Publicat: 17 Iulie, 2012 - 20:55
Pe aeroport!

Primul-ministru Victor Ponta s-a întâlnit astăzi, 17 Iulie 2012, cu Ministrul britanic de Externe, William Hague. Cei doi oficiali au discutat despre relaţiile bilaterale româno-britanice precum şi despre situaţia politică existentă în România.

Cu aceasta ocazie, Primul-ministru Victor Ponta a reconfirmat angajamentul Guvernului României de a asigura stabilitate, de a continua progresele în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi de a respecta angajamentele asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene.

William Hague a apreciat evoluţia pozitivă a relaţiilor economice şi de apărare dintre România şi Marea Britanie, vizibilă atât la nivelul comerţului bilateral, cât şi la cel al cooperării în principalele fronturi de operaţiuni militare, printre care Afganistan, şi a reafirmat sprijinul Guvernului britanic pentru reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţiei.