Publicat: 16 Mai, 2018 - 09:03

Europarlamentarul dr. Claudiu Ciprian Tănăsescu cere Comisiei Europene să permită statelor membre să introducă programe naţionale pentru colectarea de plasmă, prin plasmfaceză

În prezent, în UE, din ce în ce mai mulţi pacienţi sunt diagnosticaţi cu boli rare legate de plasmă, ceea ce duce la o tot mai mare nevoie clinică de medicamente derivate din plasmă. Fabricarea de medicamente derivate din plasmă, necesare pentru boli care pun viaţa în pericol, depinde în totalitate de existenţa unor donaţii suficiente de sânge şi plasmă din partea cetăţenilor.

Cadrul actual al UE privind sângele şi componentele sanguine nu a asigurat un volum al donaţiilor care să ţină pasul cu nevoia din ce în ce mai mare de medicamente derivate din plasmă, punând astfel în pericol accesul pacienţilor la îngrijiri care necesită astfel de terapii.

În 2017, Comisia a publicat o foaie de parcurs pentru evaluarea legislaţiei UE privind sângele şi componentele sanguine, care va fi finalizată până la sfârşitul anului 2018 şi ar putea avea ca rezultat o revizuire a directivei UE privind sângele.

Europarlamentarul român dr. Claudiu Ciprian Tănăsescu, membru al Comisiei de sănătate, mediu şi Siguranţă Alimentară a Parlamentului European crede că "este mai mult decât necesar, ca la revizuirea regulamentelor şi a cadrului juridic, Comisia Europeană să includă o formulare care să permită statelor membre să introducă programe naţionale pentru colectarea de plasmă prin plasmafereză, pentru a stimula colectarea de plasmă sanguină în UE şi pentru a asigura certitudinea juridică pentru statele membre".

Dr. Claudiu Ciprian Tănăsescu a făcut demersurile necesare pentru a aduce chestiunea în atenţia factorilor responsabili ai Uniunii Europene. În această săptămână, prin intermediul circuitului de dialog dintre Parlamentul European şi Comisia Europeană, Claudiu Ciprian Tănăsescu a adresat, în această chestiune, o întrebare Comisiei Europene, urmând ca în funcţie de răspunsul comisariatului european pentru sănătate să treacă la paşii următori, pentru susţinerea acestei idei şi a implementării ei în cadrul juridic revizuit.

Biroul de Presă PSD
 

Tag-uri Nume: