27 mai 2022

1 iunie sărbătorit de copiii refugiați

Distribuie pe rețelele tale sociale:

De ziua lor, copiii din cadrul centrelor regionale de proceduri şi cazare a solicitanţilor de azil, aflate în administrarea Inspectoratului General pentru Imigrări, sunt sărbătoriţi într-un cadru creat special pentru ei de către ofiţerii de integrare şi reprezentanţii ONG-urilor. Împreună construim o lume aparte, plină de lumină, culoare, veselie şi armonie, în care jocurile, cântecele şi activităţile creative să aducă în sufletele copiilor, zâmbete şi bucurie.

Ziua Internaţională a Copilului este marcată, în perioada 28 mai – 03 iunie, în centrele regionale de proceduri şi cazare a solicitanţilor de azil din Bucureşti, Giurgiu, Rădăuţi şi Maramureş prin activităţi organizate de către ofiţerii de integrare împreună cu reprezentanţii ONG-urilor.

Chiar dacă şi anul acesta este unul special, prin măsurile de protecţie instituite pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, marcarea zilei de 1 Iunie reprezintă un bun prilej de a petrece mai mult timp cu cei mici pentru a le oferi suportul şi îndrumarea de care au nevoie pentru un confort emoţional crescut, o integrare mai facilă şi, cel mai important, să-i învăţăm iubirea, iubindu-i.

Ziua Copilului a fost menţionată prima dată la Geneva, la Conferinţa Mondială pentru protejarea şi bunăstarea copiilor în august 1925, unde 54 de reprezentanţi din diferite ţări au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului. După această conferinţă, multe guverne au introdus „Ziua Copilului”, iar în anul 1954 Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite a emis o recomandare care prevedea faptul că fiecare stat să dispună de o zi la aşa-numita „Ziua Copilului”.

La centrul Bucureşti pentru copii sunt organizate activităţi recreative şi educaţionale, respectiv desene pe asfalt, expoziţie de picturi, face painting şi badminton.

Cei mici de la centrul Rădăuţi, chiar de ziua lor, vor avea diverse teme de activităţi precum:”Lumea poveştilor prin ochii copiilor”, „Cântăm, dansăm şi împreună ne bucurăm” şi „Mesaje pentru toţi copiii lumii”, în cadrul cărora vor desena pe asfalt, vor scrie mesaje de pace, bucurie şi prietenie pentru toţi copiii lumii pe care le vor lansa în baloane colorate. Cei mai curajoşi vor avea oportunitatea de a-şi exprima talentul prin muzică sau în atelierul de arte plastice.

„Prilej de a sărbători cea mai frumoasă perioadă din viaţa unui om – copilăria” este tema activităţilor desfăşurate pentru tinerii din centrul de la Giurgiu unde au fost angrenaţi în jocuri ale copilăriei. De asemenea, la centrul Maramureş, copiii vor participa la activităţi recreative, iar seniorii de la centrul de vârstnici din localitate vor pregăti mici surprize.

La finalul activităţilor toţi copiii vor fi recompensaţi cu dulciuri şi cadouri simbolice.

Şi în acest an, ofiţerii de integrare construiesc cu sprijinul organizaţiilor nonguvernamentale Salvaţi Copiii, AIDROM, OIM, ICAR, GLOBAL HELP CRAIOVA, o lume aparte, plină de lumină, culoare, veselie şi armonie, în care jocurile, cântecele şi activităţile creative să aducă în sufletele copiilor, zâmbete şi bucurie.