Publicat: 6 Iulie, 2018 - 01:54

Imposibila convietuire a national-populismului cu macronismul si merkelismul: benzina haosului european

 Fortele antisistem preiau conducerea

Vineri 1 iunie, cand pe diferite meridiane se sàrbàtorea Ziua Internationalà a Copilului, a luat nastere, in mod oficial in Italia, prin juràmantul depus in fata Presedintelui Republicii, Sergio Mattarella, Guvernul Conte. Nasterea acestui “produs contractual” intre Miscarea 5 Stele (M5S) si Liga Nord este rezultatul unui lung proces de identificare a partenerului posibil la guvernare al M5S, formatione care la alegerile din 4 martie 2018 (afluenta la urne 72,39%) a recoltat 33% din voturile electoratului (10.727.567 voturi), plasandu-se astfel in fruntea “clasamentului individual” al partidelor ce au participat la competitie.

Era clar din toate proiectiunile  anterioare cà Miscarea 5 Stele, formatiune bizarà si “periculoasà” in ochii etablishmentului  politic italian si “european” (adicà din UE),  reconfigurat si el la inceputul anilor ’90 sub presiunea schimbàrilor de paradigmà politicà impuse de evenimentele epocale in 1989, va deveni, ca rezultat al alegerilor din 2018, centralà in contextul in care un nou protagonist al scenei istorice juca in afara schemei  de contrapuneri exersate cam in toatà Europa. In mod grosolan aceastà schemà o putem defini in formula: “centru-dreapta” versus “centru-stanga”. In Uniunea Europeanà, dupà 1989, aceastà formulà de guvernare si-a avut consecinta directà in excluderea - stimulatà si de “fidelitàtile” (a nu se confunda acest concept cu acela de “idealuri”) promovate de mai toti liderii din tàrile UE - aceia aflati in arena politicà europeanà a  partidelor ce “jucau” pe “cont propriu”, fàrà a participa la traditionalele inregimentàri càrora le sunt expresie cele douà mari regrupàri din Parlamentul European: Grupul Partidului Popular European (Democratii Crestini din “familia Partidului Popular European) si Grupul Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor (agregati in “familia” Partidului Socialist European). Aceste douà mari regrupàri au dominat toate executivele UE incà inainte de introducerea, in 1979, votului direct pentru Parlamentul European, organ de altfel consultativ, cu functiuni de orientare a politicii executivului de la Bruxelles. 

Programul politic al Miscàrii 5 Stele, am avut ocazia sà o aràtàm, este al unei forte antisistem, care insà, spre deosebire de alte forte antisistem din Europa nu isi exercità capacatitàtile polemice si critica demolatoare a puterii doar impotriva unei alte forte politice ce dominà temporar, in virtutea mecanismelor democratice, a ordinei constitutionale, viata publicà a unei tàri. Un caz de acest tip se intalneste in Romania, unde U.S.R. are in colimator o singurà si exclusivà oaie neagrà, “ciuma rosie”, adicà PSD (ALDE este atacatà ca anexà intamplàtoare a acestuia), un partid care cu demonii contagiosi peste mileniu ai comunismului are un raport intermediat peste timp  de o grupare social-cleptocratà, aproape identicà insà, la origini, cu gruparea liberaloid-cleptocraticà ce a produs ultimii doi presedinti ai Romaniei. Ar fi cazul sa fie mai atenti acei simpatici agitatori profesionisti din conducerea cooperativei (aparent informale) “Ocupàm permanent piata!” cu intrebuintarea lozincilor stupide scrise pe verso-ul notelor de platà intinse peste tesghelele vanzàtorilor de petarde fumigene senzationaliste. In cazul in care vor reusi sà ridice la peste 30 % procentele USR sau liberale la viitoarele alegeri politice - fapt destul de improbabil - s-ar putea sa fie imperios necesar, pentru a forma un guvern, care precum se stie este generat de o majoritate parlamentarà, sà se alieze cu un partid dintr-o regrupare “dusmanà”, sau de “semn opus”. Experienta italianà recentà docet.

Dar “revenons à nos moutons”, precum spunea deja in secolul al XV-lea nemuritorul pàstor Panurge!

