29 septembrie 2022

10 ani de la organizarea primei ediţii şi 15 ani de la fondarea Institutului Aspen România

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Bucharest Forum 2021, cel mai amplu eveniment public internaţional pe tematică geopolitică şi geoeconomică găzduit anual de România, reuneşte între 9-10 decembrie, într-un format hibrid (Palatul Parlamentului & online), peste 100 de oficiali de rang înalt, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai mediului academic, experţi şi jurnalişti de prestigiu din Europa, Asia şi America.

Organizat de Institutul Aspen România împreună cu biroul din Bucureşti al German Marshall Fund of the US, ediţia din acest an se va desfăşura sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, cu sprijinul Guvernului României, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naţionale, Camera Deputaţilor şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în calitate de parteneri instituţionali.

Invitatul special al ediţiei din acest an este Jens Stoltenberg, Secretar General al NATO. În seara zilei de 8 decembrie, domnul Stoltenberg va lua parte la Gala Aspen pentru Leadership, unde i se va decerna premiul „Mihnea Constantinescu – Leadership bazat pe valori”. Sub conducerea domnului Stoltenberg, NATO s-a confruntat cu provocări sporite în domeniul securităţii, implementând cea mai importantă consolidare a apărării sale colective de după Războiul Rece. Demonstrând calităţile unui model de leadership autentic, domnul Jens Stoltenberg a contribuit la amplificarea sentimentului de solidaritate dintre Aliaţi, conducând Alianţa cu mesajul că unitatea este cel mai important atu al acesteia. Premiul „Mihnea Constantinescu – Leadership bazat pe valori” se acordă în fiecare an de către Institutul Aspen România unui lider din sectorul public sau unei organizaţii internaţionale care a excelat în domeniul său de activitate, sprijinind şi promovând constant valorile unui model de leadership de excelenţă (mai multe detalii despre eveniment aici).

A doua zi, pe 9 decembrie dimineaţa, domnul Stoltenberg va deschide ediţia aniversară a Bucharest Forum, alături de Nicolae-Ionel Ciucă – Prim-ministru, Guvernul României, Maros Sefcovic – Vicepreşedinte pentru Relaţii interinstituţionale şi prospective, Comisia Europeană, Mircea Geoană – Secretar General Adjunct, NATO, Adina Vălean – Comisar European pentru Transporturi, Cristian Buşoi – Preşedinte Comisia pentru Industrie, Cercetare şi Energie din Parlamentul European, Mario Monti – Preşedinte Comisia Pan-Europeană pentru Sănătate şi Dezvoltare Durabilă, Biroul regional OMS pentru Europa & fost Prim-ministru al Italiei, Mark Davis – Director general pentru România şi Bulgaria, BERD, Christian Kettel Thomsen – Vicepreşedinte, Banca Europeană de Investitţii, Bogdan Aurescu – Ministrul Afacerilor Externe, Guvernul României, Vasile Dîncu – Ministrul Apărării Naţionale, Guvernul României, Alexandru Rafila – Ministrul Sănătăţii, Guvernul României, Florin Spătaru – Ministrul Economiei, Guvernul României, David McAllister – Preşedinte Comisia pentru Afaceri Externe, Parlamentul European, Dragoş Tudorache – Preşedinte Comisia specială pentru Inteligenţa Artificială în Era Digitală, Parlamentul European, Cecilia Bonefeld-Dahl – Director general, DIGITALEUROPE, Miguel Berger – Secretar de Stat, Ministerul german de Externe, Olga Algayerova – Secretar executiv al Comisiei Economice pentru Europa, Organizaţia Naţiunilor Unite, Sabin Sărmaş – Preşedinte Comisia pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor, Camera Deputaţilor, Steven van Groningen – Preşedinte & CEO, Raiffeisen Bank, Bogdan Putinică – General Manager, Microsoft, Daniel Dines – Co-fondator & CEO, UiPath, Vivian Salama – Reporter pe Securitate Naţională, The Wall Street Journal, Keith Krach – Preşedinte, Purdue Center for Tech Diplomacy, fost sub-secretar de stat SUA şi CEO, DocuSign & Ariba, Achilleas Kanaris – CEO, Vodafone Romînia, Bogdan Putinică – General Manager, Microsoft România, Mihai Ivaşcu – CEO & Co-fondator, Modex, Carlo Pignoloni – CEO & Country Manager, Enel România, Sergiu Manea – CEO & Preşedinte al Comitetului Executiv, BCR.

