Publicat: 7 Iulie, 2018 - 08:29
Nu e clar dacă are mandat de la Iohannis

Prim-ministrul Viorica Dăncilă conduce delegația României care participă, la 7 iulie 2018, la cea de-a 7-a ediție a Summit-ului șefilor de guvern ai statelor ce sunt parte la formatul de cooperare R.P. Chineză - Europa Centrală și de Est (cunoscut și sub denumirea 16+1), organizat la Sofia, în Bulgaria.

Obiectivul major al Summit-ului este de a promova cooperarea deschisă și pragmatică între statele participante în multiple domenii de interes comun, printre care energie, comerț, infrastructură, agricultură, mediu și contacte inter-umane, în scopul sprijinirii proceselor de dezvoltare ale acestora. Va fi evaluat stadiul proiectelor aflate în implementare și vor fi lansate noi inițiative de colaborare în format 16+1.  

Principalul moment al Summit-ului este sesiunea plenară de dialog la nivelul șefilor de guvern din țările participante. În marja evenimentului va avea loc forumul de afaceri China-Europa Centrală și de Est, șefii de guvern prezenți la Summit urmând să ia parte la ceremonia de deschidere a Forumului.

Reuniunea la nivel înalt va oferi, de asemenea, prilejul organizării de întâlniri bilaterale cu șefii delegațiilor participante la Summit. Prim-ministrul român va avea o întrevedere cu premierul Consiliului de Stat al R. P. Chineze, Li Keqiang, precum și cu o serie de omologi din țările Europei Centrale și de Est.

Localizare: 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Geo: