De cînd a început pandemia asta, mă tot gîndesc că să am un fiu. L-aș face orice, numai jandarm sau polițist nu, deși pentru cine e ahtiat de seriale cu polițiști suedezi sau fan Murdoch, ca Nicolae Manolescu, pare o profesiune de-a dreptul pasionantă. În Berlin, polițiștii s-au infectat cu COVID în martie-aprilie mai rău ca personalul sanitar, că nu aveau nici măști, nici dezinfectant, dar trebuiau să ridice de pe zidul autostrăzii, lîngă aeroport, pe zecile de cretini care se înșirau cu picioarele bălăngănind deasupra traficului ca să își bea doza de bere în șir indian. Prima zi de lockdown cînd am intrat pe acolo am crezut că sunt într-o distopie de Lars von Trier – nu toată ziua conduci sub un zid de trei metri de pe care atîrnă picioarele unora care se cred la biergarten. Cînd a început în România, ce să mai vorbim, nenorocita de poliție a fost trimisă să discute cu toți analfabeții și psihopații (definiție: tulburare de comportament în care individul își urmărește interesul lui propriu indiferent de cum sunt afectate alte persoane) care scuipă pe jos la toate orele, bașca oamenii cumsecade care erau puși să respecte reguli stupide (precum foaia de completat) și să le dea amenzi dispropoționate prin care să își atragă doar ură și abuzuri, fiind văzuți ca parte a unui sistem represiv, deși ei aplică doar legea, nu o scriu ei. Sunt oameni din popor, nu dușmanii poporului, că nu mai suntem sub Ceaușescu.

Cam la fel și cu jandarmii la 10 august. Unii politicieni, ca Tianu Burduja, azi secretar de stat PNL la Finanțe, și mulți membri în guvernul Cioloș...Citeste mai mult >