Publicat: 2 Mai, 2016 - 10:48
Share

Marți, 3 mai 2016, va avea loc la Malainița, în Serbia, Festivalul de Paște al românilor din Timoc, eveniment cu tradiție organizat în parteneriat de asociații reprezentative ale romanilor din Timoc, sub patronajul Parohiei Ortodoxe Române din Malainița și Remesiana, și sprijinit și în acest an de Institutul Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Granițelor și Limba Română.

Programul va cuprinde spectacole de muzică și dansuri populare românești ale unor ansambluri locale, soliști și dansatori români/ vlahi din Timoc (NE Serbiei), respectiv din satele cu populație majoritar românească, respectiv din Lubnita și Bogovina. Din România, un recital extraordinar îl va susține interpreta de muzică populară Mariana Ionescu Căpitănescu, alături de grupul folcloric 'Ciuleandra' din Ploiești, județul Prahova. Corul protopopiatului Daciei Ripensis, 'Sf. Mucenic Ioan Valahul', va interpreta în deschidere o serie de cântece bisericești specifice sărbatorilor pascale.

Manifestarea va avea loc, începând cu ora 9,00, pe pajiștea din fața Bisericii Sf. Arhangheli și Preacuvioasa Maica Parascheva din Malainița, simbolul romanismului din Timoc, și va fi precedată de slujba religioasă oficiată de protopop iconom stavrofor Boian Alexandrovici, vicarul Timocului, alături de preoți ai protopopiatului Daciei Ripensis.

Conform asociațiilor românești din Serbia, comunitatea românească este concentrată în special în arealul delimitat de râul Morava (la apus), Dunăre (partea de nord) și Timoc (partea de sud-est) și, după surse comunitare, numărul românilor/vlahilor din această zonă este de peste 300.000. Aceștia trăiesc în 154 de localități (sate și comune) compacte din punct de vedere etnic și în 48 de localități cu populație mixta romano-sârbă. Situația în cadrul comunității românești din Serbia de Nord-Est (Timoc) este una dificilă, românii din zonă nefiind recunoscuți ca minoritate națională și, implicit, nebeneficiind de drepturile și libertățile aferente. Românii/ vlahii din Timoc sunt considerați 'un grup etnic de origine necunoscută', încercându-se acreditarea ideii că ar fi de origine slavă.