizaţiei şi ai sindicatelor grefierilor şi personalului auxiliar din justiţie au convenit cu premierul constituirea unui grup de lucru în vederea identificării de soluţii legislative la problematica legată de pensiile şi salarizarea din domeniu.

Marţi, 28 Ianuarie, 2020 - 09:15

Puteri sporite pentru polițiști și amenzi mai mari pentru cetățenii care nu se supun ordinelor forțelor de ordine. Abia intrat în vigoare, noul statut al polițiștilor le permite acestora să ia măsuri radicale în cazul celor care refuză să se legitimeze, ori să intre în locuințe atunci când au date că în spatele ușilor are loc o infracțiune.

Pentru acest gen de comportament, reacția polițiștilor poate fi de acum mai rapidă și pe măsură. În noul statul nu este loc de negocieri cu suspecții violenți, așa că polițiștii pot folosi forța și arma din dotare.

Miercuri, 22 Ianuarie, 2020 - 20:00

Direcţia Rutieră analizează "foarte serios" scăderea amenzilor pentru utilizatorii de biciclete şi trotinete electrice, a anunţat, miercuri, adjunctul acestei instituţii din cadrul IGPR, George Grigore.

Proiectul de ordonanţă a Guvernului privind circulaţia pe drumurile publice, care introduce prevederi referitoare la utilizarea trotinetelor electrice, a fost dezbătut, miercuri, la sediul MAI, în prezenţa reprezentanţilor Direcţiei Rutiere, precum şi a membrilor mai multor asociaţii de biciclişti şi utilizatori de trotinete electrice sau monociclu.

Miercuri, 22 Ianuarie, 2020 - 16:46

Premierul Ludovic Orban a anunţat miercuri că Guvernul urmează să emită o hotărâre prin care sunt stabilite condiţiile, pentru acest an, ale programului "Prima casă", pentru care au fost alocaţi 2 miliarde de lei, şi a dezminţit categoric "minciuna gogonată lansată de PSD" că acest program nu va mai fi finanţat.

Marţi, 21 Ianuarie, 2020 - 17:32
Din 23 decembrie 1989

Ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a acordat Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne supraviețuitorilor masacrului de la aeroportul Otopeni, din data de 23 decembrie 1989

Astăzi, 21 ianuarie 2020,  Ion Marcel Vela a participat la o întâlnire cu 15 dintre supraviețuitorii masacrului de la aeroportul Otopeni.

Marţi, 21 Ianuarie, 2020 - 17:22

Documentele de identitate eliberate de autorităţile române prezintă riscuri de securitate în ceea ce priveşte libera circulaţie a cetăţenilor pe teritoriul statelor membre ale UE, motiv pentru care România are obligaţia să treacă la un nou format, mai securizat, până la data de 2 august 2021, a declarat marţi directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), Cătălin Giulescu.

Luni, 20 Ianuarie, 2020 - 23:34

Militarii, jandarmii și polițiștii români care participă la misiuni în teatrele de operații vor primi diurne echivalente cu cele ale partenerilor externi

Luni, 20 Ianuarie, 2020 - 23:30

Începând cu data de 20 ianuarie 2020, prin ordin al ministrului afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a încetat împuternicirea domnului colonel Petru – Răzvan Măgură în funcția de director general al Direcției Generale de Protecție Internă și cea a domnului lt.-colonel Lucian – Mihai Popa în funcția de prim-adjunct al directorului general al DGPI.

Sâmbătă, 18 Ianuarie, 2020 - 16:40

 În ultimele 7 zile, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a derulat aproape 10.000 de intervenții, majoritatea dintre situațiile înregistrate la nivel național fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Tot în această perioadă au fost transmise 3 mesaje de avertizare prin sistemul RO-ALERT, pentru asigurarea măsurilor specifice de autoprotecție a populației.

Vineri, 17 Ianuarie, 2020 - 16:04

Cetăţenii români vor putea călători în state din Uniunea Europeană după data de 3 august 2021 cu paşaport valabil, cu carte electronică de identitate emisă după 3 august, dar şi cu actuala carte de identitate aflată în termen de valabilitate, a declarat comisarul-şef Cătălin Giulescu, şeful Direcţiei de Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

Subscribe to Administrație centrală