Publicat: 19 Februarie, 2018 - 16:20

Numărul copiilor bolnavi de cancer a crescut alarmant în ultimii ani, iar medicii avertizează că această maladie este tot mai agresivă şi loveşte la vârste din ce în ce mai fragede! De "Ziua Internationala a Copilului bolnav de cancer", voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului i-au vizitat pe copiii internaţi la Institutul Oncologic Bucuresti şi au reuşit să-i înveselească prin joacă. Copiii au primit jucării, au fost pictaţi pe faţă, au umflat baloane de modelaj împreună cu voluntarii, au cântat şi au fost impresionaţi să se întâlnească cu mascote ale unor personaje celebre de desene animate. Prinţesa Bella a lăsat impresia că are cei mai mulţi fani printre micuţi.

Coordonatorul grupului de voluntari al Paraclsisului Catedralei Mântuirii Neamului, Danut Pruna, a declarat: "Ne dorim mult de tot sa venim in sprijinul acestor copii care, din pacate, se confrunta cu o boala atat de crunta si numai uniti putem sa sprijinim si sa usuram cumva suferinta acestor copii. Sunt niste copii puternici care se confrunta cu probleme foarte mari si ne determina pe noi ceilalti sa pretuim mult mai mult viata si sa fim si mai mult alaturi de toti cei aflati in suferinta. Noi, voluntarii Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului, vom desfasura tot mai multe actiuni, aici la Institutul Oncologic Bucuresti, chiar am dedicat o sambata din luna acestor copii, venim aici cu diverse spectacole si incercam sa-i bucuram si sa le usuram, sa le alinam suferinta, pe cat se poate".

Iniţiativa voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului de a-i vizita pe micuţii aflaţi în suferinţă a fost foarte bine apreciată de către managerul Institutului Oncologic Bucuresti, Dr.Lidia Anca Kajanto, care a menţionat: "Este foarte important pentru noi acest parteneriat, voluntarii nu ne ajuta doar cu copiii, ci si cu adultii, e un ajutor binevenit. Sunt foarte bucurosi mai ales ca cineva se gandeste la ei in perioada de suferinta. Pe langa voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului mai sunt si voluntarii care ii ajuta pe ei zilnic, sunt diverse asociatii de pacienti care vin si ii sprijina, dar venind de la Paraclis sunt foarte emotionati si entuziasmati pentru ca ei au un respect pentru Parintele Ciprian si imi aduc aminte anul trecut cand a venit in decembrie, au fost foarte incantati. Nu le venea sa creada ca este chiar Parintele si pacientii adulti erau foarte fericiti ca a ajuns la noi".

Parintele arhimandrit Ciprian Gradinaru, iniţiatorul tuturor campaniilor sociale derulate de către voluntarii PCMN, a subliniat:" Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului sunt alaturi de copiii de la Institutul Oncologic Bucuresti pentru ca astazi este Ziua Internationala a copilului bolnav de cancer, boala grea si necrutatoare care a rapit copilaria multor copii, le-a rapit bucuria, frumusetea si inocenta copilariei. Suntem alaturi de acesti copii aflati in suferinta!"

În cazul copiilor, însă, pe lângă creșterea numărului de diagnostice, se înregistrează şi o amplificarea a agresivităţii felului în care se manifestă cancerul. Astfel, apar focare simultane de boală, mai multe organe fiind afectate în același timp, sau perioada de răspândire a maladiei în organism este mult mai redusă faţă de ce se scria până acum în cărțile de medicină. Din păcate, tot mai multe cancere sunt depistate de oncologi la bebeluși de numai o lună sau două de viață.  Principala cauză, conform unor specialişti, trebuie căutată în dezvoltarea industrială.

Reamintim că voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului si-au propus, ca în fiecare luna, să organizeze spectacole pentru copiii bolnavi de cancer de la Institutul Oncologic Bucuresti. 

Toate acțiunile social-filantropice ale Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sunt derulate de către voluntari sub coordonarea atentă a părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru.