Publicat: 5 Ianuarie, 2018 - 17:58

Desfàsurarea referendului pentru autonomia Cataloniei a fost anuntatà de presedintele Generalitat in 9 iunie 2017 (pe fisa de vot trebuia sa figureze doar intrebarea “ Vreti sa fie Catalonia  un Stat independent in formà de republicà?”), ocazie cu care s-a comunicat si data desfàsuràrii acestuia: 1 octombrie 2017. Cu trei sàptamani dupà anuntarea referendului Doamna Carla Arufat de profesiune istoric, presedinta Platformei pentru autonomia Barcelonei (“Plataforma per l’Autonomia de Barcelona”), asociatie inregistratà in 2011, a acordat un interviu sitului elmagacin.com. Textul original al interviului l-am reperat la sfarsitul lui iunie 2017 printr-o  càutare la  intamplare in internet a stirilor privind evolutia situatiei politice din Catalonia (cf. spagnaitalia.info/2017/06/28/tabarnia-barcellona-e-terragona-chiedono-lindipendenza-dalla-catalogna/). Obiectivul prefixat de Platforma per l’Autonomia de Barcelona (PAB) mi se pàrea, la data lecturii interviului mentionat, o utopie generatà de persoane cu humor. In cele ce urmeazà cred cà se va vedea, prin simpla punere in ecuatie a faptelor si evenimentelor legate de referendul pentru autonomia Cataloniei (neconstitutional, din perspectiva Constitutiei Spaniei) si programul PAB, oferà o solutie de dezamorsare a unei crize politice care, in cazul finalizàrii programului fortelor independentiste catalane, ar putea sà zguduie,  prin consecintele sale la nivel national (incuranjarea dezmembràri Spaniei)  si international (incurajarea unei explozii nationaliste distrugàtoare pentru U.E.) edificiul ordinei continentale existente, deja subrezit de desfàsuràrile din ultimele douà-trei decenii. Ca atare sà incepe cu inceputul, cu referendul si efectele sale.

(Fig. 1)

                                                             *

Tinerea acestuia a fost aprobatà (prin lege regionalà) de Parlamentul de la Barcelona in data de 6 septembrie, in ziua urmàtoare fiind declarat neconstitutional de càtre Tribunalul Constitutional al Spaniei care a suspendat si màsurile corelate. Referendul s-a desfàsurat intr-o atmosferà tensionatà generatà de màsurile, legale din punct de vedere constitutional, luate de Procura Generalà.  La referendum s-au prezentat  2.286.217 electori (43,03% din cetàtenii cu drept de vot, in numàr de  5.313.564). Au votat “pentru” 92% din cei ce s-au prezentat la urne.   Oricat de “zdrobitor” ar pàrea procentul celor ce s-au pronuntat pentru secesiune este de luat in vedere cà ei reprezentau doar 43% din electori, ceea ce pune problema, gravà, a autenticitàtii reprezentàrii democratice, in absenta unui quorum care sà o facà cel putin plauzibilà.  Experienta dobandità de Romania in materie referendarà cu ocazia referendului din 30 iulie 2012 pentru depunerea presedintelui Traian Bàsescu, pe care Puigdemont putea s-o asimileze chiar si din conversatiile cu sotia sa de origine romanà, ar fi trebuit sà-l facà pe Puigdemont sà fie mai atent in ce priveste excitarea demagogicà a pulsatiilor nationaliste. Pentru Puigdemont absenta de la vot a 57% din electori nu a constituit insà o problemà.

Faptul cà a ignorat reactia publicà a fost demonstrat de uriasa manifestatie pro unionistà, cand, la Barcelona, s-au mobilizat in jur de un milon de cetàteni fluturand drapelele Spaniei si Cataloniei.   In piete s-a aflat atunci o parte semnificativà a acelei “majoritàti tàcute” ce nu a votat la  1 octombrie si de care nu se poate - tot in “numele democratiei”, adesea evocat de Puigdemont si ai sài – a nu se tine cont.  Un martor si participant de exceptie la marsul “majoritàtii tàcute”, romancierul Mario Vargas Llosa, premiul Nobel, constiintà vie a lumii hispanice si latino-americane, a declarat atunci: “Democratia este prezentà aici pentru a ràmane. Conjuratia a trei mici conspiratori pentru o loviturà de stat, Puigdemont, Junqueras (vice-presedintele lui Puigdemont – n.n.) si Forcadell (“presedinta” parlamentului catalan – n.n.), nu va putea distruge cinci secole de istorie”. “Pasiunea – a adàugat Vargas Llosa – poate fi periculoasà cand redesteaptà fanatismul si rasismul. Iar pasiunea nationalistà este cea mai rea dintre toate. Aici s-au strans cetàteni pasnici care cred in coexistentà si in libertate. Sa demonstràm acelei minoritàti independentiste cà Spania este o tarà modernà”.

Numerosi au fost factorii politici si de guvern din Europa care au dezaprobat initiativa Parlamentului  Cataloniei si a Executivului.  António Guterres, Secretarul General al ONU, a considerat cà referendul din 1 octombrie este  “o problemà internà”, de competenta Statului spaniol.  La randul sàu Jean-Claude Junkers, presedintele Comisiei U.E., a subliniat cà  rezultatul referendului va fi recunoscut de Uniunea Europeanà doar dacà va fi aprobat de Curtea Constitutionalà si Parlamentul Spaniei. Antonio Taiani, presedintele Parlamentului European s-a situat, in termeni categorici, pe o pozitie asemànàtoare. Angela Merkel declarase deja in 7 septembrie cà “ Guvernul Germaniei este interesat in mentinerea stabilitàtii Spaniei”  si cà este important ca “la toate nivelele institutionale sà se respecte legea”. In cateva randuri Departamentul de Stat al S.U.A., prin purtàtorii de cuvant a afirmat cà referendul din Catalonia si rezultatul sàu reprezintà o problemà internà a Spaniei.

In ciuda semnalelor care l-ar fi putut indemna la prudentà, unele fiind extrem de

semnificative si reflectand starea de ingrijorare din randul structurilor financiare internationale si spaniole, care ingrijorate de consecintele unei eventuale instabilitàti politice au migrat in alte pàrti ale teritoriului spaniol sau in stràinàtate, ca si numeroase centrale ale unor industrii ce prin investitii si ocuparea fortei de muncà au contribuit la bunàstarea din ultimele decenii a catalanilor, Carles Puigdemnont a declarat marti 10 octombrie, in fata membrilor  Parlamentului Cataloniei cà respectiva Comunitate Autonomà va deveni un stat independent. In acelasi discurs a suspendat insà, pentru a castiga timp si a càuta un teren de tratativà cu Guvernul Spaniei, efectele independentei  consideratà deja castigatà prin referend.  A luat, se pare, in consideratie semnalele de alarmà ale unora dintre “tovaràsii de drum”, printre care si Ana Colau, primarul (primàrita) Barcelonei. Chiar cu putin timp inainte aceasta ii recomandase: “Sa nu iei nici o decizie care ar putea sa submineze posibilitatea mentinerii unui spatiu de dialog. Nu ne putem permite sa punem in pericol coeziunea socialà”. Virajul spectaculos din discursul lui Puigdemnnt din 10 octombrie era menit a preveni efectele punitive prevàzute de articolul 155 al Constitutiei privitor la initiativele ce conduc la punerea in pericol a unitàtii Statului si a deschide, de pe pozitii de fortà, o tratativà cu Guvernul central pentru o “desprindere”, tip Brexit. Rajoy, la randul sàu, procedand in spiritul Constitutiei, a demarat procedurile legale si in 11 octombrie a dat, in cadrul discursului tinut in fata membrilor Parlamentului Spaniei, un termen ultimativ de 6 zile lui Puigdemont (panà pe 16 octombrie) “pentru a confirma dacà a declarat sau nu independenta”. In ziua urmàtoare, joi 12 octombrie s-a celebrat la Madrid sàrbàtoarea  nationalà a “Hispanidad”, transformatà, datorità decursului evenimentelo,r intr-o adevàratà zi a orgoliului national spaniol. S-a inregistrat o participare popularà  fàrà precedent, ceremonia desfàsurandu-se pe pe Passeo de la Castellana, in prezenta regelui Felipe VI. S-a remarcat absenta presedintilor  Comunitàtilor Autonome ale Cataloniei, Tàrii Bascilor si Navarrei.

Clarificarea ce se astepta din partea lui Puigdemont nu a  venit si ca atare din ziua stabilità s-a trecut la masurile concrete. La 17 octombrie au fost arestati la Madrid “cei doi Jordi” (Jordi Sanchez, presedintele formatiunii Adunarea Generalà Catalanà si si Jordi Cuixart, presedinte al atotputernicei asociatii Omnium Cultural), considerati a fi principalii atatàtori ai multimii in zilele premergàtoare  referendului de secesiune, acuzatia concretà fiind aceea de rebeliune, infracțiune reglementată de articolul 544 și de următoarele din Codul Penal al Spaniei. Cresterea tensiunii intre exponentii partidelor secesioniste reprezentate in parlamentul catalan  si Guvernul Rajoy a generat acuze grave de “franchism” si “reintoarcere la dictaturà” din partea primilor, in frunte cu Puigdemont, la adresa Guvernului de la Madrid. In dupà amiaza zilei de 27 octombrie 2017,  o majoritate parlamentarà garantatà doar de douà voturi, a permis proclamarea la Barcelona a unei “Republici independente si suverane”.  A avut loc un “salt in intuneric”, cu consecinte de neprevàzut, care nu sunt de comparat decat cu nesàbuinta extremei stangi catalane din timpul ràzboiului civil, nesàbuintà care la Barcelona a dus la o baie de sange.  In cele douà luni de crizà ulterioare referendului din 1 octombrie majoritatea “scaunelor” de stanga din parlamentul Comunitàtii Autonome a Cataloniei nu au inteles, la o distantà de 7 decenii de evenimentele din Ràzboiul Civil, cà in Europa de astàzi nu existà un nationalism “pozitiv”, cà revendicàrile ce exacerbeazà diversitàtile nu sunt acelasi lucru cu mentinerea specificitàtii acceptatà de legi democratice  si cà ambele categorii isi gàsesc echilibrul in respectarea unitàtii ce protejeazà, in spiritul pacific al constitutiilor democratice,  unitatea, tràità insà  ca garantie impotriva dezagregàrii. Pentru Javier Ruperez, diplomat cu autoritate profesionalà, fost ambasador al Spaniei in S.U.A. si elev si amic al constitutionalistilor ce in 1978 au relaborat Constitutia Spaniei, inspiratà de altfel in ce priveste articolul 155 din articolul 37 al Constitutiei R.F.G., votul secesionist al Parlamentului catalan, desfàsurat “in conditiile in care jumàtate di aulà era goalà” (deputatii partidului Socialist si ai Ciudadanos au iesit in bloc din salà – n.n.), a fost “o bufonadà”. (cf. “Corriere della sera”, 30 oct. 2017) Mai mult decat o bufonatà, am adàuga, proclamarea independentei le-a pàrut multor barcelonezi “tàcuti” o provocare stupidà a unor capete infierbantate.  Duminicà 29 octombrie 300.000 de “unionisti” au demonstrat la Barcelona protestand impotriva proclamàrii noii Republici.   Nu este intamplàtor faptul cà “declaratia de independentà” stimulatà de “Puigdemont & Asociatii” a fost declaratà “ilegalà” de Pablo Iglesias, liderul Podemos, partid de stanga, a treia fortà politicà din Spania dupà alegerile din 2016. Ramura catalanà a Podemos a “stat la fereastrà” In timpul “bratului de fier” intre “independentistii” catalani si guvernul central: a adoptat o pozitie neutral-ambiguà. Iglesias a dezaprobat cochetària lui Dante Fachin, liderul aripii catalane a Podemos, cu secesionismul.

