24 ianuarie 2022

1 OCTOMBRIE – ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI.

Distribuie pe rețelele tale sociale:

– Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, a fost rânduită de Biserică în cinstea unei slăvite minuni, a arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne.

– Ea este sărbătorită în prima zi a lunii octombrie, prin faptul că pe 1 Octombrie 911, se slujea priveghere în biserica Vlahernei, pentru salvarea cetăţii care era asediată de păgâni.

– La ora patru dimineaţa, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh şi rugându-se cu lacrimi, cu mâinile întinse cu Sfântul ei Omofor peste poporul din biserică.

– Sfântul Acoperământ era ţinut deasupra capetelor celor credincioşilor, iar Maica Domnului era înconjurată de sfinții Apostoli, de cetele de sfinţi şi de mucenici.

– Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul sau iubit, Epifanie:

„O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?” Iar Epifanie a zis: „O văd, Părinte, şi mă minunez!

– Constantinopolul a fost păzit, marea s-a învolburat, a înecat toate corăbiile dușmane în furtuna stârnită din voia lui Dumnezeu, iar creștinii au serbat biruința asupra primejdiei păgâne prin sfânta rugăciune către Dumnezeu și Preacurata Fecioară Maria.

– „PREASFÂNTĂ NASCATOARE DE DUMNEZEU MILUEȘTE-NE PE NOI”!

și lui Dumnezeu laudă!