Publicat: 4 Iulie, 2017 - 19:47

Pentru prima oară în lume, Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan - Universitatea din Bucureşti, împreună cu Televiziunea Română, Institutul Cultural Român şi Societatea Muzicală, deschide Ziuna internațională a subtitării, la 7 iulie 2017, ora 18, la sala James Joyce (sala MTTLC) din str. Pitar Moş nr. 7-13, etajul 1. Participanţi: Prof. Dr. Lidia Vianu—director MTTLC şi Contemporary Literature Press; Bogdan Stănescu - traducător/redactor film Televiziunea Română, profesor-asociat MTTLC; Irina Margareta Nistor—critic de film; Ada Roseti—director de programe Europa de Est, Discovery Networks CEEMEA; Elena Laura Vulpoiu—Universitatea Jaime I, Spania; Ioana Comanac—selecţioner/ programator film, Televiziunea Română; Iulia Gorzo—traducător, reprezentant ARTLIT; Maria Rizoiu – traducător; Violeta Baroană—PR Contemporary Literature Press, MTTLC, Ziua Internaţională a Subtitrării.

Ziua Internaţională a Subtirării este dedicată celor mai citite texte ale prezentului: subtitrările. Încotro se îndreaptă lectura în mileniul al treilea? Este subtitrarea o profesie de viitor în România şi în lume? Iată o întrebare la care organizatorii vor răspunde vineri, 7 iulie 2017, în cadrul primei ediţii a Zilei Internaţionale a Subtitrării, eveniment care se va încheia cu vizionarea filmului artistic italian (subtitrat) „Marea frumuseţe”, câştigător în 2014 al premiilor Oscar, Globul de Aur şi Bafta.

Inițiativa îi aparţine Lidiei Vianu, director al Editurii Contemporary Literature Press şi al MTTLC, ambele din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti.