16 Ian 2016 - 23:40

AMOS News a monitorizat cele mai importante evenimente înrehistrate în această săptămână:  

 1. Agitatie la varful politicii in "afacerea" Bodnariu

2. Deschiderea de catre DNA a anchetei in dosarul "cercetatorilor stiintifici" din puscarie

3. Dezastru pentru DNA: dosarul LUKOIL restituit de instanta pentru a fi refacut!

4. Decizie controversata a CEDO: angajatorii pot supraveghea comunicatiile electronice ale angajatilor

5. Vizita Victoriei Nuland: noi "indiucatii pretioase" de la Departamentul de Stat

1. Agitatie la varful politicii in "afacerea" Bodnariu

Autorităţile române se află permanent în contact cu familia Bodnariu, în Norvegia, şi i-au recomandat doi avocaţi norvegieni care s-au ocupat de cazuri similare, a anunţat purtătoarea de cuvânt a MAE, Raluca Lunculescu. Ea a precizat de asemenea că atât Barnevernet, cât şi familia Bodnariu au confirmat că acţiunea privind copiii familiei nu vizează aspecte religioase. 

Ambasadorul României a discutat cu autorităţile norvegiene şi a insistat că nu trebuie separaţi copiii. Precizările MAE vin la scurt timp după ce ambasada Norvegiei la Bucureşti a transmis prima reacţie oficială în cazul familiei Bodnariu. Deşi a oferit informaţii legate de Serviciul norvegian de protecţie a copilului şi de principiile care stau la baza acestuia, instituţia nu a comentat cazul Bodnariu şi a ţinut să sublinieze respectarea principiului confidenţialităţii, motivat de dreptul la viaţă privată pe care îl au atât cei mici, cât şi familia lor. În acelaşi timp, oficialii norvegieni au menţionat că în statul scandinav Legea Protecţiei Copilului rămâne prioritară, iar ordinele de trimitere în plasament sunt emise atunci când este vorba despre abuzuri grave, ca violenţa fizică sau psihică ori agresiuni sexuale, şi că măsura adopţiei este una „de ultimă instanţă".

Cazul copiilor familiei Bodnariu, preluaţi de Barnevernet (instituţia de protecţie a copilului din Norvegia), nu are implicaţii de natură religioasă, lucru confirmat atât de instituţie, cât şi de familie, a declarat Raluca Lunculescu, purtătoarea de cuvânt a MAE.

Ambasadorul României la Oslo, consulul român şi un expert din MAE au avut mai multe întâlniri cu familia Bodnariu şi au analizat cum îi pot sprijini autorităţile române.

Ambasada Norvegiei a arătat că „serviciul de protecţie a copilului este în primul rând un serviciu care vine în ajutorul copiilor şi al familiilor. Sistemul de protecţie a copilului acordă o mare importanţă relaţiilor de familie şi continuităţii în creşterea şi îngrijirea copilului. Premisa de bază este aceea că minorii ar trebui să fie în grija părinţilor lor". De asemenea, oficialii au ţinut să sublinieze că ţara a asimilat în legislaţia sa regulamentele ONU care prevăd că un stat are datoria de a proteja copiii prin legile pe care le aplică, Protecţia Copilului fiind considerată prioritară în ansamblul Legii Drepturilor Omului.

În reacţia Ambasadei este subliniată necesitatea de a păstra secretul asupra cazurilor particulare în care sunt implicaţi copii, invocând dreptul la viaţă privată, atât al micuţilor, cât şi al părinţilor lor. Mai mult, se specifică negru pe alb că responsabilitatea gestionării cazurilor de protecţie a copilului intră în atribuţiile municipalităţilor, care nu pot primi indicaţii exprese din partea ministerelor, activitatea lor fiind verificată la nivel regional de Guvernatorul districtual.

O delegaţie parlamentară formată din membri ai Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării intenţionează să facă o vizită în Norvegia în perioada 18-22 ianuarie pentru a discuta cazul familiei Bodnariu.

2. Deschiderea de catre DNA a anchetei in dosarul "cercetatorilor stiintifici" din puscarie

„Toată povestea asta cu puşcăriaşii care îşi descoperă aptitudinile de cercetători ştiinţifici abia în timpul executării pedepsei este cusută cu aţă albă. Degeaba caută ministrul Justiţiei vinovaţii printre profesorii universitari. Aceştia nu au făcut decât să completeze un formular prin care acceptau ideea că respectivul viitor autor deţine cunoştinţe în domeniul pe care urma să-l abordeze. Atât şi nimic mai mult. Nici că are calificarea necesară, nici că are vreo valoare ceea ce va rezulta. Aici începea şi sfârşea rolul universitarilor. Cu atât mai puţin vinovaţi sunt beneficiarii înşişi, care nu au făcut decât să profite de o oportunitate pe care le-o oferea legea.

Vinovăţia trebuie căutată şi judecată la cei care au introdus în textul legii această prevedere. Pentru că este clar că a fost una cu dedicaţie! Că urma să favorizeze anumite persoane a căror identitate era, probabil, deja cunoscută la momentul amendării legii„ -  Octavian Andronic (Punctul pe Y - www.amosnews.ro)

3. Dezastru pentru DNA: dosarul LUKOIL restituit de instanta pentru a fi refacut!

Dosarul Lukoil a fost restituit catre Parchetul de pe langa Curtea de Apel (PCA) Ploiesti care l-a instrumentat. Motivul: pasivitatea totala a procurorului care nu a comunicat in termenul legal Tribunalului Prahova daca isi mentine sau nu dispozitia de trimitere in judecata a dosarului Lukoil.

