Publicat: 30 Septembrie, 2013 - 18:18

Cea mai renumită și consacrată trupă hard rock/heavy metal din Germania - Scorpions - a început în septembrie un nou turneu, „Rock'n Roll Forever”, ce include pe harta sa și România, pe data de 14 decembrie, după Rusia, Ucraina, Lituania, Estonia, Finlanda și alte țări, „Rock’n Roll Forever” ajungând la București, unde sub cupola uriașă a Pavilionului Central Romexpo, membrii trupei Scorpions vor încinge atmosfera, așa cum doar ei știu să o facă.

Succesul înregistrat cu albumul „Sting in the Tail” a convins o lume întreagă trupa Scorpions încă mai are multe de spus pe scena muzicii rock internaționale.

Dragostea și admirația milioanelor de fani i-au convins pe membrii trupei să plece într-un nou turneu - „Rock’n Roll Forever”, în care să își încânte fanii cu piesele de pe cel mai recent album, dar și cu hiturile cu care au cucerit toate generațiile.

Scorpions este o trupă germană de rock, originară din Hanovra. Trupa a fost înființată în 1965 și are în componența actuală cinci muzicieni ce provin din țări diferite. Celebră în anii '80 pentru piese precum "Rock You Like a Hurricane", "No One Like You", "Still Loving You", trupa Scorpions s-a afirmat ca fiind cel mai valoros grup heavy al Germaniei.

Balada "The Wind of Change", lansată în 1990 și considerată un simbol al căderii Zidului Berlinului, a devenit un succes la scară mondială, fiind cel mai bine vândut single al anului 1991. Asocierea trupei The Scorpions cu prăbușirea Zidului Berlinului a fost consacrată în 1999. Astfel, cu ocazia ceremoniilor organizate pentru a marca a zecea aniversare a căderii Zidului, rockerii germani au interpretat piesa "The Wind of Change" acompaniați de o orchestră compusă din 160 de violoniști. De-a lungul carierei sale, formația a vândut peste 75 de milioane de albume în întreaga lume.

Prețurile biletelor sunt următoarele:

- SUPER VIP: 400 lei - bilet cu loc la tribuna centrală
- VIP: 325 lei - bilet cu loc la tribuna laterală
- GOLDEN CIRCLE: 250 lei
- NORMAL CIRCLE: 150 lei

Biletele vor putea fi cumpărate începând de marți, 1 0ctombrie, ora 00:00, online de pe BILETOO.ro, BLT.ro, BILET.ro dar și din Magazinul BILETOO.RO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald’s). Începând din 7 0ctombrie, biletele vor fi disponibile în toate magazinele aflate în rețeaua BILETOO.

Concertul SCORPIONS va avea loc pe 14 Decembrie, la Pavilionul Central din Romexpo Și este un eveniment organizat de Project Events.