7 decembrie 2021

1.201 de persoane au primit ajutor din partea echipajelor SMURD

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ultimele 24 de ore au fost solicitante pentru pompierii din întreaga ţară! Indiferent că sting incendii, participă la misiuni de descarcerare sau acţionează pentru deblocarea şi salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieţii, salvatorii desfăşoară zilnic sute de intervenţii, pentru protecţia comunităţilor.

În ultima zi, mare parte din efortul colegilor noştri a fost concentrat pentru gestionarea solicitărilor primite din partea cetăţenilor, pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă.

Astfel, la nivel naţional, 1.201 de persoane au primit ajutor din partea echipajelor SMURD, cele mai multe situaţii fiind înregistrate în zona Bucureşti-Ilfov (315 cazuri), urmată de judeţele Cluj (56 cazuri) şi Mureş (47 cazuri).

În afara acestor solicitări, salvatorii au acţionat pentru stingerea a 75 de incendii, precum şi în alte 196 misiuni destinate protecţiei comunităţilor.

În cursul nopţii trecute, peste 50 de pompieri care au încadrat mai multe maşini de stingere şi prim ajutor din cadrul ISU Bucureşti -Ilfov, au fost solicitate să intervină pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la un service auto, în sectorul 6 al Capitalei. La sosirea salvatorilor la locul evenimentului, flăcările se manifestau pe o suprafaţă de aproximativ 300 mp. Misiunea a presupus efort susţinut şi atenţie sporită din partea colegilor noştri. În mai puţin de 2 ore, aceştia au reuşit stingerea incendiului, limitând posibilitatea propagării flăcărilor la construcţiile vecine. În urma acestui eveniment, a rezultat o victimă, care prezenta arsuri uşoare la nivelul membrelor superioare, însă starea acesteia nu a impus transportul la spital.

O altă situaţie deosebită aflată în atenţia pompierilor şi a autorităţilor este şi cea din judeţul Prahova, unde o alunecare de teren a pus în pericol 6 locuinţe din satul Livadea, comuna Vărbilău. Pompierii ajunşi la faţa locului au constat că alunecarea de teren s-a produs pe o suprafaţă de aproximativ 15 hectare, cu o crăpătură pe albia râului Vărbilău, cele mai apropiate locuinţe aflându-se la o distanţă de aproximativ 100 de metri. Pentru a preîntâmpina orice situaţie care să le pună viaţa în pericol, 12 persoane s-au adăpostit la rude. Totodată, colegii noştri monitorizează permanent situaţia, iar, la nevoie, vor fi dispuse măsurile necesare protejării populaţiei.

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro/ sau prin intermediul aplicaţiei DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store şi AppStore.