Dacà M5S a fost in Italia, dupà alegerile din 2013, principala fortà antisistem, validatà ca atare si de votul democratic din 4 martie a.c.,  liderii ei fiind taxati de comentatorii politici ostili interni si internationali precum “populisti”, o altà fortà consideratà “populistà” s-a prezentat la aceleasi alegeri, incadratà insà in blocul electoral al Coalitiei fortelor de centru dreapta: Lega Nord (in it.). In cadrul Coalitiei din care a fàcut parte Liga Nord a adus ca “zestre” un procent remarcabil de electori, raportat la numàrul general de voturi exprimate in urne: 17,35 % la Camera Deputatilor (= 73 deputati) si 17,62 % la Senat (= 37 senatori). In cadrul aceleiasi Coalitii partidul  lui Berlusconi, Forza Italia, a obtinut 14,01 % din voturile totale la Camerà ( = 59 locuri) si 14,42 % la Senat (= 33 locuri), iar  Fratelli d’Italia, forta de dreapta, a incasat 4,35 % la Camerà (= 19 locuri) si 4,26 la Senat (= 9 locuri). In total Coalitia de centru dreapta a  abtinut in ansamblu 37 % din voturi. Coalitia de centru stanga, avand ca pivot Partidul Democratic, a primit 22,9% din optiunile alegàtorilor ce s-au prezentat la urne si a primit 86 locuri la Camerà (6.134.727 de voturi din totalul celor 7.502. 05l ale intregii coalitii) si 43 la Senat.  In aceste conditii Italia era pandità de riscul imposibilitàtii formàrii unui guvern si ca atare unica perspectivà de rezolvare a impasului pàrea a fi recurgerea la alegeri anticipate. Legea elaboratà special pentru a da coalitiei agregate in jurul PD, ce aspira sà treacà de un procent de 40% din voturile exprimate pentru a primi un premiu de majoritate  in stare sà-i asigure stabilitatea la guvernare ( asa numita Rosatellum bis - trecutà in formà definitivà in octombrie 2017 prin Senatul legislaturii precedente) s-a dovedit insà a fi un bumerang. Coalitia de centru dreapta (37% din voturi) care o considerase o “lege bunà”, sperand cà Forza Italia va renaste ca pasàrea Phoenix nu a putut beneficia de ocazia oferità de lege, Coalitia de centru-stanga s-a gàsit in fata unui dezastru electoral (22,15 % din voturi).  In “clasamentul individual” al partidelor angajate in competitia electoralà s-au situat in fruntea listei: M5S si Liga Nord.

Solutia cea mai la indemanà a unei “Grosse Koalition”, dupà modelul incercat de Germania si care dupà 6 luni de tratative a dus la instalarea ultimului (sà speràm) Guvern Merkel nu a fost practicabilà. Un mandat explorativ incredintat presedintei Senatului avocata venetianà Maria Elisabetta Alberti Casellati ( Forza Italia) cu scopul de a verifica fezabilitatea unui guvern bazat pe o majoritate M5S - Centru-dreapta, a fost remis presedintelui Mattarella dupà douà zile. Din partea M5S s-a exclus categoric posibilitatea cooperàrii cu Forza Italia si Berlusconi. In 23 aprilie a fost incredintat un alt mandat explorativ lui Roberto Fico (M5S) presedintelui Camerei Deputatilor, in scopul identificàrii posibilitàtii configuràrii unei majoritàti parlamentare si a unei eventuale intelegeri pentru guvernare intre M5S si PD.   In 26 aprilie se pàrea cà se va merge in directia trasatà de Presedintele Republicii; mai era de verificat, pentru deschiderea dialogului, pàrerea directiunii PD in care curentele de opinie erau divergente, in 3 mai neintelegerile interne in jurul posibilei aliante de guvernare ràbufnind. PD, unde aripa lui Renzi a avut ultimul cuvant, a inchis portile invocand principiul “ati invins, dovediti cà sunteti in stare sà guvernati !” Tot imposibilà a fost consideratà in directiunea PD o aliantà intre acesta si “un Centru-dreapta cu tractiune leghistà” .