Cea de-a 10 ediţie a Bucharest Forum invită la o analiză profundă şi pe termen lung asupra implicaţiilor şi efectelor competiţiei între marile puteri în domenii precum tehnologie, securitate, economie şi valori umane şi societale. Oficiali cu experienţă şi strategi reputaţi vor discuta despre ultimele evoluţii şi strategiile viitoare pentru a progresa, sau cel puţin a limita ameninţările la adresa progresului şi dezvoltării.

În special, evenimentul va aborda cele două revoluţii, digitală şi verde, care vor determina câştigătorii şi învinşii competiţiei geopolitice actuale. Modelele economice din întreaga lume vor trebui să răspundă unor obiective climatice din ce în ce mai ambiţioase pentru a rămâne competitive şi sustenabile şi numai acele state şi societăţi capabile să se adapteze la această nouă paradigmă vor avea influenţă pe scena mondială. În acelaşi timp, tranziţia digitală şi inovaţiile tehnologice remodelează industrii şi perturbă modelele de operare existente. Viitorul va aparţine celor capabili să integreze în modelele lor economice noi tendinţe în domeniile automatizării, inteligenţei artificiale, schimbului de date şi soluţiilor de e-guvernare. Un alt subiect crucial va fi rezilienţa, care a devenit noul cuvânt cheie al lumii post-pandemie. Evenimentul va analiza metode de îmbunătăţire a rezilienţei societăţilor democratice în faţa unei varietăţi de provocări militare şi non-militare.

Totodată, cu ocazia aniversării a 15 ani de la fondarea Institutului Aspen România, va avea loc lansarea Aspen Romanian Global Innovation Network (ARGIN). Iniţiativa urmăreşte să pună în legătură campionii români ai inovaţiei care trăiesc în străinătate şi care doresc să ofere îndrumări strategice şi sprijin antreprenorilor locali şi constructorilor de ecosisteme, pentru a ajuta la formarea următoarei generaţii de lideri în inovare din ţară.

Pentru detalii suplimentare despre eveniment şi lista completă a speakerilor, consultaţi agenda: https://aspeninstitute.ro/event/bucharest-forum-2021/

În vederea acreditării la acest eveniment, vă rugăm să ne transmiteţi un e-mail la adresa press@aspeninstitute.ro.
Bucharest Forum 2021 se bucură de sprijinul a numeroşi parteneri:

– Knowledge Partners: The Aspen Institute, Institut Aspen France, Aspen Ananta Centre India, EY Romania, Purdue Center for Tech Diplomacy
– Parteneri principali: Vodafone, Microsoft, Mastercard, UiPath, Modex, Raiffeisen Bank, UniCredit Bank Romania, Enel
– Parteneri: OMV Petrom, Banca Transilvania, MOL, Rompetrol, Neolife, SOCAR, Reveal Marketing Research
– Parteneri Media: AGERPRES, CaleaEuropeana.ro

Despre organizatorii evenimentului
Institutul Aspen România este o asociaţie non-profit, apolitică, ce are ca misiune promovarea unui dialog informat şi critic pe diverse teme de interes pentru societatea românească. Institutul este recunoscut pentru devotamentul cu care promovează deschiderea către un model de leadership inovativ şi un dialog informat între reprezentanţii sectorului public, mediului de afaceri şi ai societăţii civile.
Printre membrii Board-ului internaţional al Institutului Aspen se numără Madeleine Albright, Mike Bezos, Yo-Yo Ma, Laura Lauder, Paul Anderson, Mircea Geoană, Majestatea Sa Regina Noor, Condoleezza Rice sau Javier Solana.

German Marshall Fund of the US are ca scop consolidarea cooperării transatlantice în contextul oportunităţilor şi provocărilor regionale, naţionale şi globale, în spiritul Planului Marshall.

GMF contribuie cu cercetare şi analize şi convoacă lideri pe probleme transatlantice relevante pentru factorii de decizie politică. GMF oferă oportunităţi liderilor în curs de afirmare pentru a-şi dezvolta abilităţile şi reţelele de contacte prin schimburi transatlantice, şi sprijină societatea civilă din regiunile Balcanilor şi din Marea Neagră prin încurajarea iniţiativelor democratice, statului de drept şi a cooperării regionale.

Fondată în 1972 ca organizaţie non-partizană, non-profit, printr-un cadou din partea Germaniei, ca memorial permanent, parte din asistenţa Planului Marshall, GMF păstrează o prezenţă puternică pe ambele părţi ale Atlanticului. Pe lângă sediul central din Washington, DC, GMF are birouri în Berlin, Paris, Bruxelles, Belgrad, Ankara, Bucureşti şi Varşovia.