Publicat: 18 Noiembrie, 2017 - 09:00

Conflictul cu Corea de Nord si “strategia nebunului”

Lungul voiaj de 10 zile intreprins de Presedintele Donald Trump in tàrile Pacificului occidental si Extremului Orient, a inceput in mod simbolic sambàtà 4 noiembrie prin depunerea unei coroane de flori, la Pearl Harbour, in apele din fata memorialului dedicat crucisetorului Arizona scufundat in timpul atacului japonez din 1941 ce a marcat intrarea SUA in al Doilea Ràzboi Mondial. Pereginarea asiaticà a lui Trump avea dupà toate probabilitàtile ca obiectiv sà reaminteasà atat sefilor de state si guverne cu care s-a intalnit in reuniuni bilaterale (la Tokio, Seul si Beijing) cat si celor cu care s-a intalnit in multilateralele “la varf” ( APEC – Asia-Pacific Economic Cooperation, la Da Nang, Vietnam + ASEAN- Association of Southeast Asian Nations, la Manilla, Filipine ) cà, in acea parte a globului, determinante pentru abordarea problematicilor politice si economice comune sunt in primul rand interesele Americii, garantà, cu forta armelor a unui status quo ce nu admite modificàri in echilibrul de putere si care se simte direct amenintatà de revendicarea statutului de putere nuclearà de càtre Corea de Nord. Incà de la inceputul anului 2017 tanàrul leader al Coreei de Nord, Kim Jong-un pune la grea incercare “ràbdarea strategicà” a presedintelui S.U.A. Dincolo de faptul cà ego-ul nemàsurabil al presedintelui Trump pare a fi croit astfel incat orice aspiratie a altui leader la iesirea din tiparele unei ordini mondiale bazatà exclusiv pe discutabilul principiu “America First” sà ii creeze o violentà alergie reactivà, ràmane o realitate de fapt: la ora actualà, dupà decenii de izolare si privatiunui la nivel de masà, dupà ani de presiuni psihologice si dictaturà, Corea de Nord detine mijloace nucleare care pun la incercare pozitia SUA in Extremul Orient si creazà precedente pentru contestarea activà si de catre alte puteri emergente (mà refer, in concret la India si Iran) a instrumentelor si principiilor pe care se bazeazà pozitia sa dominantà in aria Pacificului si Oceanului Indian si chiar, prin ricoseu, in lume. Pentru un vechi practicant al wrestling-ului si adorator al exhibàrii fortei fizice precum Donald Trump, demonstratiile de musculaturà nuclearà ordonate de Kim Jong-un in ultimele luni sunt simbolul de netolerat al falimentului politicii de fortà inauguratà de el cu trimiterea in apele din Marea Japoniei a portavionului Carl Vilson in luna aprilie 2017 . Testele balistice nord coreene din ultima vreme si experimentul nuclear subteran din 3 septembrie au indicat clar cà nu a folosit la mare lucru izolarea in care a fost tinutà Corea de Nord dupà ràzboiul dintre anii 1950-1953, terminat fàrà incheierea vreunei pàci. In 2006 Corea de Nord a efectuat primul sàu test atomic. Au urmat altele: in 2006, 2009, 2013, 2016. Cel efectuat in septembrie 2017 este al saselea. Coroborarea acestor experimente cu frecventa testare in ultimul an de rachete balistice cu razà medie de actiune si cu razà potential lungà, au creat o justificatà ingrijorare nu numai in Statele Unite, ci si in randul celorlalte tàri avand un statut nuclear recunoscut oficial sau “de facto” (cazul Israelului, de pildà). In fiecare an din ultimul deceniu, mai precis din 2009, Coreei de Nord “i s-a aràtat pisica” la frontiere prin efectuarea de masive manevre comune militare ale trupelor navale, aeriene si de uscat ale SUA si Coreei de Sud. Din 2013 ca urmare a continuàrii periodice la frontierele sale a manevrelor militare ale fortelor considerate ostile (Statele Unite au desfàsurat atunci si douà bombardiere “invizibile” B2 Spirit – puncte de diamant intr-un posibil, simulat sau real, atac nuclear aerian), Corea de Nord s-a declarat a fi “in stare de ràzboi” cu Corea de Sud. Consecinta a fost cresterea incordàrii, in ultimul an impinsà panà la limita suportabilitàtii..

De la inceputul exercitàrii mandatului lui Trump panà la mijlocul lui aprilie 2017 armata Coreei de Nord a efectuat 8 teste cu rachete cu razà medie de actiune care au avut ca ràspuns o serioasà desfàsurare a unui nou sistem american antirachetà. Intre cele douà state coreane s-a creat o incordare fàrà precedent ce nu putea sa nu se reflecte asupra raporturilor intre principalii actori politico-militari din imprejurimi si la nivel global. La mijlocul lunii aprile, cu o zi inainte de sàrbàtorirea cu obisnuitul fast a zilei de nastere (105 ani) a Marelui Leader Nemuritor Kim Il Sung (Kim Ir Sen), presedintele Trump a trimis in mod demonstrativ in largul coastelor Coreei de Nord portavionul “Carl Vilson”, cel mai mare si mai bine inzestrat din cele zece portavioane ale flotei americane.

Fig. 1 Portavionul Carl Vinson in navigatie - aprilie 2017

Atat China cat si Rusia erau de mai multà vreme de pàrere cà situatia nu se putea rezolva decat prin tratative si nu prin presiuni militare tinzand spre conflict.

Dupà 3 iulie 2017 (lansarea de càtre nord-coreeni a unei rachete cu razà medie de actiune, a càrei parabolà a avut apogeul la 2800 km de la sol) a devenit clar cà rapidele evolutii tehnologice din Corea de Nord in domeniul rachetelor purtàtoare de arme nucleare permit atingerea teritoriului Statelor Unite. Dupà aceastà datà s-a asistat la o spiralà ascendentà a aràtàrii muschilor. In 2 august 2017, probabil ca ràspuns la intetirea probele “de zbor” ale rachetelor balistice nord-coreane, Statele Unite au testat functionarea sistemului ofensiv balistic lansand de pe coasta californianà o rachetà intercontinentalà neinarmatà Minuteman 3. Ca sà nu ràmanà mai prejos Corea de Nord a testat si ea o altà rachetà intercontinentalà la 29 august, dupà care a urmat un experiment nuclear la sol in 3 septembrie. Ca ràspuns indirect la sfidàrile reciproce intre “decizionistii” Kim si Donald, Rusia a testat si ea in 13 septembrie 2017 o rachetà intercontinentalà balisticà fàrà a da detalii privind numàrul de incàrcàturi nucleare ce ar fi putut fi transportate de aceasta. Corea de Nord a relansat si ea strategia tensionàrii de dupà “intinderea corzii” si la 15 septembrie a lansat un vector intercontinental a càrui parabolà a fost de 3700 km, cu cota maximà de 720 km. Cu o asemenea rachetà Corea de Nord ar fi putut ajunge, in cazul unui conflict nuclear, baza americanà in insula Guam, punctul principal de referintà pentru Flota Pacificului si bombardierele strategice B1 B Lancers. Statele Unite au realizat cu aceastà ocazie cà progresele Coreei de Nord in materie balisticà sunt mult mai rapide decat s-a prevàzut anterior si cà ele, conjugate cu evolutiile in domeniul experimentàrii bombelor cu hidrogen, pot pune in mod serios in pericol , in curand, dominarea militarà a zonei Pacificului de càtre Statele Unite si chiar securitatea teritoriului continental al acestora. A urmat, precum se stie, o nouà alarmà generalà, cu reflexele ei in Consiliul de Securitate si càutarea mainilor intinse - pentru “readucere la ratiune” a lui “Rocket Man” - ale adversarilor strategici Rusia si China, cel de al doilea fiind competitorul global al Americii in plan economic si militar.

 

In timpul càlàtoriei in Asia presedintel SUA a evitat sà provoace tensiuni folosinduse excesiv – cum are obiceiul - de Twitter. A fost insà explicit. In fata parlamentului de la Seul a declarat: “Eu vreau pacea prin folosirea fortei”. Dupà care a amintit cà forta militarà a SUA in regiune se bazeazà, printre altele, pe “trei dintre cele mai mari portaavioane din lume” si pe submarine nucleare “oportun desfàsurate” (http://www.lastampa.it/2017/11/08/esteri/trump-a-kim-jongun-non-metterci-alla-prova ). Nu a rezistat oricum tentatie de a-l ameninta pe Kim explicit (“Nu ne pune la incercare!”). A vrut chiar sà parà a fi disponibil in a discuta amabil cu Kim lansand, dupà cateva zile, un ràspuns candid la ràspunsul acestuia, in care era taxat drept “bàtran lunatic”: “Oare de ce Kim Jong-un mà insultà zicand cà sunt bàtran , pe cand eu nu as spune nicicand despre el cà este scund si gras. Eu incerc cu adevàrat sa fiu prietenul sàu, poate intr-o zi se va intampla”. Nici Kim si nici Trump nu sunt personaje care, in pofida clevetelilor unei pàrti a presei internationale sau a adversarilor politici directi, pot fi definite ca suferind de nebunie. Amandoi au nevoie de un adversar de demonizat pentru a-si putea justifica mai departe actele “curajoase” de guvernare fàcute impotriva unor pericole iminente reale sau construite artificial. Invocand pericolul agresiunii americane, perceput ca iminent de o populatie care dupà ce a tràit intre 1910-1945, in anni duri ai ocupatiei japoneze, sindromul oprimàrii violente, inlocuit dupà 1950-1953 cu sindromul incercuirii, Kim se garanteazà pe sine, ca bastion al supravietuirii sistemului inuman pe care il patroneazà. Polemicile lui la distantà cu Trump, amenintàrile cu zdrobirea Americii, fac parte din arsenalul propagandistic de rutinà, menit sa impresioneze adversarul si sà-l tinà in tensiune, fiind greu de crezut cà este atat de inconstient incat sa riste distrugerea totalà a propriei tàri de càtre un adversar oricum mult mai bine inzestrat cu arme de distrugere de masà. Trump, dupà ce a primit la inceputul lui august 2017 analiza serviciilor de intelligence privind cappacitàtile nucleare ale Coreei de Nord, in care se evalua cà dictatorul avea deja la dispozitie in jur de 60 de bombe atomice de diferite calibre, a izbucnit precum un vulcan: “In cazul in care Corea de Nord va continua cu escaladarea amenintàrii nucleare – a declarat – ràspunsul american va fi foc si furie, asa cum nu s-a mai vàzut niciodatà”. Dupà unii comentatori de presà Trump a adoptat in abordarea problemei pericolului nuclear reprezentat de Corea de Nord un comportament conforma asa numitei “The Madman Theory” sau “teoria nebunului”, al càrui principiu constà in descurajarea adversarului prin prezentarea ca fiind foarte posibilà promisiunea acestuia de a recurge in caz de conflict la o solutie de fortà distrugàtoare, nebuneascà, sinucigasà chiar si pentru cine o pune in practicà. In timpuri mai apropiate de noi o asemena “teorie” ar fi fost folosità de Nixon in timpul ràzboiului din Vietnam. Gestionarea, aparent irationalà a ràzboiului din Vietnam a fost explicatà de càtre fostul presedinte al SUA insusi prin intentia de a làsa impresia guvernantilor de la Hanoi cà era atat de obsedat de dorinta distrugerii comunistilor incat ar fi putut dispune sa fie atacati oricand si oriunde, folosind toate mijloacele disponibile, actionand chiar impotriva intereselor propriei tàri. Dupà sfarsitul (salutar) al ràzboiului din Vietnam, aplicarea “teoriei nebunului” in relatiile internationale s-a “imbogàtit” cu folosirea ca instrument de presiune si santaj psihologic a ventilàrii, de càtre cel ce se crede - sau chiar este – “cel mai tare”, ideii folosirii armelor atomice pentru anihilarea psihologicà a adversarului si readucerea lui la “ratiunea” dorità de virtualul-potential efectiv castigàtor. Lui Trump adoptarea “teoriei nebunului” in timpul voiajului in Asia i-a fost in parte folositoare. In opinia publicà japonezà zgomotele sirenelor ce au dat alarma la trecerea rachetelor pe deasupra teritoriului Tàrii Soarelui Ràsare au trezit cosmarurile generatiilor ce au constientizat tragediile din 1945; a fost ca atare usor pentru actualul Presedinte al statelor Unite sà facà ce stie mai bine: sà-si plaseze marfa, in cazul de fatà produsele Complexului militar-industrial. Reintoarcerea lui Abe la conducerea guvernului dupà recentele alegeri poate duce la schimbarea Constitutiei, la renuntarea la pacifism si reinarmarea Japoniei, un prezent si mai ales viitor “ecran protector” al intereselor Statelor Unite in Pacific ca un factor de contrabalansare a cresterii puterii militare a Chinei. In ce-i priveste pe sud-coreeni situatia este oarecum asemànàtoare. Pe langà enormele pierderi de vieti umane, chiar si in cazul folosirii in conflictul armat doar a armamentelor clasice, incà din prima orà a unui conflict cu Corea de Nord, (pierderi evaluate de unii analisti la multe sute de mii, tinandu-se cont de capacitatea de foc a celor peste 12.000 de piese de artilerie indreptate spre Seul), colapsarea sistemului industrial al Coreei de Sud ar avea consecinte devastatoare nu doar la nivel national si, prin implicatiile sale, la nivel mondial. In combinatia intre isteria fricii si manifestàrile antiamericane si pacifiste, a dominat prima componentà in timpul vizitei lui Trump la Seul si in consecintà potentialele deschideri ale actualei conduceri sud-coreane càtre o imbunàtàtire a raporturilor cu Nordul sunt momentan anihilate, asa cum au fost anihilate in 2008. Este util sa ne amintim acest episod deoarece scenariul are unele posibilitàti de a fi preluat, cu retusuri, evident, in cazul solutionàrii pasnice a actualei stàri conflictuale.

Dupà constatàrile, fàcute in iulie 2007 de inspectorii ONU, privind incetarea activitàtii celor 5 situri nucleare nord- coreene, in conformitate cu acordurile din acelasi an, presedintele sud-corean Roh Moo-hyun si leaderul nord-corean Kim Jong-il firmaserà un acord de pace ce prevedea cooperarea economicà, reinnoirea acordurilor privind càlàtoriile aeriene, stradale si feroviare, intalniri periodice la nivel inalt pentru aprofundarea intelegerilor existente si permanentizarea pacii. Aceastà mini-destindere intercoreanà a fost urmatà la 11 octombrie 2008 de stergerea de càtre Statele Unite a Coreei de Nord de pe lista statelor care finantau terorismul international. La sfarsitul lui februarie 2009 Corea de Nord a anuntat o tentativà iminentà de lansare a unui satelit de comunicatii, lansare care a esuat la 13 minute dupà lansarea rachetei purtàtoare. Statele Unite au acuzat atunci Corea de Nord de a fi incercat testarea unei rachete cu razà lungà de actiune. La putine zile distantà de testul esuat, la 10 martie 2009 insà au inceput pe teritoriul Coreei de Sud manevrele militare comune ale truplor acesteia si trupelor Statelor Unite, ulterior reefectuate cu cadentà periodicà. Primele manevre – ca si cele ce au urmat - au provocat neliniste la nord de paralela 38 si profundà iritare la Pyongyang: de atunci trupele Coreei de Nord au fost puse in alarmà permanentà, pe picior de ràzboi, reluarea activitàtilor balistice si nucleare nord-coreene fiind consecintà imediatà. Modesta pàrere a celui care scrie aceste randuri cà o dacà existà vointa politicà pentru o solutionare pasnicà a actualului conflict, printr-o ipoteticà tratativà, trebuie sà se tinà cont si de faptul cà cedàrile nu pot fi doar unilaterale. Pyonyang nu va ceda in fata Washingtonului, cu toate riscurile ce derivà, fàrà sà aibà o contrapartidà, care nu poate fi decat aceea la renuntarea, de càtre americani, a demonstratiilor de fortà prin manevre comune cu altii, in teritoriul sud-corean sau in zonele invecinate apelor teritoriale ale Coreei de Nord. In curand aceasta se va simti de altfel amenintatà si de perspectiva realà a reinarmàrii Japoniei si prezenta fortelor acesteia la manevre comune in teritoriul sud-corean sau in màrile din jurul Coreei nu va face decat sà reactiveze in propaganda politicà nord-coreanà prezenta demonilor ce au tulburat istoria Coreei dintre anii 1910-1945.

Fig. 2  Portavionul_George H.W. Bush in navigatie in Atlantic

Momentan suntem in faza in care doi lideri extrem de incàpatanati isi disputà o “victorie” iluzorie, imposibilà de obtinut in conditiile in care amandoi sunt dispusi sa impingà “strategia nebunului” panà la extremele limite, adicà panà la conflictul in care pot fi tarate si alte tàri detinàtoare de arme nucleare. In urmà cu cateva zile, intr-un editorial din cotidianul nord-corean “Rodong Sinmun”, intitulat “Strategia nebunului unui gangster care ar trebui ingropat in mormantul istorie”, se scria, reproducem textual: “ “Strategia nebunului” este o orientare teroristà care cu Corea de Nord nu va functiona” “. In confruntàri de acest tip procentul de incidentà al neprevàzutului este imposibil de calculat. Jeffrey Marc Goldberg, director (din 2007) al revistei “The Atlantic”, fost redactor la “Washington Post” si “New Yorker” (dupà 2000), unul dintre cei mai prestigiosi giornalisti de politicà externà, a sustinut recent cà “America are un lider fàrà o adevàratà doctrinà; nici màcar generalii nu reusesc sà il controleze”. Dupà el doar dacà regimul de la Pyongyang se va convinge cà are efectiv de-a face cu un “nebun” ar putea sà opreascà escaladarea. Cà Kim este pe cale de a se convinge de acest lucru pare a fi confirmat de faptul cà dupà 15 septembrie nu a mai avut loc niciun test balistic sau experiment nuclear. Cà generalii la randul lor sunt ingràditi in exercitarea influentàrii in scopul prevenirii gesturilor necugetate ale Presedintelui de ordinele (care “se executà si nu se discutà) ”venite pe “lantul de comandà”, o confirmà interesul Senatului SUA, manifestat imediat dupà intoarcerea lui Trump din voiajul in Asia si Pacific, pentru ingràdirea puterilor Presedintelui in ce priveste declansarea ràzboiului nuclear. Cand, dacà si cum o vor face, ràmane de vàzut. Insusi Trump a càutat o cale de iesire de altfel din “strategia nebunului” apeland la bunele oficii alle presedintelui Xi Jinping pentru moderarea furiei conducàtorului de la Pyongyang care, indiferent cum pare, nu este chiar un personaj de desene animate, un “Rocket Man”, ci un om politic tanàr, ambitios si in carne si oase, intruchiparea unei ideologii care oricum existà, oricat ar fi de consideratà ca execrabilà, si cu care trebuie reglate conturile fàrà a face daune umanitàtii, cum de altfel sustine si Vladimir Putin, care de altfel a si prezentat public variante ale modalitàtii de rezolvare a unei probleme aparent insolubile. Chinezii fac si ei ce pot: l-au expediat la Pyongyang, chiar ieri 17 noiembrie, la putine zile dupà vizita lui Trump la Bejing, pe Song Tao, seful Departamentului International al C.C. al P.C. Chinez, ca “trimis special al secretarului general al C.C. al P.C.C.” Scopul oficial ar fi acela de a “informa despre al XIX-lea Congres al Partidului Comunist Chinez”.

Intr-un interviu recent Beatrice Fihn, 37 de ani, suedezà, laureatà recentà a premiului Nobel, directoare executivà a International Campaign to Abolish Nuclear Weapons, campanie ce a reusit sa punà in miscare ONU pentru prezentarea Tratatului de interzicere a armelor nucleare, ràspunzand la o intrebare despre “rezultatele misiunii diplomatice a lui Trump in Asia”, cà in aceasta (“misiune” – n-n-) “nu existà nimic ce poate fi considerat diplomatic”. Si a adàugat: “Ciocnirea cu Kim a fost de ajutor bàtàliei impotriva armelor nucleare” (cf. “Corriere della sera”, 10.11.2017, p.15). “Cuvinte sfinte”, ar fi spus un admirator al discursurilor civice ale Papei Francisc, in viata de toate zilele Bergoglio.

 

Format: