Publicat: 20 Decembrie, 2012 - 12:06
Printr-o emisiune de marci postale dedicata

Romfilatelia celebrează Ziua Luptătorului Antiterorist și introduce în circulație o emisiune de mărci poștale dedicată acestui eveniment.

Pe fondul acțiunilor teroriste din anii ’70 și ca o reacție firească de autoprotecție, de-a lungul timpului, în România, au fost constituite diverse instituții cu responsabilități antiteroriste, de la o primă structură înființată în 1974 până la Uniunea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA)–1977 și Brigada Antiteroristă în 1990.

Datorită experienţei câştigate şi a recunoaşterii rezultatelor muncii depuse de-a lungul existenţei sale, drapelul de luptă al Brigăzii Antiteroriste a fost decorat, în anul 2002, cu Ordinul naţional „PENTRU MERIT” în grad de Cavaler. Brigada Antiteroristă comemorează, an de an, la 24 decembrie, Ziua Luptătorului Antiterorist, înclinând in memoriam drapelul de luptă al unităţii, ca semn de profund respect faţă de înaintaşi.

Sărbătorind acest eveniment, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale întitulată Evenimente Militare – Ziua Luptătorului Antiterorist, alcătuită din două mărci poștale cu valorile nominale de 1 leu și 8,10 lei, un plic prima zi, un carton filatelic și un întreg poștal.

Începând cu ziua de vineri, 21 decembrie 2012, emisiunea de mărci poștale Evenimente Militare – Ziua Luptătorului Antiterorist  va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.