 

 Intelgerea “contractualà” intre “national-populisti” si “populistii populari”

 Cele douà esecuri ale “exploratorilor” au làsat deschisà o ultimà posibilitate de formare a unui guvern: o intelegere intre M5S si Liga Nord, ceea ce presupunea din partea acestei formatiuni o complexà echilibristicà intre ràmanerea in aria de centru dreapta - in care pozitia partidului Forza Italia si cea a lui Berlusconi ca lider al coalitiei se prezentau slàbite - si intrarea in aliantà cu un antagonist cu care se puteau totusi gàsi unele elemente de program comune. Tratativele intre M5S si Lega Nord au durat o lunà intreagà si au fost extrem de dificile. Au dus panà la urmà la incheierea unui fel de program-contract de guvernare sintetizat in 10 puncte si 57 de pagini dactilografiate. In ele se regàsesc unele dintre cele mai importante teme ce au mobilizat in cele douà campanii formatiile “contractante”.  In Prologul acestuia era prevàzut si un pact de “neagresiune”  prin care ambele pàrti “se angajeazà sa nu se punà reciproc in minoritate in chestiuni care pentru ele sunt de fundamentalà importantà”. In caz de controversà este prevàzut un “comitet de reconciliere”. Un cod etic interzice participarea la guvern a condamnatilor si masonilor. Cateva puncte merità o atentie mai deosebità. De pildà acela in care se prevede cà disciplinarea “conflictului de interese” trebuie sà meargà dincolo de simplul interes economic. Atentie merità si punctele care  prevàd màsuri priviind apa publicà, protectia pentru made in Italy, economia verde si pescuit. Càrora li se adaugà introducerea controversatei Flat tax (intens contestatà de “stanga”, care vedea in ea un instrument de accentuare a inegalitàtilor sociale), cu douà  aliquote pentru toti (15% si 20%) pentru persoane fisice, partide IVA, intreprinderi si  familii, care primesc si dreptul unei deduceri de 3000 euro.

Pentru electoratul celor douà forte politice ce au semnat “contractul-program” cateva probleme ce figureazà in el sunt de importantà fundamentalà atat pentru soliditatea intelegerii cat si ca ràspuns la sensibilitatea manifestatà fatà de ele de electoratul pàrtiloor “contractante”. De rezultatele modului de abordare intr-un context international fluid depind atat evolutiile economice si sociale italiene din urmàtoarera perioadà cat si pozitia Italiei in esichierul european.

Prima si cea mai sensibilà este problema imigratiei, resimtità si datorità perceperii fenomenului ca un pericol pentru securitatea individualà cat si ca un factor de agravare a sàràciei si lipsei ocaziilor de muncà in randul categoriilor sociale autohtone defavorizate de evolutiile economice din ultimele decenii.  Contractul-program isi propune depàsirea Regulamentului de la Dublin (Dublin III - 2013) printr-o redistribuirea obligatorie si automatà a solicitatorilor de azil intre  statele U.E. Mai prevede expulzarea imediatà a solicitatorilor de azil in cazul comiterii de delicte; se propune crearea de “centre permanente pentru repatriere” in fiecare regione, cu o capacitate suficientà pentru toti imigrantii in neregulà, garantandu-se acestora respectul drepturilor umane. Pentru taberele nomazilor se prevede inchiderea celor neautorizate.

Un capitol special din “contractul-program” a fost dedicat moscheolor si locurilor de cult precum si traciabilitàtii metedelor de finantare pentru construirea acestora. Se lua in considerare  elaborarea unei  “lege-cadru privind moscheile si locurile de cult care sa prevadà si participarea comunitàtilor locale”. Devenite obiective ale politicii de guvern in 1 iunie a.c.  aceste prevederi au anticipat cu o sàptamanà màsurile comunicate in Austria la data de 7 iunie de Guvernul Kurz in legàturà cu inchiderea a 7 moschee in care se fàcea propagandà filo-turcà si cu expulzarea uno imami politizati.  Membrii asociatiei ATIB (Asociatie Turco-Islamica pentru colaborare culturalà) sunt considerati in mediile serviciilor specializate de intelligence un brat lobistic al partidului MHP (Partidul Miscàrii Nationaliste; in turcà: Milliyetçi Hareket Partisi / MHP), care in strinàtate are un singu sediu oficial, la Darmstadt). MHP este la randul sàu “bratul politic” al Lupilor Gri din randul càrora a provenit Mehmet Ali Ağca, atentatorul la viata Papei Ioan Paul al II-lea (13 mai 1981). MHP a avut un rol esential in realizarea majoritàtii “pe muchie de cutit” cae i-a permis presedintelui Erdogan sà invingà  atat referendul pentru modificàri constitutionale din 15 aprilie 2017 ( 51,3 % Da  si 48,7% Nu) cat si recentele alegeri politice prin care si-a asigurat controlul absolut asupra poliitcii Truciei cel putin panà in 2029.  In Austria un numàr de  40 de imami ce provin din randurile ATIB riscà sà piardà permisul de sedere…

Intr-o pozitie centralà in “contractul-program” se aflà si anularea “Legii Fornero” (emisà in timpul “guvernului tehnic” Monti,  la 22 decembrie 2011). Lega si M5S isi propun sà modifice data de iesire “imediatà” la pensie odatà cu ajungerea cotei 10, rezultatà din adàugarea anilor varstei la anii de contributii vàrsate sistemului asiguràrilor sociale. Se prevede iesirea automatà la pensie dupà vàrsarea contributiilor timp de 41 de ani. Legea Fornero, care a creat dezechilibràri ale sistemului prin ridicarea bruscà a limitelor de vàrstà si de ani de contributii a fost, incà de la emiterea sa, intr-un moment de dificultate majorà pentru Italia in mentinerea ritmului dobanzilor pentru datoria publicà, obiectul criticilor “lichidatoriste” ale opozitiilor de centru dreapta si ale M5S. In momentul de fatà in Italia se iese la pensie la 66 de ani si 7 luni (la 67 din 2019); iesirea poate fi insà  anticipatà  dacà s-au plàtit contributii timp de 42 de ani si 10 luni (43 de ani si 3 luni din 2019).

In planul politicilor economice, vàzute din perspectiva apartenentei la U.E. se are in vedere “reducerea datoriei si stoparea politicilor de austeritate”.  Prioritar pentru guvenarea M5S-Lega Nord, se scrie in “contractul-program” este “a se determina Comisia Europeanà sà fie disociate investitiile publice productive de deficitul curent ”.  In legàturà cu problema deficitului s-a preconizat a se lua in vedere “rediscutarea Tratatelor UE si a cadrului lor normativ de bazà ”.

Constatate fiind dificultàtile create economiei italiene de sanctiunile economice dispuse de SUA si UE impotriva Rusiei, in program a fost introdus un capitol specific privind necesitatea ridicàrii acestora. Practica actualà a reinnoirii sanctiunilor, dupà lansarea lor prin Regolamentul (UE) nr. 833/2014, constà intr-o primà informare-verificare a situatiei in Consiliul European, unde Merkel si Macron - ca reprezentanti ai UE in asa numitul Format Minsk (Rusia, Franta, Germania si Ucraina - prezintà situatia respectàrii Acordurilor de la Minsk (5 septembrie 2014). Dacà se constatà - si panà acum s-a constatat de mai multe ori - cà nu s-au fàcut progrese, Consiliul European dà undà verde reinnoirii sanctiunilor, pentru care este necesarà unanimitatea. La 17 aprilie la Bruxelles, in reuniunea Consiliului ministrilor de externe din statele UE, Tàrile Baltice si Polonia au exercitat presiuni pentru inàsprirea sanctiunilor. S-a evocat in context de càtre reprezentantii lor si “agresiunea impotriva Marii Britanii” exemplificandu-se cu mediatizatul “caz Skripal” de la Salisbury, caz care cu timpul a fost trecut de multi comentatori in categoria “simulàrilor provocatoare”. In legàturà cu utilitatea sanctiunilor Italia a fost constant scepticà, dar pentru a evita ciocniri in interiorul  UE s-a adecvat constant propunerilor Germaniei si Frantei. Ca si Italia s-au comportat panà acum tàri ce au rezerve asupra utilitàtii sanctiunilor: Austria, Bulgaria, Cipru, Grecia, Ungaria. La intalnirea unora dintre liderià guvernelor tàrilor UE din  28-29 iunie, cei prezenti s-au pus de acord in legàturà cu extinderea sanctiunilor pentru incà 6 luni, decizia legislativà urmand ca decizia legislativa sa fie luatà de Consiliul UE di iulie. Ràmane de vàzut ce se va intampla, deoarece partizanii ridicàrii sanctiunilor nu lipsesc. Ministrul de externe al Belgiei le considerà inutile si a afirmat acest lucru chiar la citata reuniune din aprilie; recent cancelarul Austriei Sebastian Kurz a declarat  (05.06.2018) cà sperà ca “Federatia Rusà, ca superputere, sa contribuie la  instaurarea  pàcii in Siria si Ucraina”.

In campania electoralà obiectivul politic asupra càruia au insistat cu precàdere reprezentantii M5S a fost acela al acordàrii “venitului de cetàtenie” (“reddito di cittadinanza”) care pare un fel de cadou al statului dàruit pentru simpla apartenentà la comunitatea nationalà.  Consistenta financiarà a acestui “venit” a fost fixatà la 780 euro pentru o persoanà, parametrarea fiind stabilità conform scàrii OCSE pentru nucleele familiare numeroase. Conditiile de atribuire constau in a fi somer, a te afla sub pragul sàràciei si a te angaja sa te inscri sau a fi deja inscris la un centru de plasare pentru demararea “càutàrii active” a unui loc de muncà. A fost prevàzutà introducerea salariului minim si reintroducerea de voucher pentru prestatiile temporare.

Altà màsurà cu efecte electorale din “contractul-program” a vizat - in numele principiului “desfiintàrii privilegiilor politicii” - desfiintarea anuitàtii (“vitalizio”)  parlamentarilor si readucerea acesteia la nivelul unei pensii “contributive”. Se uita probabil cà in conformitate cu legislatia prezentà o asemenea màsurà se putea lovi de principiul juridic al  inoperabilitàtii retroactive a unei màsuri ce viza desfiintarea unor drepturi legal dobandite. In domeniul justitiei se prevedeau màsuri privind extinderea ariei de interpretare a legitimei apàràri in functie de principiul  inviolabilitàtii locuintei, inasprirea pedepselor in cazuri de feminicid si eliminarea depenalizàrii unei serii de delicte.

Discutiile publice in jurul “contractului-program” au fost foarte aprinse. Dat fiind situatia datoriei  criticile opozitiilor a avut ca obiectiv sublinierea gravelor consecinte a unor màsuri economice pentru care nu exista acoperire. Evaluàri multiple ale costurilor reformelor pe care si le-au propus a le realiza contractantii indicà cifre hiperbolice, de ordinul a 70-100 miliarde de dolari, pe care multi analisti (si chiar si cel care scrie fàrà a fi “analist”, ci doar  o persoanà “informatà asupra faptelor”) le considerà in afara posibilitàtilor financiare actuale  ale Italiei.  Incà speràm ca Italia sà nu aibà destinul Greciei: adicà acela de a fi “comisariatà” de “strangàtoarea de chingi” (panà la sugrumare) Troikà compusà din reprezentantii FMI-UE-BCE. In momentul cand guvernul M5S-Liga Nord era - la sfarsitul lui mai - pe punctul de a se face, Presedintele Mattarella a ridicat cu incàpatanare obiectii (dupà unii nejustificate de puterile sale constitutionale, identice cu ale presedintelui Johannis) la numirea ca ministru al Economiei a profesorului Paolo Savona  (n. 1936),  fost ministru in guvernul Ciampi (1993-1994), persoanà cu un curriculum stiintific si institutional impecabil, dar care nu a ezitat sà aibà o atitudine criticà in legàturà cu disfunctionalitàtile create in raporturile institutionale din cadrul UE de fetisizarea monedei comune ca element fundamental de unitate.   Mattarella se temea, cu sigurantà, de o reactie a burselor care, intrevàzand in numirea respectivà o tendintà de detasare  a Italiei de sistemul euro, ar fi putut sa readucà spread-ul la nivelele critice din anul 2011. Temerea nu era neindreptàtità: haitele de mati speculatori in burse abia asteptau o ocazie pentru mulgerea unui stat in dificultate cu plata dobanzilor datoriei publice.  Scandalul a fost enorm: reprezentantii M5S au atacat violent Presedintele acuzandu-l de violare a constitutiei si amenintand cu o procedurà de impeachement.  Furtuna s-a potolit prin acceptarea lui Savona ca ministru pentru Afaceri Europene si cu numirea ca ministru al Economiei si Finantelor a profesorului Giovanni Tria, rector al Universitàtii Roma Tor Vergata, persoanà cu profunde convingeri europeiste, ca si Moavero Milanesi, ministrul afacerilor Externe si al Cooperàrii Internationale. Iesirea din euro a Italiei este de exclus. Unele aspiratiile la reformarea radicalà a sistemului de guvernare a unei Tàri pot a se dovedi - in functie de conditiile specifice, adicà de conditionàrile externe - chiar utopice…

In pozitii de vicepresedinti ai guvernului au ràmas cei doi lideri al “pàrtilor contractante”, Matteo Salvini (Liga Nord) - care a tinut pentru sine portofoliul Ministerului de Interne - si Luigi di Maio (M5S), care si-a asumat portofoliul Ministerului dezvoltàrii Economice, al Muncii si politicilor sociale.

In timp ce cancelariile de peste Alpi (mai putin cea austriacà) priveau cu neincredere si ingrijorare la ascensiunea national-populismului in Italia (care nu era chiar aceeasi cu “Ascensiunea lui Arturo Ui”) si fàceau aluzii nu tocmai binevoitoare la “programul de lucru” al unui guvern ce ar fi periclitat “unitatea Europei”, de la Washington ajungeau  semnale in sens contrar. Le rezumàm.

In 4 iunie  guvernul german a cerut clarificàri ambasadorului SUA la Berlin, Richard Grenell, in legàturà cu unele declaratii fàcute sitului ultraconservator Breitbart London, legat ,in ce priveste conceptia editorialà, de directia imprimatà siturilor Breitbart de Steve Bannon, fostul “consilier strategic” al presedintelui Trump.  Lui Grenell i s-a explicat de càtre sub-secretarul Andreas Michaelis cà regulele Conventiei de la Viena din 1961 il obligà sa “nu se amestece in treburile interne ale Tàrii gazdà”. Grenell este o variantà mai sofisticatà  a mult indràgitului - de càtre cine stiti cu totii - ambasador Klemm. Grenell a studiat la Harvard, ca si Bannon si altii. A lucrat cu ultraconservatorul senator John McCaine, ex-candidat la presedintia SUA. Este un fan al cancelarului Kurz si in public a sustinut teza - care nu este chiar departe de adevàr - cà cea mai mare problemà a Germaniei este “imigratia in lant”, tezà identicà cu cea sustinutà de Alternative fur Deutschland. In politica germanà a intrat, imediat dupà numire, cu picioarele, declarand, dupà iesirea SUA din Acordul nuclear cu Iranul,  cà “Intreprinderile germane   trebuie sà inceteze imediat a face afaceri cu Iranul”. Probabil avusese un lapsus memoriae: uitase cui se adreseazà. Unii comentatori germani si din alte tàri au fost de acord cu faptul cà doar in anii ’70 si doar in America Latinà ambasadorii SUA isi puteau permite asemenea tonuri in tàrile care ii gàzduiau. Doamna Merkel nu mai este, se stie, consideratà de  SUA un aliat: este ca si Germania, un “obiectiv strategic”…Cum tot obiectiv strategic este slàbirea coeziunii UE si intàrirea dependentei strategice de SUA. In curand se va clarifica, credem, pozitia SUA fatà de guvernul din imensul port-avion american din Mediterana numit Italia. Probabil dupà intalnirea deja programatà intre Trump si Putin….

Format: