Publicat: 14 Noiembrie, 2017 - 11:44

Deputatul PSD de Suceava, dr. Maricela Cobuz, a transmis un comunicat de presă cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, zi sărbătorită astăzi și în România:

Ziua Mondială a Diabetului Zaharat este sărbătorită în fiecare an pe data de 14 noiembrie. Această zi are loc la nivel internațional, la inițiativa Federației Internaționale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății și a fost propusă în 1991 datorită numărului în creștere a pacienților cu această boală. Anul acesta femeile cu diabet zaharat reprezintă abordarea principală a discuțiilor, tema fiind ,,Femeile și Diabetul: dreptul nostru la un viitor sănătos.' Există peste 199 milioane de femei care au diabet la nivel mondial, conform Federației Internaționale de Diabet (IDF). Multe dintre aceste paciente nu au acces la educație, tratament sau îngrijire.

Acceptarea unei boli cronice depinde de echilibrul optim între responsabilitatea medicului și cea a pacientului aflați într-un raport de parteneriat. Procesul de adaptare este de natură dinamică. Persoana cu diabet zaharat va evolua de la stadiul de pacient în sensul său pasiv, la stadiul de implicare activă și de co-terapeut, ceea ce va produce o creștere a autonomiei. Prin cerințele și rigorile suplimentare pe care le reclamă, apariția unei complicații cronice reprezintă o nouă fază de adaptare în evoluția diabetului, care este trăită ca un nou obstacol psihologic în viața persoanei cu diabet zaharat. Dacă până acum se putea spune că diabetul zaharat era o condiție nonletală cu care se putea trăi, existând o persoană cu diabet și nu un bolnav, în acest moment diabetul devine o boală, iar persoana care suferă de diabet zaharat complicat se numește bolnav.

În România, conform datelor furnizate de către Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică, numai în primul semestru al anului 2016 au fost înregistrate 38.590 de cazuri noi de persoane care suferă de diabet zaharat, comparativ cu anul 2015 când au existat cu 4 mii de cazuri mai puțin. În evidență sunt aproape un milion de persoane bolnave, mai exact 991.537. Prin Hotărârea de Guvern nr.155/2017 privind aprobarea programelor naționale de sănătate pentru anii 2017 și 2018, pentru copiii cu diabet zaharat au fost crescute testele de automonitorizare trimestrial la 400.

Ministerul Sănătății vine în sprijin, prin programele de screening, pentru testarea unor posibile complicații la un număr de 782.430 bolnavi cu diabet zaharat, precum și prin dozarea hemoglobinei glicozilate. Bolnavi sunt automonitorizați prin testele oferite gratuit în cadrul programului național de diabet.

'Diabetul există la toate națiile, în toate nivelele societății, la săraci și la bogați, la negri și albi, la cei foarte educați și la cei needucați, la cei religioși și atei, la politicieni faimoși și la persoane necunoscute, fără adăpost' (Etu — Seppala L: Long Way but real Hope. Diabetes Voice, 2001).