Valeriu Turcan, purtător de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu şi consilier prezidenţial, a demisionat, Joi, de la Cotroceni.
După ce în perioada octombrie 2006 – martie 2007, a fost consultant pe proiecte de comunicare, în data de 30 martie 2007 Valeriu Turcan a fost numit în funcția de Consilier de stat și purtător de cuvânt al Președintelui României, Traian Băsescu.
După suspendarea din funcție a președintelui Traian Băsescu la 19 aprilie 2007, consilierul de stat Valeriu Turcan a demisionat și el din funcție începând cu data de 23 aprilie 2007 și a fost numit purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu în campania pentru referendum.
După re-preluarea atribuțiilor prezidențiale de către Traian Băsescu, la 23 mai 2007, Valeriu Turcan a fost numit prin decret prezidențial în funcția de consilier de stat la Departamentul Comunicare Publică - purtător de cuvânt al Președintelui României. De la 1 ianuarie 2011, a fost promovat prin decret în funcția de consilier prezidențial.
Valeriu Turcan este căsătorit din anul 2004 cu deputata PLD, Raluca Turcan, iar nașul celor doi este Theodor Stolojan.