Publicat: 11 Iulie, 2018 - 00:00

National-populismul si farsa solidaritàtii europene

Asupra imaginarului colectiv italian a fàcut efect decizionismul ministrului de interne Matteo Salvini, personaj construit parcà pe calapodul principiului romanesc “ce-i in gusà e si-n càpusà”.  Salvini are o modalitate directà si brutalà de exprimare: este convingàtor prin decizionism. In cateva sàptamani a pus in crizà activitatea navelor ONG care pescuiau “migranti” aflati incà in apele Libiei (sau putin in afara lor), in bàrcile de cauciuc umplute panà la refuz cu disperatii “ajutati” (contra cost) de traficantii si criminalitatea trans-frontalierà sà incerce sa ajungà in Italia. Unde odatà debarcati si eventual inregistrati ca solicitatori de azil puteau sa se indrepte càtre Alpi, pentru a trece in Europa Centralà si de Nord. Problema imigratiei dinspre sud càtre Europa este de mai multi ani o problemà menità sa influenteze echilibrul social si politic europaean. Ea nu poate fi làsatà doar in seama statelor din Europa de Sud: Grecia, Italia, Franta Spania. Dintre ele cele mai expuse sunt Grecia si Italia. Dupà “astuparea” provizorie, in 2016, a “itinerariului balcanic”, care in ultimele luni prezintà numeroase fisuri in Balcanii Occidentali, presiunea cea mai puternicà a migratiei se exercità asupra Italiei. Cei care minimalizeazà presiunea migratorie sustinand cà este “suportabilà” deoarece in primele luni din 2018 este cu 80% mai micà decat in lunile corespunzàtoare din 2017, uità sa precizeze cà “actiunea diplomaticà” a fostului ministru de interne Marco Minniti (din Guvernul Gentiloni) in Libia a fost exercitatà pe langà un guvern (acela al primului ministru Saraj, recunoscut de ONU)  care controleazà doar o fasie de litoral in apropierea orasului Tripoli si cà locurile de imbarcare nu sunt limitate doar la aceastà zonà.  In ultima vreme bàrcile cu aspirantii la traversarea Mediteranei pleacà si din alte sectoare ale coastei Libiei precum si din Tunisia. In Libia se aflà, conform informatiilor venite din interiorul tàrii, aproape un milion de persoane provenite nu doar din Africa subsaharianà, ci si din sud-estul Africii si din Orient. Ele asteaptà ocazia prielnicà pentru a lua calea màrii sau a infrunta pericolul care le poate duce in fundul acesteia.  Dintre acestia aproape 50.000 sunt deja pregàtiti sà infrunte traversarea. Refuzul ministrului Salvini de a accepta intrarea in porturile din Italia ale unor nave purtand drapel olandez care actionaserà in afara regulilor stabilite si din interiorul apelor libiene a avut ca prim efect efect redirijarea navei Aquarius, càtre portul spaniol Valencia, unde cei 629 de migranti aflati la borda au ajuns dupà 9 zile de navigatie (17 iunie). Zilele acestea debarcarea a 59 de migranti de pe nava ONG  Open Arms, sub drapel spaniol, a fost refuzatà de Italia si Malta deoarece salvarea lor intervenise in apele de competenta gàrzii de coatà a Libiei, pregàtità sa intervinà. Nava a fost primità de Barcelona de primarita catalanà Ana Colau care a declarat cà “nu vrea sa devinà complice a politicilor de moarte ale lui Matteo Salvini”, ceea ce nu a impiedicat autoritàtile spaniole sà declare cà imigratii ce nu vor indeplini conditiile primirii azilului vor fi trimisi in tàrile de origine. Sunà straniu in acest context afirmatia primàresei Parisului, Anne Hidalgo, dupà care noul prim misistru spaniol, Perez Sanchez, socialist, “ a salvat onoarea Europei” (se referea insà la cazul navei Aquarius).

Inchisà aceastà parantezà nu putem sa nu constatàm cà in intervalul scurs de la intrarea in functiune a guvernului Conte si panà la scrierea  acestor randuri popularitatea lui Salvini nu inceteazà a creste. Dacà la ultimele alegeri politice Liga Nord a fost creditatà de electorii efectivi cu 17% din voturi, in momentul de fatà cota sa la “bursa electoralà” este de peste 31%. Nu depàseste coeficientul de incredere (33% din electorat) primit prin votul de la politice de M5S, dar depàseste actualul credit pe care sondajele il considerà valid pentru M5S (29%), formatie care la alegerile partiale administrative din 10 iunie (in unele cazuri cu un al doilea tur de scrutin in 24 iunie)  a fost in recul. La aceleasi alegeri, care au angrenat 761 comune (dintre care 20 capitale de provincii - adicà “judete”) si 6.700.000 de cetàteni, pe “creasta undei” de nemultumire popularà a fost Liga Nord.   Intr-un recul aproape de necrezut a fost din nou Partidul Democratic (la procent minim dintr-un parcurs pluridecenal), ceea ce i-a permis lucidului editorialist al “Corriere de la sera”, politologul Ernesto Galli della Loggia, sà scrie cà situatia indicà pentru acelasi PD “o adevàratà expulzare din istorie, care semnificà si sfarsitul unei istorii”. Al unei istorii care, conform comentatorului, cu care suntem intru totul de acord, “a inceput prost, in urmà cu 25 de ani: la bazà cu o matrice comunistà niciodatà revàzutà si cercetatà ci pur si simplu scoasà din memorie, o làudàroasà altoire  cu catolicismul politic de toate culorile (…) si , in sfarsit, cu constructia unui Pantheon de presupusi stràmosi pusi impreunà ca un mànuchi de càrti de joc (Giovanni Amendola langà Nelson Mandela, Primo Levi langà Don Milani). Istorie inceputà male si continuatà in mai ràu prin detasarea progresivà de carnea si sangele tàrii, prin identificarea cu cele mai rele sectoare dispunibile din etablishment si prin asistarea complezentà (fàrà a-si da seama cà asistà in fond la propria sinucidere, la transformarea anticei hegemonii culturale aflatà sub semnul lui Marx si Gramsci in filfizonismul à la page al “clasei medii reflexive” patronatà de Roberto Benigni si prof. Paolo Ginsborg”. Analizà necrutàtoare. PD a pierdut in al doilea tur al alegerilor administrative din iunie 2018 orase in care Partidul Comunist si partidele din “linia sa de succesiune” nu au pierdut timp de 7 decenii. In Toscana a pierdut Siena, din vremuri imemoriale (70 de ani) “domeniu” al comunistilor si succesorilor; a mai pierdut la Pisa, fief al PCI si succesorilor din anii ’70 incoace etc etc.   PD este de acum un partid al umbrelor, ca si Forza Italia a lui Berlusconi, càreia sondajele ii dau o càdere verticalà: de la cele 14 % din voturi exprimate la alegerile politice din 4 martie a ajuns la 8% din voturi potentiale, relevate de sondaje la sfarsitul lui iunie. Berlusconi este acum o palidà imitare a celui ce a fost in 1994. In Italia se deschide un nou capitol politic. Nu va fi lipsit de surprize. Mai ales cà mizele sunt enorme: repunerea in pistà a masinàriei economice (cu consecintele firesti: ocuparea fortei de muncà, certitudinea zilei de maine, mentinerea unui ritm  de crestere, ceea ce presupune un plus de flexibilitate de acceptat de càtre UE in raportul debit-PIB etc) si consolidarea ideii de sigurantà pe principiul “mai intai italianii” ( anterior cu douà decenii principiului “America First!”). Se vor gàsi cài rezonabile pentru ca valul de “sovranism” italian promovat de Liga Nord si M5S  sà intre in rezonantà cu politicile cancelariilor ce tind a “tractiona” in directia pentru ele convenabilà politica UE?

La intrebarea de mai sus nu se poate da un ràspuns. In UE existà fierberi la suprafatà si fierberi mai in adancime. Unele au caracter destructiv. Cert este cà tàrile Grupului de la Visegrad sunt un punct de referintà si (eventual) de sprijin politic pentru guvernul orientat politic de Liga Nord (Matteo Salvini) si M5S  (Di Maio) si “administrat” de profesorul Conte conform nàzuintelor “actionarilor”. Salvini este vivace si polemic, cu replica mereu pe fazà; nu crutà pe liderii vesnic dispusi sà dea lectii altora despre solidaritate in timp ce fac tot posibilul pentre a apàra interesele propriilor pozitii de putere. Pe Macron, care intr-un discurs tinut, in ziua de 21 iunie, in fata a 350 de functionari ai Statului veniti sa-l asculte in Place Saint-Corentin la Quimper, a fàcut o aluzie grosolanà la adresa situatiei politice din Italia si la cazul navei refuzului italienilor de a dechide porturile pentru nava “Aquarius”. A comparat ascensiunea   populistilor  cu “o leprà care se vede crescand in tàri in care creseam cà este imposibil sà-i vezi reapàrand”. Salvini la taxat imediat. “Adevàrata leprà este ipocrizia - a ràspuns imediat printr-un twett ministrul de interne italian - aceluia ce respinge migrantii la Ventimiglia si vrea sa ne facà moralà in legàturà cu principiul sacrosant de a cere o distribuire justà a migrantilor. Solidaritatea ori este europeanà, ori nu este”.  Franta impotriva Italiei!  Iritare a lui Macron provocatà de refuzul Italiei de a deschide posturile navelor ONG inregistrate in Olanda sau Germania si care navigand sub diferite drapele sau in zone din afara competentelor lor teritoriale debarcaserà  constant in porturile penisulei persoanele transferate la bordul lor de pe ambarcationi precare sau supraaglomerate, aflate in dificultate in apele costiere ale Libiei sau in apele de competenta unor tàri cu forte navale proprii.

La o distantà de cateva zile dupà respectiva polemicà urma sa aibà loc la Bruxelles (28-29 iunie) o reuniune a Consiliului European la care tàrile de la Visegrad “si-au delegat” reprezentarea cancelarului austriac Kurz, viitorul “presedinte rotativ” al Consiliului UE. Rezultatele acestui consiliu a fost prezentat publicului din diferite tàri in lumini diferite, din perspectiva propriilor puncte de vedere al propriilor desiderate ante quem, de càtre toti subiectii implicati: sefi de guverne si de state. Cel mai arzàtor punct de discutie de “la ordinea zilei” era reprezentat de problematica  migrantilor, unde abordàrile diferite riscau sà creeze fracturi insanabile intre diferiti actori, cu efecte de neprevàzut, pe termen scurt si mediu, asupra coeziunii U.E. Un rezultat care sa satisfacà Italia nu putea fi pe placul Cancelarei Merkel, al càrui conflict pe tema imigratiei cu ministrul de interne Seehofer, liderul crestin-socialilor bavarezi, risca, in caz de nerezolvare, sà arunce in aer fragila Grosse Koalition  CDU-CSU-SDP. Pentru bavarezi politica de “deschidere a granitelor” promovatà de Merkel dupà 2015 riscà sà producà o ràsturnare de situatie la viitoarele alegeri politice din Bavaria: o alunecare spre dreapta extremà nationalist-xenofobà reprezentatà de Alternative fur Deutschland.   Cu o zi inainte de inceperea Consiliului, unde Italia a fost reprezentatà de primul ministru Conte, planurile unei “reuniuni de lucru linistite”, pe placul Comisiei, docilà in general cu imput-urile ce vin de la Berlin si Paris, au fost ràsturnate. La aflarea stirii cà o schità de acord - si in consecintà si de rezolutie - a fost deja elaboratà, profesorul  Conte declarase categoric  (20 iunie) cà va pune un Veto net oricàrui text ce nu va tine cont de exigentele Italiei in ce priveste blocarea fluxurilor migratorii  ilegale si asumarea responsabilitàtilor colective fatà de frontierele externe ale UE. In centrul programului unei componente politice indispensabile (Liga Nord) pentru guvernarea Italiei se aflà tocmai cele douà teme politice pe care atat Comisia de la Bruxelles cat si cele douà tàri cu pondere majorà in  UE (Germania si Franta)  le-au tratat exclusiv in raport cu prevederile Conventiei de la Dublin (1990) revàzute in Tratatul de la Dublin II (2003), la randul sàu revizuit in textul  Dublin III (2013). Pàrea, spre sfarsitul reuniunii, cà se ajunge la un punct de echilibru si cà propunerea de a se deschide centre “hot-spot” pe teritoriul unor tàri terte, eventual din Africa de Nord, ar fi rezolvat multe probleme privind redistribuirea in interiorul UE a celor càrora incà inaite de sosirea, in mod organizat, pe teritoriul european, li s-ar fi cunoscut tara spre care sà se indrepte. Falimentul acestei tentative de “externalizare” (plàtità de UE) a “bazelor” de primire si identificare a migrantilor (viitori azilanti) a dus la càutarea unui compromis, necesar pentru supravietuirea politicà a Cancelarei Merkel. Italia a sustinut idea creàrii - in numele principiului responsabilitàtilor comune - unui centru de primire si identificare in fiecare tarà. Panà la urmà, dupà discutii care in schimburile de replici Macron-Conte au luat o turnurà arogantà dinspre partea francezà, s-a ajuns la o solutie de creare de “centre” amenajate “pe bazà voluntarà” de tàrile ce vor accepta formula, ramanand deschisà si ipoteza unor aranjamente bilaterale. Drept pentru care Germania s-a pus de acord cu Grecia si Spania  si Italia a ràmas in continuare cu centrele ei de primire, pe care oricum nu va putea sa le desfiinteze deoarece valul migrator si sosirile neprevàzute nu vor trece asa usor. Mecanismul replasàrii migrantilor, subscris de toti parnenerii UE,  s-a intepenit si el deoarece oricum era de la bun inceput pe “bazà voluntarà” si nu se prevedeau sanctiuni. Tàrile “pactului” de la Visegrad (Polonia, Republica Cehà, Slovacia si Ungaria) au refuzat categoric de altfel acest mecanism de redistribuire si ca atare au toate motivele s fie multumite de rezultatele Consiliului European din 28-29 iunie in ce priveste materia “migrantilor” (a se citi “imigratiei”). Italia a ràmas in brate cu reglementàrile Dublin III + decizionismul lui Salvini, care nu are intentia a se opri din mers si castigà in continuare puncte la electorat. La Pontida, “muntele sacru” al Ligii Nord, unde in fiecare an are loc la inceputul lui iulie o mare sàrbàtoare campeneascà a militantilor Ligii, Matteo Salvini a fost primit in triumf. A làsat a se intelege in discursul rostit in fata “militantilor” cà forta Ligii va creste si cà dat fiind aliantele cu formatii cu ideologie similarà din alte tàrii, urmàtoarele alegeri pentru Parlamentul European  vor fi “un referendum intre Europa elitelor, bàncilor, finantei, imigratiei si precariatului si Europa popoarelor si muncii”. “Voi crea o aliantà populistà, Liga Ligilor” - a mai declarat Salvini la Pontida. Nationalismul lui Salvini este definit in “limbajul politic hexagonale” al ultimilor ani “sovranism”. Notiunea ar avea  semnificatia  rebeliunii impotriva institutiilor supranationale, a dictaturii pietii globale, a tiraniei turbo-liberalismului si a mondializàrii. Este posibilà o Ligà a Ligilor, o Internationalà a Sovranistilor asa cum a fost posibilà Internationala I, Internationala a II-a, Internationala a III-a,   Internationala Socialistà, Internationala Democrat Crestinà etc. ? Ràspunsul este “da”, mai ales in imprejuràrile actuale, cand Orban, lider necontestat al Fidesz a amenintat cà va abandona Partidul Popular European (Democraticii Cristiani) in cazul in care nu va fi primit in el PIS (Lege si Dreptate), partidul lui Jarosław Aleksander Kaczyński si nu va fi exclus din PPE partidul europeist creat de donald Trusk, Platforma Civicà. Acest proiect cu greu se va putea naste, unul dintre principalele obstacole fiind chiar cancelara Merke, motiv pentru care atat Orban cat si Salvinia o formulà de rezervà, un “plan B”,  care dacà va fi realizat ar putea aduce, dupà urmàtoarele (apropiate) alegeri pentru Parlamentul UE, multi reprezentanti ai partidelor de dreapta in posturile “de comandà” ale UE.  Se explicà astfel de ce Italia - spre deosebire de Grecia si Spania - au rezistat presiunii pentru incheierea aunei intelegeri privind “miscàrile migratorii subsidiare”, care in esentà ar fi trebuit sa prevadà reintoarcerea din Germania si alte tàri din nord, prin Austria, migrantilor care, dupà ce au fost recuperati din mare (de nu importà cine, cum si unde), au intrat in “teritoriul european” càlcand mai intai pe solul Italiei, unde ar fi trebuit sà fie (multi au si fost) inregistrate cererile lor de azil, ei trebuind a ràmane pe loc in asteptarea incheierii procedurilor de acceptare sau refuz al azilului (proceduri care dureazà multe luni, sau chiar ani) si eventuala “redistribuire” (obligatorie). Intoarsà la Berlin Cancelara a prezentat “rezultatele obtinute” precum o victorie personalà. A urmat  o tratativà stransà cu Seehofer, in care acesta ar fi fàcut, cu mult regret, un mic pas indàràt, acceptand formula amenajàrii unor “arii de tranzit” la granitele Germaniei,  unde sa fie identificati, respinsi si eventual retinuti stràinii “migranti”, dintre care unii sosesc, evident, pe ruta coastele Italiei-passul Brenner sau pasul Tarvisio, ruta laternativà fiind Turcia-Grecia-Balcani - Slovenia. Conform Tratatului Dublin III acestia trebuie sa se intoarcà in tara in care “au pos mai intai piciorul” si unde au fost intregistrati (sau nu): in Grecia sau Italia.  Doamna Cancelar Merkel a caracterizat acordul cu Seehofer precum un “compromis bun”.  Un “compromis” care este insà exact  pe dos fatà de  peroratiile Cancelarei din octombrie 2015 “über die deutsche Willkommenskultur”. Consecintele” bunvenitului” dat atunci unui milion de sirieni fugiti spre Europa si Germania  ràzboi civil absurd au constat in pierderea de càtre CDU si CSU a catorva de milioane de voturi, la reducerea in stare jalnicà a SPD (care in curand s-ar putea sà aibà soarta electoralà a Partidului Democrat italian) si la ascensiunea, in numele apàràrii “identitàtii Patriei”, a formatiunii Alternative fur Deutschland.

La primirea stirii despre initiativa doamnei Cancelar Angela Merkel domnul Cancelar al Austriei Kurz a adus la cunostinta, via Twitter, cà “in cazul in care intelegerea va deveni oficialà, Viena fa face ceea ce este necesar pentru a-si apàra poporul”. Cu alte cuvinte va controla frontiera cu Germania  si va inchide accesul stràinilor prin controale riguroase la passul Brenner si nu numai In intalnirea din ziua de joi 5 iulie de la Viena intre ministrul de Interne german   Horst Seehofer (CSU) si tripleta austriacà formatà din Cancelarul Kurz,   ministrul de Interne  Herbert Kickl si vice-Cancelarul Heinz-Christian Strache pozitia Vienei a pàrut a se indepàrta de pozitia guvernului Italiei. Deoarece  Seehofer a fàcut cunoscut cà Germnia nu are intentia de a prelua  migrantii care au fàcut cerere de azil mai intai in austria, Kurz, la randul sàu a fàcut cunoscut cà nu va autoriza intrarea in teritoriul austriac a refugiatilor sositi din Italia. Grosse Koalition ràmane incà in picioare, dar Tratatul Schengen scartaie din mai multe inchieturi. Italia a ràmasà din nou singurà in fata fluxurilor umane din Mediterana

 

Format: