Publicat: 19 Septembrie, 2017 - 19:57

Îndrăgita formaţie Taxi a oferit un spectacol desăvârşit, la Hard Rock Cafe, celor mai devotaţi fani, care umpluseră renumitul local bucureştean, pentru a participa la o nouă întâlnire cu Dan Teodorescu şi colegii săi, pentru un nou spectacol cu muzică deosebită şi umor rafinat, caracteristice concertelor Taxi.

Superbul concert, care a durat aproape două ore şi jumătate, a început la ora 21.42, când Dan Teodorescu şi-a făcut apariţia pe scenă, deschizând recitalul cu o piesă tristă, ce ne-a amintit tuturor de momentele tragice în care începeam să simţim dureroasa moarte a unei iubiri importante.

În aplauzele fanilor, au urcat, alături de Dan, colegii acestuia, spectacolul continuând cu "Nu mai eşti", un alt cântec deosebit de sensibil, ce a adâncit nostalgia tuturor, retrezind celor prezenţi durerea puternică pricinuită de pierderea dragostei persoanei care, la un moment dat, însemnase totul pentru noi, a celei în jurul căreia gravitase universul nostru, această nostalgie fiind acutizată de "Mi-e dor şi doare", una dintre cele mai profunde şi triste piese nostalgice, ce reuşeşte să facă să suspine până şi pe cei mai puţin sensibili dintre ascultători, amintind tuturor de o foarte dureroasă senzaţie, de clipa în care simţeam că murim, în care ne doream să murim, aceea a pierderii unicei iubiri care contase pentru noi.

"Ai închis marea în ochi" este superbul cântec cu care a continuat concertul şi care ne-a adus şi mai aproape, în minte, acea fiinţă incredibilă, cu ochi albaştri, care nu va putea părăsi niciodată inima noastră, orice s-ar întâmpla, un cântec ce a făcut să viseze toţi fanii, fiecare dintre noi având în inimă o dragoste unică, pentru o creatură de vis, cu ochi precum Marea Mediterană, un înger care, chiar dacă, fizic, nu mai este lângă noi, va dăinui mereu în inima noastră şi va monopoliza, pentru totdeauna, visele şi speranţele multora dintre noi.

Dan Teodorescu şi-a salutat fanii, ce nu mai conteneau din aplaudat, impresionaţi profund de cântecele cu care acesta începuse spectacolul. Liderul Taxi a declarat că acest spectacol urma să sărbătorească dragostea, adăugând, cu umor: "De ce doar pe 14 Februarie? După o vârstă, o sărbătorim tot mai rar", continuând cu un superb sfat romantic pentru cei prezenţi: "Sărbătoriţi cât mai des dragostea!" şi cu o piesă plină de umor, pe această temă - "Am să îmi las burtă pentru tine", un cântec deosebit, plin de umor, care ne-a trezit, unora dintre noi, amintiri legate de tinere blonde, cu ochi albaştri, confuze tare, care ne părăsiseră în favoarea unor rivali cu păr mai rar şi burtă şi mai puţină educaţie, doar pentru a avea... altceva. Artistul a interpretat, la finalul piesei, refrenul acesteia, întâi cu bărbaţii prezenţi, apoi cu publicul feminin.

"Un sfârşit e un început", un cântec plin de umor, ce tratează problemele celor ce au depăşit vârsta de 45 de ani, a adus zâmbetul pe chipurile multor fani, nostalgia revenind, adusă de "No smoking".

După o nouă glumă, ce a adus zâmbetul tuturor, referitoare la viaţa sa sexuală, Dan Teodorescu a continuat cu "Stelele care cad nu pier", ce a emoţionat pe toată lumea, al cărei refren a fost interpretat, la final, împreună cu publicul.

"Dragostea ca o pereche de pantofi", o altă piesă nostalgică, a fost urmată de "Inadaptat", un cântec deosebit, plin de umor, lansat chiar în ziua concertului, împreună cu Delia, şi care a fost primit cu multă căldură de publicul care o asculta în premieră.

"Strada mea c-un singur bec", un cântec ce tratează, cu un umor amar, realităţile triste ale ţării noastre, piesă despre care Dan teodorescu afirma, glumind, că "promovează turismul în România", a fost foarte apreciată şi îndelung aplaudată de fani.

Nostalgia dragostei pierdute a revenit în inimile noastre, odată cu "Te caut în toate femeile", aducând în mintea tuturor sentimentul pe care l-am încercat în momentul în care, pierzând o persoană deosebită, nu putem accepta această idee şi continuăm să visăm şi să o vedem pe aceasta pretutindeni.

"Subtitrarea la români", un alt cântec plin de umor, despre falsa pudoare, a adus puternice aplauze din partea publicului, care împărtăşea total opinia lui Dan.

O piesă cu umor şi romantism, "Iubeşte-mă în doze mici", a făcut să zâmbească pe toţi cei prezenţi, nota de umor fiind amplificată de un cântec dedicat persoanei care conduce destinul Capitalei, în care artistul îşi declară deschis sentimentele - "Doamna Firea, vă ador!", o adaptare a piesei "Clona", scoasă de aceeaşi trupă în 2003.

În puternicele aplauze ale celor prezenţi, spectacolul a continuat cu "Dragoste de modă veche" şi piesele ce alcătuiesc "Trilogia celor două cuvinte", care au încheiat concertul.

Cum publicul, total cucerit de magia Taxi, nu dorea să fantasticul show să se încheie, aplaudându-şi puternic trupa preferată, membrii Taxi au revenit, oferind încă trei piese, pline de umor - "Karma, zenu' şi feng shuiu'", "Urania zice că nu" şi "Vreau să rămân în şosete".

Fantasticul eveniment, organizat de BestMusic Live Concerts, s-a încheiat la miezul nopţii, toţi cei prezenţi, profund impresionaţi de spectacol, visând la persoanele speciale aduse în minte de muzica Taxi şi la următoarea întâlnire cu îndrăgita formaţie, programată pentru data de 14 Noiembrie, când trupa va sărbători 18 ani de activitate printr-un concert la Berăria H.

Autor: Călin Angheluţă