Publicat: 5 Iunie, 2020 - 12:40
Share

VERNISAJ: Miercuri, 10 iunie, 17:00-22:00, MNAC. Ultimul acces la ora 21:00.
Cost bilet: 20 lei. Biletele se achiziționează la intrare. Suma strânsă din vânzarea biletelor acoperă cheltuielile de implementare a măsurilor de siguranță. Accesul se face liber cu mașina pe la poarta B3 din Calea 13 Septembrie.
Viața și activitatea muzeelor nu va mai fi la fel. Și nici vernisajele. 
Cu ocazia deschiderii noului sezon expozițional, MNAC extinde experiența muzeală în aer liber, unde se pot respecta regulile de distanțare. Doar primii 500 de vizitatori vor putea ajunge până în fața muzeului, unde o scenă cu muzică live, un bar și ecrane cu vizualuri din vechile și noile expoziții vor umple timpul de așteptare pentru accesul în muzeu. Restul vizitatorilor vor putea intra pe măsură ce alți oameni părăsesc evenimentul.
© Radu Comșa, 2020. Pastișa unui cadru din Alfred Hitchcock „The Trouble With Harry” / 
Re-enactment of a still from Alfred Hitchcock's "The Trouble With Harry".

NOUL SEZON EXPOZIȚIONAL: Radu Comșa și căutarea adevărului despre culori, prin metode empirice, în expoziția Discuție reducționistă în 4 culori | Petru Lucaci și explorarea „peisajelor” materiale periferice din atelierele și laboratoarelor studenților de la Arte în Material-Scapes | Filip Markiewicz, un artist multi-disciplinar luxemburghez de origine poloneză, și expoziția sa Ultraplastik Rhapsody în care încurajează conștiința individuală și rezistența personală în fața  regimurilor fricii din lumea de azi | O retrospectivă-laborator Iulian Mereuță și explorarea substraturilor expoziției „Metamorfozele lui Julian” | „Go to MNAC”, o expoziție de ilustrație contemporană realizată în urma concursului dedicat tinerilor creativi români, care pune MNAC pe harta orașului | Street Art pe scările interioare ale muzeului | Văzând istoria despre arta contemporană din România într-un discurs expozițional inedit ce se transformă la fiecare sezon expozițional.

EVENIMENTE LA SCENĂ

18:00-19:00 | Bogman, cel mai apreciat DJ de pe scena underground a Bucureștiului, a sintetizat spectaculos fenomenul alternativ al ultimilor ani.  Istoria lui Bogman merge până în anii '90, când a început o emisiune de radio Hip Hop pentru Radio Nova 22.

19:30-20:30 | Concert performativ FLUID - un queer act bucureștean - este colaborarea dintre Paul Dunca/Paula Dunker (performer, coregraf, dramaturg), Alex Bălă (muzician) și alte creaturi strâmbe. Folosind sunetul, muzica și microfonul ca armă împotriva neutralității civice, FLUID se încadrează în neo-genul techno-faggothique. 

20:30-21:30 | Concert Orkid. Având influențe diverse, de la punk la post-rock și de la blues la prog sau chiar muzică academică, Orkid au lansat ultimul lor material discografic Deraiat EP în martie anul acesta, avându-l ca producător pe Adrian Despot. Concertul de la MNAC este primul în formula nouă, despre care veți afla mai multe chiar pe 10 iunie.

CONDIȚII DE SIGURANȚĂ
În vederea desfășurării evenimentului în condiții de siguranță, MNAC a implementat normele stabilite de autorități și apelează la cooperarea participanților la vernisaj.
    Accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască, atât în aer liber, cât și pe toată durata vizitei în muzeu;
    Termometrizarea noncontact a vizitatorilor și triajul observațional. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces la eveniment;
    Respectarea de către participanți a distanțării de minimum 2 m față de alte persoane;
    Vor exista soluții dezinfectante la intrarea în spațiul delimitat al evenimentului;
    Vizitatorii vor fi îndrumați pe fluxuri de intrare și de ieșire separate, atât la interior, cât și în aer liber, pentru a facilita menținerea distanței fizice.