19 iunie 2021

1 IUNIE – Ziua Internațională a Copilului

1 iunie
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Reprogramare eveniment Ziua Internațională a Copilului

Ziua Internațională a Copilului va fi sărbătorită în Grădinile Senatului pe data de 5 iunie 2021.

Evenimentul pe care Senatul României intenționa să îl organizeze cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului s-a reprogramat ca urmare a condițiilor meteo.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Senatul României organizează în data de 1 Iunie, în intervalul orar 10.00 – 20.00, un eveniment dedicat copiiilor, având ca parteneri UNICEF, Fundația Regală Margareta a României, ambasade(Repubica Cehă, Confederația Elvețiană, Republica Elenă,  Republica Federală Germania, Irlanda, Republica Slovacă), Ministerul Afacerilor Interne, Primăria Capitalei, Opera Comică, Teatrul Masca, Teatrul Tăndărică, PROEDUS, Circul Metropolitan București, Crucea Roșie, RO Vaccinare, Muzeul Național de Artă Contemporană.

Scopul evenimentului este acela de a contribui la dezvoltarea armonioasă a copiilor atât din punct de vedere intelectual, emoțional, fizic. Astfel, evenimentul va reuni o multitudine de activități sportive, artistice și educative destinate copiilor.
Evenimentul se va desfășura pe parcursul întregii zile, pe terenul din fața clădirii Senatului.
IMPORTANT!

Evenimentul se va desfășura în conformitate cu măsurile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de SARS-CoV-2. Astfel, conform punctului de vedere al Departamentului pentru Situații de Urgență al M.A.I., aparținătorii copiilor pot participa la eveniment doar dacă:
– sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
-ori prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore,
-sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară conformării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (teste RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării activității).

PROGRAM    Acces public: 10:00 – 20:00

10:00 – Conferință de presă susținută de Președinta Senatului, dna Anca Dana Dragu și reprezentantul UNICEF în România, dl Pieter Woltjo Bult

UNICEF – Centru de informare activități UNICEF și cabină foto

10:00-20:00

Vocea ta contează!

Roata Drepturilor Copilului – de vorbă cu copiii despre drepturile lor

Întâlnire cu membrii ai Boardului Copiilor și cu fundraiserii UNICEF

Cabina foto

Proiecții video

Jocurile copilăriei în lume (Ambasadele copiilor)

10:00 – 20:00

Cehia, Elveția, Germania, Grecia, Irlanda, Slovacia

Expoziție foto – Copilărie regală (Fundația Regală Margareta a României)

10:00-20:00

Expoziție foto cu membri ai Familiei Regale a României

Expoziție de arta contemporană (MNAC)

Vizitare 10:00-18:00

Tururi ghidate – Istoria artei contemporane românești pe înțelesul copiilor

10:00-14:00

Cursuri de prim ajutor pentru copii (Crucea Roșie)

10:00-20:00

Campanie de informare despre vaccinarea împotriva Covid-19 la copii (Ro vaccinare)

Expozitie interactiva (Politia rutiera)

10:00-20:00

Prezentare vehicule specifice activității poliției rutiere (Mașinii de poliție, Motociclete) și cursuri de circulatie rutiera pentru copii.

MAI junior  10:00-20:00

Poliția Română

Expoziție costume jandarmerie și poliție, laborator criminalistic, expo autovehicule de intervenție.

Jandarmeria Română

Oferta educațională, expoziție canină și echipaj ecvestru.

Poliția de Frontieră

Expoziție interactivă de echipamente de lucru (mașini de intervenție și instrumente de detectare a actelor false)

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Expoziție mașină autospecială stingere incendiu.

Inspectoratul General de Aviație al MAI

Expoziție elicopter de recunoaștere.

OCC Express (Opera Comică pentru Copii)

10:00 – 20:00

Trenuleț care asigură plimbări pe aleile din fața Senatului

Face Painting zone (Opera Comică pentru Copii)

10:00 – 20:00

Stand pentru face painting

Statui vivante  (Teatrul Masca)

13:30 – 14:10 – Show 1

14:30 -15:10 – Show 2

Jongleri pe monociclu – Circul Metropolitan din București)

10:00 – 20:00

Alee intrare

Scena Copiilor

Prezentator Valentino Tiron

Interval orar  ACTIVITATE

10:30 – 11:00 Follow Me – Opera Comică pentru Copii

11:00 – 12:10 Spectacol Păcală – ȚĂNDĂRICĂ

12:10 – 12:30 Fanfara Jandarmerie

12:30 – 12:40 Recital violoncel și  canto – bursierii Fundației Regale Margareta a României

12:40 – 13:00 Follow Me – Opera Comică pentru Copii

13:00 – 13:30 Dansuri irlandeze – Steysha School of Irish Dance

13:30 – 14:00 Corul Vocea Copilăriei – CANTUS MUNDI

14:00 – 14:30 Follow Me – Opera Comică pentru Copii

14:30 – 16:30 Concert (muzică, dans) – PALATUL COPIILOR

16:30 – 17:00           Dansuri irlandeze – Steysha School of Irish Dance

17:00 – 17:30 Corul Happy Kids Junior și Happy Kids Senior – CANTUS MUNDI

17:30 – 18:00 Follow Me – Opera Comică pentru Copii

18:00 – 18:30 Recital – percuție CANTUS MUNDI

18:30 – 19:00 Corul Cor cu Dor – CANTUS MUNDI

19:00 – 19:30           Follow Me – Opera Comică pentru Copii

19:30 – 20:00 School of Rock – lucrări corale – Opera Comică pentru Copii

Ateliere

  • Atelier de confecționare păpuși și marionete (Teatrul de Animație Țăndărică)

12:30 – 20:00

  • Atelierul de oratorie și dezbateri academice (Opera Comică pentru Copii)

15:30 – 20:00

  • Zonă de dezbateri academice organizată de Clubul de Dezbateri al Operei Comice pentru Copii
  • Ateliere de jocuri muzicale (Programul Național Cantus Mundi)

10:00-20:00

  • Zonă cu clopoței muzicali, ateliere demonstrative și interpretări după partituri pentru toate vârstele

Ateliere de învățare experiențială (PROEDUS)

10.00-20:00

Lichidul Non Newtonian- Copiii vor descoperi că există substanțe lichide care se comportă precum substanțele solide

Slime

Vulcanul- Reacții Chimice- Copiii vor descoperi cum reacționează chimic substanțele și cum uneori substanțele amestecate produc efecte

Spectacol de știință și experimente – Curcubeu într-un borcan – Densitatea – Copiii vor descoperi cum substanțele au densități diferite

Jocuri, activități sportive și recreative

Aventura Parc OCC  (Opera Comică pentru Copii și Jandarmeria Montană)

10:00 – 20:00

Zonă cu tiroliene dedicată exclusiv copiilor

Water Fight zone (Opera Comică pentru Copii)

10:00 – 20:00

Zonă pentru bătăi cu apă

Facem sport! (Centrului de Proiecte Educaționale și Sportive  București – PROEDUS)

10:00 – 20:00

Mini baschet, Minivolei, Minifotbal, Tenis de câmp, Ping-pong, Trambuline, pistă de trotinete, traseu de mașinuțe, dar și un loc de joacă de tip boot-camp, jocurile copilariei (șotronul, elasticul etc)

Motor Show (Circul Metropolitan din București)

10:00 – 20:00

(15 min show) la orele 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00, 20:00

Globul cu motociclete

Caleașca fermecată (Circul Metropolitan din București)

10:00 – 20:00

40 min plimbare; 20 min pauza

Trăsură cu cai pentru plimbări pe aleile din fața Senatului Românie

Plimbare cu ponei (Circul Metropolitan din București)

10:00 – 20:00

 40 min plimbare; 20 min pauza