Nu știu de ce mitologica pasăre Phoenix a trebuit să fie mai întâi incinerată pentru a renaște mai puternică, dar nu pot să nu găsesc o asemănare între legenda ei și una dintre realitățile agriculturii românești, care în 1989 dispunea de peste 2 milioane de hectare suprafață irigată și de rețeaua aferentă de instalații și canale, ce nu au rezistat însă ciocnirii violente cu principiile unei piețe buimace. Nu știu cum se face că un sistem pe care istoria l-a declarat neviabil reușea să producă unele lucruri și procese benefice, pe care astăzi nu mai putem să le egalăm. În mai puțin de un sfert de secol s-a ales practic praful de această zestre care, dacă am fi folosit-o, astăzi am fi fost mai departe. N-a fost însă să fie și neglijența și lăcomia administratorilor, combinate cu incompetența și nesimțirea vremelnicilor diriguitori au făcut ca sistemele de irigații să nu mai poată fi deslușite din geografia locurilor. Mii de kilometri de canale s-au colmatat și au fost cotropite de vegetație, în timp ce instalațiile din stațiile de pompare s-au deteriorat din nefolosință sau au fost pur și simplu furate și duse la fier vechi, lăsând în urmă doar ruinele clădirilor din care nu s-a mai putut refolosi vreun material. Dezastrul natural a fost completat de o iresponsabilă reglementare produsă de un guvern de prin 2008, când a fost desființat pur și simplu ANIF-ul, lăsând din cei 5000 de specialiști de care dispunea doar vreo mie care să păzească ce ar mai fi putut fi păzit. 

Și așa a trecut din sfert de veac, peste o agricultură lăsată iresponsabil la cheremul naturii...Citeste mai mult >