                                                                        *

Consecinta imediatà a promulgàrii independentei Cataloniei a fost, fireste, punerea in aplicare de càtre primul ministru al Guvernului Spaniei, Mariano Rajuy, a articolului 155 din Constitutie. Ca atare, la orele 20,23 din ziua “independentei”, proclamatà de presedinta parlamentului catalan Carmen Forcadel, un fax trimis de la Madrid a ajuns in principalele birouri din Palau de la Generalitat de Catalunya si in biroul  autoproclamatului Presedinte al Republicii catalane. Prin el s-a anuntat dizolvarea Parlamentului catalan, fapt ce atràgea cu sine dizolvarea intregului esafodaj institutional  denumità Generalitat de Cataluña. Aceasta din urmà este compusà din trei institutii: Parlamentul, si Presedintele Generalitat  (indicat, in mod informal, precum Presedinte al Cataloniei, practic fiind doar presedinte al Executivului, ales de Parlament si numit de Rege) si Consiliul Executiv (= Guvernul). Din 27 octombrie 2017 puterile ce erau detinute de cele trei institutii mentionate au fost concentrate in mainile Comisarului Extraordinar al Guvernului, doamna María Soraya Sáenz de Santamaría Antón (n. 10 iunie 1971), avocatà, militantà in Partidul Popular  si vice-presedinte din 2011 al guvernului Spaniei. Durata exercitàrii efective a prerogativelor de Presedinte al Republicii de càtre Carles Puigdemont a fost  de aproximativ trei ore fàrà o secundà. S-au declansat apoi automat mecanismele repunerii in legalitate a functionàrii institutiilor si s-a stabilit si data noilor alegeri legislative pentru Parlamentul Cataloniei: 21 decembrie 2017. La incadrarea in contextul politic si istoric al desfàsuràrilor din Catalonia anterioare acestei date ne-am referit intr-un alt artico. (cf. http://www.amosnews.ro/y-viva-espana-2-leul-veleitar-si-berbecul-aiurit-2017-10-28

 La 29 octombrie Puidgemont impreunà cu patru “ministri” din guvernul sàu (Antoni Comìn, Clara Ponsati, Lluis Puig si Meritxell Serret) s-au refugiat in Belgia considerandu-se in “auto-exil”. “Adjunctul” lui Puigdemont (ex-vicepresedinte al Generalitat), Oriol Junqueras, a preferat sa ramanà la Barcelona pentru “reorganizarea” necesarà din perspectiva alegerilor din 21 decembrie. A fost arestat in 2 noiembrie impreunà cu alti 7 membri ai fostului Consiliu Executiv catalan in virtutea capetelor de acuzare citate si in mandatul emis pe 30 octombrie impotriva lui Puigdemont si a staffului acestuia de càtre de Procura Generalà a Spaniei (Audencia National): rebeliune, incitare la ràscoalà impotriva institutiilor legitime ale Statului, deturnare de fonduri publice. Sase din cei arestati cu Junqueras au fost eliberati pe cautiune in 4 decembrie. Junqueras, reales deputat in alegerile din 21 decembrie  se aflà si acum in inchisoare. Pe numele lui Puigdemont si celor ce l-au insotit in Belgia au fost lansate mandate de arestare spaniole si europene. Faptele penale ce i se atribuiau lui Puigdemont in dublul mandat de arestare ar fi putut duce la o condamnare de 30 de ani de inchisoare.  In 5 noiembrie Puigdemont si colaboratorii au fost luati in custodie de politica belgianà care i-a condus la Palatul de Justitie; dupà interogatoriul de rigoare li s-a acordat libertatea conditionatà. In conditii normale, dat fiind pozitia Belgiei in U.E., Puigdemont ar fi trebuit sa isi inceteze activitatea politicà conectatà la  motivatia mandatului. Numai cà in Belgia existà, cum bine se stie, o marcatà conflictualitate politicà intre “autonomistii” flamanzi si “unionistii” valoni, fapt ce a paralizat recent, pe termen lung, activitatea guvernului belgian. Protejat de politicenii flamanzi din Noua Alianta Flamandà (Nieuw-Vlaamse Alliantie, N-VA) care de decenii cere independenta Flandrei si care a avut, de-a lungul anilor, raporturi stranse cu secesionistii catalani (populatia flamandà in Belgia se ridicà la aprox. 6,5 milioane de locuitori). Puigdemont nu se simte deci in Belgia doar un “singur impotriva tuturor”. De la Bruxelles, din orasul de referintà pentru administrarea politicilor Europei Unite si de la cateva sute de metri de Birourile Comisiei Europene, el a continuat sa transmità mesajele sale “mobilizatoare” adeptilor din Catalonia. Guvernul spaniol are si el pàrerea sa: “Procesele vor merge inainte panà la capàt” – a declarat in 11 noiembrie 2017 ministrul justitiei Rafael Català. Ràmane de vàzut!  Bufonada secesionistà catalanà a continuat si dupà “refugierea in Belgia” de unde  declaratile lui Puigdemont sunt preluate de presa avidà de senzatii tari,  sub privirile ingàduitoare ale guvernului belgian, “gazda” institutiilor legitime ale Europei Unite. Este clar cà guvernul belgian nu vrea sà toarne gaz peste focul ce mocneste in casa proprie. In 5 noiembrie de altfel autoritàtile spaniole au retras, pentru calmarea spiritelor, mandatul de arestare european emis pe numele lui Puigdemont, cel spaniol ramanand incà valabil. Terenul principal al confruntàrii politice privind independenta a ràmas, fireste, cel determinat de principiile si prevederile Constitutiei Regatului Spaniei.  In legàturà cu acestea este de pus activitatea de perspectivà a institutiei parlamentare catalane reconfiguratà  de alegerile din 21 decembrie 2017.

    Rezultatele acestor alegerilor au fost paradoxale in substantà si aproape naturale in aparentà. Cele trei forte secesioniste, Junts per Catalunya (JxCat - lista independentista a ex “presedintelui” Carles Puigdemont), Esquerra Republicana (Esquerra Republicana de Catalunya/ ERC - stanga independentistà a ex-vicepresedintelui Oriol Junqueras, aflat in inchisoare) si Candidadura de Unidad Popular (CUP- stanga radicalà independentistà) au obtinut in Parlament un total de 70 de mandate. Ele reprezintà majoritatea absolutà, majoritatea relativà pentru formarea unui guvern de coalitie fiind de 67+1  mandate.  Fortele “unioniste” au obtinut 65 de mandate, exprimand insà o majoritatate a electorilor ce si-au manifestat dreptul de vot: 52,5%. Revelatia acestor alegeri a fost performanta partidului Ciudadanos (Ciutadans - in catalanà), la conducerea càruia s-a afirmat, in Catalonia, o personalitate cu remarcabile calitàti: Inés Arrimadas.  Reprezentantii Ciutadans, care formeazà grupul cel mai numeros din parlament, unde detin 37 de locuri, au obtinut cu 15 mandate mai mult decat la alegerile din  2015. Scàderea catastrofalà  in parlamentul catalan a numàrului de deputati ai Partidului Popular (dupà alegerile din 2015 erau 11, la cele recente au fost alesi doar 3) este una din cauzele care a fàcut imposibilà formarea unei majoritàti alternativà formatiilor secesioniste.  In pofida acestui fapt, panà in momentul de fatà nu s-a reusit a se forma un guvern datorità disensiunilor – sà le numin “metodologice” – dintre formatiile secesioniste. La alegerile din 21 decembrie JxCat a obtinut un rezultat net inferior (34 mandate) fatà de cel de la alegerile precedente din 2015, cand formatia secesionistà “Junts pel Si”, condusà de mult discutatul si discutabilul Artur Mas, ex Presedinte al Generalitat, a reusit sa obtinà 62 de mandate (39,80% din voturi) si sà determine in final, cu concursul estremei  stangi (CUP – 10 mandate) alegerea lui Puigdemont ca presedinte al Generalitat. Si in acea ocazie (27 septembrie 2015) partidele secesioniste urmàreau, ca si la alegerile din 21 decembrie 2017, sà obtinà majoritatea atat in ce priveste numàrul de mandate cat si in numàrul de voturi primite, exprimat in procente. In primul caz au avut majoritate parlamentarà (72 de voturi in Parlament), dar au primit, dat fiind modalitatea de distribuire numericà a votantilor in colegii, doar 47,9% din voturi. In al doilea caz  situatia a fost asemànàtoare: secesionistii au obtinut majoritatea mandatelor dar nu au avut de partea lor majoritatea voturilor exprimate: au incasat doar  47,5% din ele. Cu toate acestea “auto-exilatul” aflat la Bruxelles a  transmis  catalanilor mesaje victorioase declarand cà “in caz de victorie  la alegerile din 21 decembrie voi putea sa mà intorc sà guvernez”.  

(Fig. 2)

                                                               *

La demontarea perversului mecanism de putere care a fàcut ca in Parlament de Catalunya sà se poatà forma, pe muchie de cutit, majoritàti secesioniste  la alegerile din 2015 si 2017 a contribuit din plin Platforma per l’Autonomia de Barcelona (Barcelona is not Catalonia) . In interviul la care m-am referit  la inceputul acestui articol doamna Carla Arrufat a definit cu precizie caracterul Platformei: “Suntem – a spus – o miscare formatà din cetàteni, intreprinderi, asociatii culturale si de cartier, unite cu obiectivul de a crea un grup de presiune cu scopul de a evita ca Barcelona sa fie inghitità de nefastele consecinte ale unei posibile iesiri ale Cataloniei din Spania. Am observat cu mare ingrijorare atitudinile dispretuitoare ale politicienilor separatisti si credem cu fermitate cà independenta Cataloniei ar fi catastrofalà pentru Catalonia si toatà aria metropolitanà”. Pentru doamna Arrufat “Barcelona trebuie sa fie in màsurà sa decidà liberà asupra modului cum trebuie investite resursele”, fàrà a se mai “continua a folosi orasul ca un bancomat pentru finantarea independentismului”. De altfel Barcelona, care produce 87% din intràrile  financiare ale Cataloniei, primeste spre folosintà doar  59% din ele. Pentru activistii Platformei, in mod special   zona metropolitanà a Barcelonei si Tarragonei , cosmopolità, bilingvà (se vorbeste spaniola si catalana), deschisà si dinamicà, denumità Tabarnia  (toponim rezultat din unirea toponimelor Tarragona si Barcelona – n-n.) ar trebui sa devinà o regiune de sine stàtàtoare.  Exponentii Platformei sunt ingrijoraati   pierderea statutului limbii spaniole de limbà oficialà ar putea  aduce daune grave mobilitàtii studentilor: mai sunt ingrijorati de faptul cà secesiunea ar pune sub semnul intrebàrii regimul pensiilor persoanelorrufat  in varstà, ar crea enorme prejudicii turismului si ar duce, cu sigurantà, la pierderea dreptului la cetàtenia europeanà prin pierderea drepturilor derivate din aceasta.

Doamna Arrufat a fost necrutàtoare in interviul citat, interviu devenit in ultimele luni aproape un document programatic pentru cei ce intrevàd in “desprinderea”  Tabarniei de Catalonia si ràmanerea ei in Regatul Spaniei, o modalitate de evitare a abuzului populismului demagogic al politicienilor secesionisti. “Consider neserios faptul – spunea in interviu – cà salariul Presedintelui Generalitat Carles Puigdemont este mai ridicat cu 75% decat cel pe care il primeste Primul Ministru al Spaniei Mariano Rajoy, sau cà existà alte 100 de functii in guvernul regional cu salarii superioare celui al presedintelui Rajoy. Putin serios este si faptul cà in plinà crizà suportàm economic, cu bani publici, limbile din amazonia sau Manàstirile de la Muntele Athos, sau finantàm organizatiii culturale precum Omnium Cultural (presedinte din 2015 Jordi Cuixart – n.n.) sau Assemblea Nacional Catalana (presedinte din 2015 Jordi Sànchez i Picanyol  - n.n.) in timp ce existà persoane care mor in cordiarele spitaleor si copii ce studiazà in baràci”.

Aceste consideratii s-au bucurat in ultimele luni de mare popularitate in randurile opiniei publice din zona metropolitanà indicatà generic tot mai frecvent, in Catalonia, cu numele  Tabarnia. In data de 26 decembrie, la cinci zile dupà alegeri si in prima zi a Cràciunului din Spania, numàrul de semnàturi stranse prin change.org de càtre Platforma per l’Autonomia de Barcelona (Barcelona is not Catalonia) si  puse sub textul prin care se solicita principalor grupuri parlamentare  sà “recunoascà Tabarnia ca o nouà comunitate autonomà in interiorul Spaniei si independentà de Catalonia” erau deja 22.300. In textul de intampinare se regàseau toate  argumentele desfàsurate in interviul citat acordat presei in iunie de presedinta organizatiei “fàrà scop de lucru” indicate mai sus. Textul a devenit viral si de Tabarnia se ocupà de atunci zilnic presa internationalà si spaniolà.  In presa romanà primele stiri despre Tabarnia au apàrut in 27 decembrie si au punctat in genere pe caracterul de “campanie ironicà dar cu impact politic”  generatà de coruptia “independentistilor” , fàrà a se intra in amànunte. Nu am intalnit o analizà a sistemului de vot din Catalonia conectat la alcàtuirea colegiilor. Este un fapt statistic demonstrat cà in Barcelona si in zonele urbanizate de coastà - in Tabarnia  adicà - numàrul electorilor ce aleg un deputat  depàseste uneori cu 25 % numàrul electorilor ce aleg un deputat in zonele rurale, adicà zonele unde succesul secesionistilor este asigurat, atat in ce priveste numàrul de colegii cat si numàrul de voturi.

(Fig. 3)

“Tabarnia”, in ciuda numàrului de voturi exprimate de o populatie net majoritarà celei din zonele rurale si net majoritarà (raportatà la intreaga populatie a Cataloniei) si in optiunea de a fi impotriva ruperii de Spania, nu reuseste a produce masa criticà necesarà unei majoritàti “unioniste” in parlamentul catalan. Distorsiunea sistemului electoral produce in Catalonia si distorsiunea sistemului democratic. In ansamblul lor fortele politice  separatiste au strans la alegerile din 21 decembrie in provincia di Gerona – care impreunà cu provincia di Lerida exprimà “sufletul rural” al Cataloniei – 60% din voturile exprimate. La Barcelona aceleasi forte au “recoltat” doar 40% din voturi. Mecanismul electoral favorizeazà clar circumscriptiile periferice. In aria Barcelonei un colegiu electoral are de regulà 50.000 locuitori. La Lerida un deputat este exprimat de 21.000 electori. Votul unui elector din localitàtile interne are o pondere mai mare (egalà cu 1,6) decat votul unui cetàtean din Barcelona (a se vedea si : www.ilfattoquotidiano.it/2017/12/29/tabarnia-perche-una-striscia-catalana-fra-tarragona-e-barcellona-non-vuole-lindipendenza/4064512/ ).

Victoria “secesionistilor”, cu majoritate de scaune si fàrà majoritate de voturi exprimate de electori, este o victorie “à la Pyrrhus”. Plutarh, care preia informatia din Dionysios din Halicarnas, nareazà cà dupà bàtaliile de la Heraclea (in Lucania, langà Policoro-Matera) din 280 i.e.n. si de la Ausculum (Ascoli Satriano – in Apulia) din 279 i.e.n.,  regele macedonean ar fi spus “Incà o victorie ca acelea si voi fi complect infrant”.  Ar fi si timpul ca Puigdemont sà se gandeascà la viitor. In fond a castigat (in pierdere) douà bàtàlii electorale: una in 2015 si alta in 2017. Altfel spus: Romania este o tarà primitoare. Ii poate deveni repede cetàtean: in fond este càsàtorit cu o romancà. La Covasna va fi primit sigur cu bratele deschise. Ar fi o optiune preferabilà pentru el, deoarece chiar dacà s-ar intoarce in Catalonia, ca “sà guverneze”, s-ar putea sà aibà zilele gloriei politice numàrate.

Ultima stire confortantà care ne vine din Tabarnia priveste nasterea primului “tabarnian” (neologism acreditat de Real Academia Española in sedinta din 27 decembrie 2017) nàscut in 2018, fireste in zorii zilei.  A vàzut lumina zilei la Barcelona, se numeste Raisa si este fiica Florentinei si lui Aurel, doi “tabarniani” evident romani, care contribuie la cosmmopolitismul hispano-catalano-roman si european al Tabarniei.

 

Format: