Publicat: 12 Septembrie, 2017 - 18:00

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au început, marţi, o nouă campanie cu caracter social. De această dată, voluntarii Catedralei Naţionale s-au orientat către elevii cu situaţie financiară precară care sunt predispuşi la abandon şcolar. Cu binecuvântarea Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru, voluntarii sau deplasat, marţi, în comuna Nuci, din județul Ilfov, pentru a oferii copiilor de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Nuci şi celor de la Şcoala primară Merii Petchii ghiozdane echipate cu rechizite, în cadrul acţiunii de prevenire a abandonului scolar.

 

Voluntarii au fost insoţiţi la intâlnirea cu micuţii de către părintele Ştefan Dan Marian, preot paroh, la Parohia Sudiţi.
De asemenea, la şcolile vizitate, voluntarii au fost întâmpinaţi de către directorul Minuța Paraschiv şi profesoarele  Florentina Ionică şi Florentina Culcescu.
"Astăzi, am primit vizita voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, care au adus rechizite pentru copii cu risc de abandon şcolar. Bucuria a fost mare, ajutorul este necesar, avem speranţa că vom parcurge cu bine anul şcolar. Mulţumim pe această cale Patriarhiei Române şi voluntarilor", a declarat profesorul Florentina Ionică. 

 

"Am rămas plăcut impresionat de istorioarele a doi copii, cea a fetiţei Lucica din Balta Neagră care ne-a povestit că deşi mama ei a fost nevoită să abandoneze şcoala din cauza lipsurilor materiale, face eforturi deosebite pentru a oferi Lucicăi şi surorilor ei o educaţie aleasă. Cele spuse de fetiţă au fost confirmate de dezinvoltura, inocenţa şi curajul cu care a discutat cu echipa de voluntari: <De unde veniţi şi cum vă cheamă?>. La fel de impresionaţi am rămas de întâmplarea trăită de un al doilea copil. Doamna profesor Ionica Florentina ne-a povestit cum dimineaţa un băieţel a venit la şcolă trist pentru că nu avea niciun caiet pe care să-şi scrie temele. Doamna profesor la îndemnat să-şi pună nădejdea în Dumnezeu, pentru că, mai devreme sau mai târziu, va primi ajutor de la acesta. Nespusă a fost bucuria copilului, când la câteva ore după respectiva întâmplare, la scoala a sosit echipa de volutari care i-a dăruit un chiozdat echipat cu toate rechizitele dorite", a povestit Dan Prună, coordonatorul echipei de voluntari.

 

Copii sau bucurat de darurile primite cu atât mai mult cu cât acestea au sosit la început de an scolar. 

"Cu ajutorul bunului Dumnezeu, la acțiunea social filantropică au fost oferite ghiozdane și rechizite copiilor nevoiași, de către voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Acţiunea de astăzi este un răspuns la îndemnul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de a ajuta pe cei aflați în nevoi și a celor care cer ajutorul Mântuitorului Hristos și Macii Domnului. Prin campania desfășurată astăzi, multumim părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru pentru grija pe care o poartă oamenilor din parohia noastră", a spus pr. Ştefan Dan Marian, de la Parohia Sudiţi. 

 

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului nu se opresc aici. Miercuri, 13 septembrie, se vor deplasa la Penitenciarul Focşani unde va avea loc o nouă ediţie a Campaniei "Prevenţie şi Educaţie pentru Sănătate". Beneficiarii acestei ediţii vor fi persoanele aflate în detenţie.

 

 

Evenimentul de la Penitenciarul Focşani va cuprinde si un program artistic cu următorii invitați: 
•    Voineag Tudoriţă, (artist muzică populară);
•    Gelase Nicoleta, (artist muzica populară);
•    Lungan Delia, artist plastic; 
•    Iordache Andrei Nicolae actor;
•    Silvia Ciobanu, profesor universitar în cadrul Universităţii Hyperion
•    Mihaela Triboi, regizor şi profesor universitar în cadrul Universităţii Hyperion.
Coordonatorul echipei de voluntari, Dănuţ Prună, a anunţat că, miercuri, vor fi oferite deţinuţilor de la Penitenciarul Focşani următoarele produse: echipamente sportive, mingii de fotbal, mingii de baschet, palete şi mingii de tenis de masă. Bunurile vor fi acordate de către sponsorii Carrefour România şi Fănel Băluţă, care sprijină acţiunile voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.