Publicat: 2 Septembrie, 2017 - 16:31

Frisoanele nucleare ale sfarsitului de varà: intre “America First” si “American First Strike”.

In plinà càldurà augustanà si cu cateva zile inainte ca peste megalopolisul texan Huston si teritoriul inconjuràtor sà se dezlàntuie (27 august) - furia uraganului Harvey, interpretatà de unii cititori in stele precum un asalt simbolic al naturii impotriva atitudinii negationiste trumpiane in ce priveste modesta dar oricum relevanta contributie a omului la incàlzirea globalà, neastampàratul cotidian New York Times, acuzat in repetate randuri de actualul chirias al Casei Albe cà este principala fabricà mediaticà de Fake News in scopul denigràrii propriei persoane, publica un lung si argumentat articol privitor la “dezintegrarea” relatiilor Presedintelui S.U.A. cu Mitch McConnell, liderul majoritàtii republicane in Senat. McConnell, binecunoscul sef al “obstructionistilor” republicani din Senat in perioada administratiei Obama, este  persoana indispensabilà pentru ca initiativele legislative ale Presedintelui sà fie receptionate de membrii “partidului de guvernàmant” din Senat si traduse in acte de guvernare. Surpriza surprizelor de sfarsit de varà: intr-o conversatie cu ziaristii Alexander Burns si Jonathan Martin,  senatorul de Kentucky, om politic de “cursà foarte lungà” si dedicat partidului sàu, “a exprimat indoieli in privat in legàturà cu faptul cà Mister Trump va fi in stare sà salveze administratia sa dupà seria de crize din varà”. (cf. www.nytimes.com/2017/08/22/us/politics/mitch-mcconnell-trump.html).

McConnell este renumit si pentru modul in care s-a folosit de asa numita  "optiune nuclearà" pentru a cobori pragul numàrului de voturi necesar (la origine trei cincimi) pentru sistarea dezbaterilor privind  numirea judecàtorilor de la Curtea Supremà, astfel incat cu o majoritate simplificatà  sà poatà trece candidatura celui preferat, in cazul in specie Neil Gorsuch (ales astfel la 6 aprilie 2017) . Un om deci “cu experientà” in manevre de tipul acelora pe care in  parlamentul Romaniei le practica (la “scarà damboviteanà”, evident) un “republican de-al nostru”, Viorel Hrebenciuc, lider al PSD la camera Deputatilor intre 2000-2010. Ràceala, sau mai degrabà ruptura, intre McConnell si presedintele Trump a iesit la suprafatà intr-un moment dificil pentru republicani: cu reluarea activitàtilor parlamentare in luna septembrie Congresul ar trebui sà aprobe noile màsuri privind cheltuielile bugetare, sà ridice limita statutarà prevàzutà pentru imprumutul guvernamental, sà rescrie codul fiscal federal. Comentatorii politicii interne americane considerà, ca si autorii articolulului citat din NYT,  cà o oprire prelungità a initiativelor guvernului  sau un default al datoriei suverane ar putea avea consecinte dezastruoase pe plan electoral pentru partidul care exprimà Casa Albă și controleazà ambele camere ale Congresului.  Divergentele intre Trump si McConnell au fost cu destulà de multà grijà ascunse publicului. Declaratiile purtàtorului de cuvant al lui McConnell, Don Stewart, s-au limitat de altfel a semnala cà “Senatorul si Presedintele impàrtàsesc obiective (shared goals) ce vizeazà reformarea taxelor, infrastructura, finantarea guvernàrii, nedepàsirea datoriei publice, adoptarea proiectului de lege a apàràrii”.   Prima ràbufnire in  public a animozitàtilor intre Trump si liderul majoritàtii din Senat a propriului partid are, se pare, o datà precisà: o conversatie din 9 august desfàsuratà la clubul de golf al lui Trump de la New Jersey, despre care au fost pusi la curent si alti membri de vazà ai partidului republican. Trump ar fi reprosat atunci lui McConnell refuzul liderului republican al Senatului de a-l proteja in decursul investigatiilor privind  interferentele Rusiei in alegerile din 2016. Doar cu o zi inainte, tot de la al sàu Golf Club din New Jersey, Trump amenintase cà va rade de pe suprafata pàmantului un stat suveran. “Corea de Nord – a declarat atunci reporterilor - ar face bine sà nu mai ameninte Statele Unite. Vom ràspunde cu foc si flàcari,  cum nu s-a mai vàzut pe lume”.  Optiunea militarà, tip “First Strike”, sau “Blizkrieg” fàrà peaviz,de “descurajare” a agresorului (potential), ca ultimà resursà in rezolvarea unor contrapuneri ce nu pot fi aplanate diplomatic, a fost luatà in serios de cercurile militare americane la inceputul lunii august, cand in urma testàrilor de la sfarsitul lunii iulie de càtre Corea de Nord a  rachetelor balistice in stare sà atingà teritoriul Statelor Unite, se pàrea cà la Casa Albà si “prin imprejurimi” se consolidase  pàrerea cà se pierde timpul cu amanàri inutile si cu sanctiuni economice cu rezultate indoielnice. Declaratia belicoasà a presedintelui Trump fusese de altfel anticipatà, cu putine zile inainte de o afirmatie a consilierului pentru probleme de securitate al Casei Albe, generalul McMaster, in cadrul unui interviu transmis de reteaua de televiziune Msnbc: “Dacà mà intrebati dacà preparàm planul de ràzboi pentru prevenirea unui atac nuclear din partea Coreei de Nord, ràspund cà da.” Pe 8 august, cand presedintele Trump transmitea un mesaj Twitter incandescent, China invita la calmarea spiritelor, iar in 10 august cotidianul statal “Global Times” publica un articol care era in fond un mesaj  càtre Trump: se sugera ca in cazul unui atac nord-corean impotriva Statelor Unite, China sà ràmanà neutralà, dar sà nu permità oricum Statelor Unite  sà schimbe regimul de la Pyongyang.  Era vorba, neindoielnic, de un “aviz amatorilor ”  de jucat cu focul.                                                                          

Declaratia incendiarà a lui Trump a coincis cu momentul publicàrii in influenta publicatie “Foreign Policy”, sub semnàtura lui Jeffrey Lewis, director al “Programului de neproliferare in Asia de Est” de pe langà Middlebury Center of International Studies de la Monterey / California, a unei analize lucide, extrem de critice, privind starea realà a prestigiului militar si politic al S.U. A. din perspectiva ingrijoràrilor create de experimentarea de càtre Corea de Nord a rachetelor balistice, anticipatà de o altà analizà (Let’s Face It: North Korean Nuclear Weapons Can Hit the U.S.) publicatà in data de 3 august de “New York  Times”  “Donald Trump poate sà se smiorcàie  si àa tipe cat vrea, dar astàzi tràim intr-o lume in care forta Statelor Unite este mai putin relevantà ca oricand”, se scria in articolul din “Foreign Policy”.  “ Game is Over, and North Has Won (“Jocul s-a sfarsit, si Corea de Nord a invins”), era concluzia autorului.

Se intelege de la sine de ce izbucnirile vulcanice ale presedintelui unei tàri democratice pecum S.U.A., ce are ambitia de a mentine pozitia de lider in orientarea si rezolvarea principalelor tensiuni politice si economice internationale,  nu pot sa nu intereseze liderii partidului pe care acesta il exprimà,  liderii opozitiei, guvernele tàrilor prietene sau ostile,  opinia publicà nationalà si internationalà - nu in ultimul rand -  conducerile fortelor armate interesate in decizii ce privesc securitatea nationalà si pacea lumii.   

Conform informatiilor la care trimit cei doi ziaristi citati mai sus (Alexander Burns si Jonathan Martin), senatorul McConnell se pare cà a exprimat in diferite conversatii directe, avute cu unele personalitàti republicane, perplexitàtile sale in legàturà cu directia  imprimatà guvernàrii de càtre presedintele Trump, afirmand cà acesta ar fi incapabil sà inteleagà principiile de bazà ale guvernàrii.  McConnell si-a pus chiar intrebarea dacà Trump va fi in màsurà sà conducà eficient partidul republican in campania pentru alegerile partiale din anul viitor. Interventiile publice insolite, spontane, adesea umorale ale presedintelui Trump, transmise  “Urbi et Orbi” prin Twitter, fàrà filtrul elaboràrii meditate, au fost de altfel  frecvente, in ultimele luni: ele constituie obiectul multor analize, “de la distantà”, fàcute de psihologi, psihiatri si observatori ai comportamentelor si  caracterelor umane. Trump este si pentru simpli “observatori sociali” o personalitate imprevizibilà si periculos de vulcanicà. In imprejuràrile actuale nu ne ràmane, tinand cont de vastitatea capacitàtilor sale de decizie, decat sà speràm cà luat de valul “promisiunilor” fàcute Coreei de Nord, nu va contribui la transformarea planetei Terra intr-o imensitate parjolità.  Sà speràm cà nu-si va pune mana, cu amprentele de neconfundat pe butonul nuclear, ca sà facà praf si pulbere “tara lui Kim”, asumandu-si nu doar riscul de a reduce la scrum, ci si acela al posibilelor reactii in lant ce le-ar putea genera aceastà decizie luatà intr- un imaginar Comandament Suprem al Lumii.  O “optiune nuclearà” in Senat, in scopul asiguràrii majoritàtii pentru alegerea unui membru al Curtii Supreme, mai treacà meargà: este o smecherie la limita Constitutiei si regulamentelor camerelor Congresului: o problemà, cum s-ar spune, “internà”, menità sà contribuie la blindarea juridicà (in caz de contestatii la Curtea Supremà) a deciziilor unei administratii puse pe “fapte mari” de tipul: construirea de ziduri de mii de kilomentri impotriva emigratiilor, negarea drepturilor la asistenta socialà a zecilor de milioane de americani ce nu sunt in stare sà si-o plàteascà (prin “reformarea” Reformei Obama, serios ciuntità deja in Senat, in ultimele luni ale precedentei Administratii, de aceiasi liberali intransigenti republicani) , blocarea màsurilor ce se aliniazà tendintei de acum mondiale (vezi Acordul de la Paris din 22 aprilei 2016, ratificat de U.E. la 5 oct. 2016, privind schimbàrile climatice) de a consolida dispozitive de lege pentru limitarea emisiunilor de CO2 (“codoi” – cum spunea o Savantà de Renume Mondial, membrà a Academiei Romane, institutie devenità inte timp regalistà, desi este furajatà de Republicà) etc.   Dar o optiune nuclearà impotriva Coreei de Nord, tarà cu 24 milioane de locuitori, care nu pot fi tratati, in ansamblu, precum o “natiune de ràufàcàtori” formatà din banditi, dictatori, fabricanti de arme nucleare, nebuni sau teroristi, este – pentru a prelua expresia favorità a unui fost coleg -  “o cu totul altà mancare de peste”. O asemenea optiune o respingea categoric, panà in ultima zi a prezentei sale la Casa Albà, principalul consilier strategic al lui Trump, Steve Bannon,  considerat -  de presa  filo-democrat-clintonianà si de cea doar criticà sau pur si simplu ostilà lui Trump - “bestia neagrà” a Administratiei,un nationalist extremist si exponentul numàrul 1 al “suprematismului alb”. Steve Bannon este efectiv un nationalist, pe care insà nu este cazul sà-l confundàm cu politicienii demagogi si nationalisti de duzinà, de care nu ducem lipsà in Europa si pe care ii intalnim mai la tot pasul in variante “functionale” pentru fiecare tarà. Este o personalitate remarcabilà, care a dat consistentà politicà programaticà  unor idei – de impàrtàsit sau nu! - legate de realitatea socialà americanà.  Trump stie foarte bine cà ii datoreazà, prin punctualizarea propriului discurs politic adresat unor straturi precise ale populatiei,  victoria la alegerile prezidentiale. Inainte de a fi “invitat”, probabil chiar de Trump, la presiunile exercitate de marele sàu sustinàtor, “mogulul” de presà si CEO al Fox News  Rupert Murdoch, sà se retragà de la Casa Albà, Bannon a fàcut, intr-un interviu acordat revistei “The American Prospect” (din 16 august 2017), cateva consideratii privind situatia raporturilor cu Corea.  “Panà cand – a spus Bannon - nu se demonstreazà cà 10 milioane de persoane la Seul nu mor in primele 30 de minute de folosire a armelor conventionale, nu stiu despre ce se vorbeste. Nu existà nicio solutie militarà”.  “Consilierul strategic” al lui Trump, a càrui pozitie si influentà era contestatà in anturajul prezidential de seful de cabinet generalul Kelly si de generalul McMaster, consilierul prezidential pentru securitate, a dezmintit astfel nu doar mesajele lipsite de màsurà ale lui Trump, ci si pe acei senatori republicani, precum Lindsay Braham, care ventilau pàrerea cà planul militar era deja elaborat. In ziua urmàtoare publicàrii interviului lui Bannon, generalul de marines James Mattis, secretarul de stat al Apàràrii, supranumit “Mad Dog” (“cainele nebun”) s-a distantat, in cadrul unuei conversatii (17 august) avutà cu omologul sàu japonez, de afirmatiile “consilierului strategic”, asigurandu-si interlocutorul cà, dimpotrivà, planul folosirii fortei armelor  se afla pe masa de lucru, pe cale de a deveni executiv in cazul in care Corea de Nord ar fi lovit un “aliat american” (Corea de Sud sau Japonia – se subantelege).  In aceeasi zi, Seful statelor majore reunite ale fortelor armate ale S.U.A., generalul Joe Dunford, aflat in vizità la Beijing, a clarificat cà Statele Unite nu au de gand sà renunte la aplicatiile programate impreunà cu fortele armate ale Coreei de Sud. “Ceea ce pentru mine este de neimaginat – a spus Dunford -  nu este optiunea militarà; de neimaginat este sà se permità dezvoltarea rachetelor balistice cu incàrcàturi nucleare care pot sà ameninte statele Unite si sà continue a ameninta regiunea”. La nici 24 de ore dupà afirmatiile celor doi generali, vineri 18 august,  consilierul  de presà al Casei Albe, Sarah Huckabee,  emitea un comunicat lapidar privind iesirea din dispozitivul administratiei prezidentiale a lui Bannon, iesire care ar fi fost stabilità direct  de acesta cu noul “Chief of Staff”, generalul John Kelly. Textul intreg este o capodoperà de ipocrizie birocraticà: “White House Chief of Staff John Kelly and Steve Bannon have mutually agreed today would be Steve’s last day. We are grateful for his service and wish him the best”.  Bannon s-a intors la conducerea controversatului sàu site Breitbart, unde dupà o sàptamanà (25 august) a fost urmat de amicul si colaboratorul sàu mai vechi, Sebastien Gorka, vice asistent al Presedintelui si  consilier pentru strategii, indràgit de Trump pentru vivacitatea sa in raport cu presa. Intre 1992-2002 Gorka, cetàtean englez, a frecventat intens, dar cu intreruperi, Ungaria: a  lucrat mai intai ca functionar la Ministerul Apàràrii si mai apoi, dupà 1997 a fost vreme de cativa ani consilier politic al lui Victor Orban. Din 2002 a intrat in circuitul studiilor doctorale la Univ. Corvinus si si-a prezentat teza la aceeasi universitate in 2007 . Intre timp s-a naturalizat cetàtean american.                  

 Prin inlàturarea lui Bannon si a lui Gorka din grupul consilierilor lui Trump, la Casa Albà a prevalat gruparea “globalistilor”  legati de marea finantà si a militarilor. Din “masculii alfa”, asa numitii “suprematisti”, au mai ràmas la Casa Albà doar Stephen Miller e Kellyanne Conway, fàrà voce la capitolul strategii globale.   Problema raporturilor cu Corea de Nord s-a pus astfel in termeni militari, care oricum nu pot sa nu tinà cont de o realitate de fapt: o interventie militarà a S.U.A. impotriva “regimului totalitar” al lui Kim Jong-un prezintà mari riscuri.  Oficiali ai fortelor armate ale Statelor Unite, in pofida asiguràrilor date de Trump si unii ofiteri superiori (a se vedea mai sus)  in legàturà cu faptul cà o “loviturà preventivà” poate fi declansatà oricand, sustin teza conform càreia “ar fi necesare cel putin sase luni de pregàtire pentru a a avea la indemanà fortele disponibile si utilizabile in stare sa lanseze atacuri si sa fie in acelasi timp preparate sa respingà contraatacurile coreane”. Intr-un articol din 13 august, intitulat “Atacare Corea de Nord? Cu ce anume?”, publicat de site-ul “Dedefensa” (http://www.dedefensa.org/article/taper-sur-kim-avec-quoi), sunt comentate  consideratiile fàcute intr-un interviu acordat publicatiei Army Times de generalul in retragere David Deptula, in prezent decan la Mitchell Institute of Aerospace Power Studies, in anii ’90 principalul planificator al operatiilor Desert Shield (1991) si Desert Storm (1993) impotriva Irakului, mai apoi vicecomandant al Fortelor Aeriene U.S.A. “ In ce priveste flota de bombardiere strategice la dispozitia USAF: din 75 avioane B-52 pregàtite pentru actiuni conventionale  de ràzboi, doar 33 sunt in realitate  in stare sà execute misiuni de ràzboi; in ce priveste cele 62 avioane B-1 cu capacitàti conventionale si nucleare, operativitatea realà scade la 25; pentru cele 20 avioane B-2  cu capacitàti conventionale si nucleare, forta realà se reduce la 8 aeromobile…”. Dupà generalul Deptula “ nu doar forta bombardierelor este redusà la aceastà stare: asa sunt fortele armate in ansamblul lor. Aviatia U.S.A. nu a fost in intreaga sa istorie mai putin pregàtità ca acum”.  Pozitia criticà a generalului cu trei stele, pluridecorat si onorat, declarat in 2014 una dintre cele mai influente 100 personalitàti militare ale anului, este aceea a unui lucid cunàscàtor al sistemului.  Dupà Philippe Grasset, analist al site-ului Dedefensa: “Puterea militarà a U.S.A. se sprijinà in principal, dacà nu in mod exclusiv, pe comunicatie, sistemul de presà,  Hollywood ecc. Ea evità orice confruntare directà cu fortele armate pe màsura sa. (…) Rusia, spre exemplu, al càrui parc de materiale s-a reinnoit aproape complect in ultimii 15 ani, cu materiale ultramoderne care nu sunt blocate in monstruoasele tehnologisme de care suferà Pentagonul. Puterea sa se sprijinà pe o birocratie pletoricà si pe lobbies cu influentà (…) Aceastà situatie nu este oficial admisà” (…) , ea insà explicà atitudinea ambiguà a Pentagonului, care sustine o retoricà belicoasà insà tine frana de manà cand se profileazà la orizont o confruntare serioasà (cu Iran, Corea de Nord, fàrà sà mai vorbim de Rusia)”.                                      

În linii mari situatia ar sta cam asa cum este descrisà in Dedefensa, ilustratà fiind de altfel si de pozitiile celor douà grupàri din Casa Biancà: acea a lozincii “America First!”, in varianta (s-o numim )“nationalistà”, ilustratà de Bannon & Comp. (grupare in pierdere de teren, dar decisà sà recupereze) si aceea a “globalismului economic”  si militarismului pragmatic, reprezentatà de fosti manageri ai Goldman Sachs si de militarii din “camerele cu butoane”, printre care si cei la care ne-am referit mai sus. Unele corectàri ale aprecierilor nu foarte màgulitoare la adresa inzestràrii tehnice a fortelor armate ale S.U.A. sunt necesare. Potentialul de foc, cu mijloace clasice si nucleare al acesteia este de prim ordin, contrabalansat fiind  insà – dacà ar fi sa luàm in considerare “concurenta” - de  forta mijloacelor balistice nucleare intercontinentale ruse, de nivelul tehnologic al armamentelor din inzestrarea armatelor ruse si chineze. Evolutiile tehnologice de ultimà orà legate de dificultatea (sau chiar imposibilitatea) contracaràrii rachetelor ultra-supersonice lansate de pe submarine (cu care se inzestreazà flota rusà a Pacificului, dar pe care le dezvoltà si fortele navale chineze), vor pune in mare pericol portavioanele, mijloacele indispensabile al fortelor armate ale S.U.A. de a-si asigura mobilitatea si a domina màrile si vàzduhul la scarà globalà.  Ele vor fi vulnerabile in fata submarinelor invizibile si situate  la distante apreciabile fatà de tintà.    Dominarea economicà si politicà a ariei Pacificului de càtre S.U.A. este serios minatà, pe de altà parte, de consolidarea militarà a Chinei. Un mijloc de prevenire a scàderii capacitàtii de ràspuns a U.S.A. intr-un eventual conflict cu China ar consta in instalarea in apropierea de granitele acesteia de baze de interceptare si disturgere a a rachetelor inamice si de lansare de rachete – nucleare, ca ràspuns la pericolul reprezentat de Corea de Nord – cu razà medie de actiune.   Tensiunea creatà in jurul lansàrilor de càtre Corea de Nord a rachetelor balistice capabile sà transporte incàrcàturi nucleare panà in inima Statelor Unite creazà efectiv o problemà de securitate tàrii-pivot al NATO,  problemà de nerezolvat, se pare, prin mijloace amiabile. Fortele armate americane au executat constant manevre comune cu fortele armate ale Coreei de Sud. Tensiunea intretinutà de aceste manevre si de prezenta americanà la granitele cu Corea de Nord era menità sà asigure aliatii asiatici - in principal Japonia, Taiwan-ul (care a pàstrat numele de Republica China si dupà refugierea guvenului acesteia in 1949 in insula Taiwan-Formosa, fiind consideratà membru fondator al ONU si membru de drept panà in 1971, cand a cedat locul Republicii Populare Chineze) si Corea de Sud - de constanta protectiei militare a Statelor Unite.  Incheierea “Ràzboiului  din Corea” (1950-1953) nu a fost urmatà de incheierea unui Tratat de pace intre cele douà entitàti politice distincte coreane nàscute dupà falimentul tentativei de creare a unui stat independent (cum prevedea acordul din 1943 de la Cairo intre S.U.A., Marea Britanie si U.R.S.S.)  prin alegeri libere, recomandate in 1947 de ONU.  La 15 august  1948, in zona de ocupatie americanà, a fost instituità oficial Republica Corea, cu capitala Seul, recunoscutà de ONU la 12 decembrie  1948. Actul fondator nu s-a putut aplica la intreg teritoriul deoarece la 9 septembrie 1948 a luat fiintà, dincolo de paralela 38, Repubblica Democratica Popolare Corea. In substantà, dupà “Ràzboiul din Corea”, linia de demarcatie intre cele douà entitàti politice nàscute in 1948 a ràmas pe paralela 38, acolo unde se stabilizase in septembrie 1945 linia de demarcatie intre zona de ocupatie a  trupelor sovietice si ce a trupelor americane ale lui Mac Arthur.  Intre cele douà state coreane (Corea de Nord a devenit membru al ONU, ca si Corea de Sud, doar in 1991) nu existà un Tratat de pace: singurul document rezultat din conflict este Armistitiul din 27 iulie 1953 de la Panmunjeom. Amblele statea coreane sunt produse aberante ale Ràzboiului Rece,  cu diferenta cà  evolutiile politice, desfàsurate sub protectia armelor americane, au transformat Corea de Sud intr-un stat  de succes economic, in care nu au lipsit represiunea politicà si pornirile autoritariste. In istoria politicà a Coreei de Sud cele “Sase republici”  ce s-au perindat dei 1948 panà in zilele noastre, intrerupte intre 1961-1963 de o perioadà consideratà eufemistic de “dominatie militarà”, perioadele de guvernare democraticà (nu arar cu tendinte represive) s-au alternat cu perioade de guvernare “autocraticà” (in fapt de tendintà dictatorialà). Ambele Coree sunt anomalii ale istoriei: ambele state sunt membre ale O.N.U. dar nu se recunosc reciproc. Printre membrii Corea de Nord care nu recunosc Corea de Nord se mai numàrà Japonia si Franta.

Lansarea rachetei balistice nord coreane care in data de 28 august a trecut peste insula Hokkaido si s-a scufundat in Marea Japoniei este unul dintre  cele mai semnificative semnale pe care Corea de Nord le-a transmis autoritàtilor americane in legàturà cu efectele imprevizibile ale cultivàrii expunerii muschilor.  Declaratia Consiliului de Securitate prin care se condamna lansarea respectivà a fost caracterizatà de purtàtorul de cuvant al M.A.E. al Republicii Democratice Corea precum “o stire inventatà de U.S.A.”  S-a explicitat in comunicatul nord-corean cà    “lansarea strategicà de rachete cu razà medie si lungà de actiune reprezintà contramàsuri pentru manevrele Ulchi Freedom Guardian si este inceputul unei operatiuni militare a armatei noastre in Pacific”.  Pentru Casa Albà amenintarea coreanà este factorul de coeziune al aliantelor sale in regiunea màrilor Chinei si Japoniei. Pentru Kin Jong-un politica riscului calculat la parametri nucleari este o polità de asigurare a exercitàrii puterii, a controlului societàtii si de realizare a coeziunii nationale prin insuflarea spaimei fatà de pericolul extern. Rusia, nu poate privi cu bunàvointà spectacolul nuclear dat de Kim. In urmà cu 17 ani Moscova a modificat tratatul cu Corea de Nord, mostenit de la URSS, cu scadentà din 20 in 20 de ani, eliminand prevederile de ajutorare reciprocà in caz de conflic militar cu terti. Desi refuzà a recunoaste Corea de Nord ca putere nuclearà, Rusia considerà cà singura posibilitate de rezolvare a situatie critice a raporturilor acesteia cu S.U.A., Corea de Sud si Japonia este sà i se atribuie statutul de putere nuclearà, precum cel detinut de India si Pakistan, fàrà recunoasteri formale si fàrà tentative de dezarmare.

China la randul ei nu vrea, in mod sigur, sà fie taratà in aventuri ràzboinice de un  june conducàtor tiran, de un dinast comunist, dar nici sa aibà bateriile de rachete americane la doi pasi, solid instalate pe solul Coreei de Sud. Toate interesele respective pot oricand deveni, puse impreunà sau unul peste altul, un coctail explosiv, de cateva sute de Hiroshime. 

                                                                                                                                                                           Comentariu de GRIGORE ARBORE

 

 

Localizare: