Publicat: 4 August, 2016 - 11:14

Preluarea AXA Life Insurance de către Vienna Insurance Group confirmă poziția VIG de lider al pieței asigurărilor din România.
Acordul de preluare a companiei AXA Life Insurance S.A. (AXA Asigurări de Viață) a fost semnat pe data de 3 august 2016. Cumpărătorii sunt două companii membre ale grupului VIG, BCR Asigurări de Viață și Omniasig. Tranzacția este condiționată de aprobarea de către autoritățile locale.
AXA Asigurări de Viață a înregistrat venituri brute din prime de peste 4,5 milioane euro în 2015, în principal din polițele de asigurări de viață tradiționale.
Elisabeth Stadler, CEO al Vienna Insurance Group, subliniază perspectivele de creștere în România: “Piața asigurărilor de viață din România a crescut cu 11% în 2015. Și BCR Asigurări de Viață, companie din grupul VIG și al doilea mare jucător pe piața asigurărilor de viață din România, cu o cotă de piață de 14,4%, a înregistrat o creștere semnificativă anul trecut”.

Potrivit lui Stadler, perspectivele de creștere economică pentru România sunt de asemenea promițătoare: “Parțial datorită avansului rapid al consumului privat, experții anticipează că PIB-ul se va majora cu peste 4% în acest an. Estimările privind creșterea economică în 2017 și 2018 se situează în jurul a 3,5%”.
Vienna Insurance Group (VIG) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria precum şi in Europa Centrală şi de Est. Grupul cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii este format din aproximativ 50 de companii din 25 de ţări. VIG are o experienţă de 190 de ani în domeniul asigurărilor. 

Având aproximativ 23.000 de angajaţi, Vienna Insurance Group este lider incontestabil pe principalele pieţe unde îşi desfăşoară activitatea. Grupul se bucură de o poziţionare excelentă, care îi permite să valorifice oportunităţile de creştere pe termen lung, într-o regiune cu 180 de milioane de locuitori. Vienna Insurance Group este compania cel mai bine cotată dintre emitenţii care fac parte din ATX, indicele principal al Bursei de Valori din Viena. Grupul este, de asemenea, listat la Bursa din Praga.