17 iunie 2021

10 cetăţeni străini, depistaţi de poliţiştii de frontieră

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Gîrla Mare – judeţul Mehedinţi au depistat în zona de competenţă zece cetăţeni din Afganistan şi Bangladesh care au traversat fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni pentru a intra ilegal în România din Serbia.

În data de 06.05.2021, în jurul orei 12.30, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Gîrla Mare a avut loc o acţiune privind prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, cu sprijinul Secţiei 6 Poliţie Cujmir, în localitatea Pristol, în dreptul km fluvial 845,9, a fost descoperit un grup format din zece cetăţeni străini.

Imediat, persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic. În cadrul primelor verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Afganistan şi Bangladesh, zece adulţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani.

De asemenea, în cadrul cercetărilor, cetăţenii străini au declarat că au trecut frontiera din Serbia, cu o ambarcaţiune cu motor, condusă de unul dintre cetăţenii afgani. Totodată, au mai declarat că au recurs la această metodă, cu intenţia de a ajunge în ţări din Vestul Europei la rudele acestora.

Poliţiştii de frontieră au extins verificările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vînju Mare, pentru depistarea tuturor persoanelor implicate şi pentru a stabili întreaga arie infracţională, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.