Magistratii au constatat, in luna decembrie, neregularitatea rechizitoriului prin care dosarul Lukoil a fost trimis in judecata si au dispus remedierea respectivelor neregularitati, urmand ca procurorul sa comunice judecatorului daca mentine dispozitia de trimitere in judecata ori solicita restituirea cauzei, insa acesta nu a raspuns solicitarii instantei de judecata in termenul legal.

In opinia judecatorului, neregularitatile constatate in actul de sesizare "nu sunt minore", ci sunt "esentiale", tinand chiar de modul de formulare a acuzatiilor, iar instanta nu poate solutiona actiunea penala "in conditiile in care nu sunt indicate concret faptele deduse judecatii, neputandu-se substitui organului de urmarire penala".

Tribunalul Prahova a dispus, marti, restituirea catre Parchetul de pe langa Curtea de Apel (PCA) Ploiesti a dosarului Lukoil, cu un prejudiciu de aproape 1,8 miliarde euro.

4. Decizie controversata a CEDO: angajatorii pot supraveghea comunicatiile electronice ale angajatilor

Decizia a fost luata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in urma unei plangeri a unui inginer roman. Barbatul s-a adresat instantei europene dupa ce, in Franta, in anul 2007, a fost concediat pentru ca a stat pe Yahoo Messenger la serviciu.

Concret, in timpul programului de munca, angajatul a intrat pe messenger si a purtat discutii cu iubita sau cu fratele. Omul a incercat sa nege insa patronul i-a aratat 45 de pagini cu transcriptul conversatiilor si i-a inmanat decizia de concediere."

Ramas fara slujba, titularul a dat in judecata compania pentru ca i-a fost violata viata privata si corespondenta.
La randul sau, angajatorul si-a justificat hotararea prin faptul ca romanul a folosit mesageria electronica nu doar in scop profesional, ci si pentru a comunica cu iubita sa, dar si cu fratele lui. Iar regulamentul intern al respectivei companii interzice salariatilor sa foloseasca resursele acesteia in scop personal.

Barbatul s-a adresat intai justitiei romane, care insa nu i-a dat dreptate. A mers, apoi, la CEDO, dar nici aici nu a castigat. In decizia emisa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciaza ca un angajator nu comite niciun abuz verificand daca salariatii sai isi indeplinesc atributiile profesionale in timpul orelor de lucru. De altfel, angajatorul a accesat contul de mesagerie electronica al reclamantului gandindu-se ca acesta contine comunicatiile cu clientii, se mai mentioneaza in hotararea instantei europene.

De asemenea, CEDO considera ca justitia romana a pastrat un echilibru corect intre interesele angajatorului si respectarea caracterului confidential al corespondentei private, intrucat in instanta s-au folosit numai transcripturi ale convorbirilor ce dovedeau ca salariatul a folosit calculatorul companiei in interes personal in timpul programului de lucru si identitatea persoanelor cu care s-au purtat acele convorbiri nu a fost divulgata.

Decizia CEDO are legatura nu doar cu Yahoo Messenger, ci cu absolut toate conversatiile personale din timpul programului, facute prin orice aplicatie.

Sentinta ar trebui sa-i puna pe ganduri pe cei care pierd vremea la serviciu navigand pe net cu toate ca treaba lor este alta. Mai ales ca tot mai multe firme isi instaleaza sisteme de monitorizare a activitatii angajatilor.
Florin Subtirica, dezvoltatorul unei aplicatii de monitorizare: “Aici vedem de pilda ce a facut un angajat intr-o perioada selectata. Pe ce site-uri a intrat, cat timp a umblat la calculator, productivitatea. Se vede ca este mai activ dimineata si miercuri, apoi mai scade."

Angajatorul nu trebuie sa-si anunte obligatoriu angajatii. Sunt bunurile companiei. Companiile investesc in asemenea sisteme de monitorizare pentru ca astfel isi optimizeaza productivitatea si previn scurgerile de informatii. 

5. Vizita Victoriei Nuland: noi "indicatii pretioase" de la Departamentul de Stat

Adjunctul secretarului de stat american pentru afaceri europene şi eurasiatice, Victoria Nuland,  este aşteptat zilele acestea la Bucureşti. Nuland va fi primită inclusiv de preşedintele Klaus Iohannis şi de premierul Dacian Cioloş.

Diplomatul american „se va întâlni cu demnitari de rang înalt", cu care va discuta „teme bilaterale şi regionale, inclusiv securitatea şi cooperarea economică, precum şi despre eforturile de reformă guvernamentală", potrivit unui comunicat al departamentului de Stat.

Din ţara nostră, diplomatul american va pleca spre Sofia, unde are programate discuţii cu oficiali ai guvernului bulgar.

Ultima vizită în România a Victoriei Nuland a avut loc în ianuarie anul trecut.

Format: 

Topic: