Publicat: 21 Martie, 2014 - 07:39

Muzică de poveste şi o poveste despre muzică, un vis devenit realitate dar izvorât dintr-o necesitate, despre aceasta este vorba în Turneul Pianul Călător, ajuns în 2014 la cea a IV-a ediţie. La invitaţia Radio România, Horia Mihail şi Pianul Călător pornesc la drum, de data aceasta cu destinaţia finală Roman. Între 21 martie şi 14 mai 2014, ajung în 13 oraşe din România dar şi la New York şi Chişinău.

Dacă la prima ediţie, turneul lui Liszt în Ţările Române, însoţit de un pian de concert, era cel ce inspira această aventură muzicală – menită să aducă bucurie melomanilor din întreaga ţară, dar având şi obiectivul generos de a dărui unui oraş, care nu avea un pian de concert, instrumentul cu drept de folosinţă în următorii ani – anul acesta Mozart, compozitorul ce şi-a petrecut cei mai mulţi ani din viaţă în turneu, va fi muza călătoriei muzicale.

Trei ani înseamnă însă trei poveşti cu mii de kilometri parcurşi, cu zeci de mii de spectatori în săli şi milioane de ascultători virtuali prin radio, televiziune sau internet care au participat la primele trei ediţii ale turneului naţional Pianul călător, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo.
La cea de-a patra ediţie poveştile se intersectează, primele trei piane se vor reîntâlni cu prietenul lor cel mai bun, pianistul cu care au călătorit, iar primul pian, cel rămas în anul 2011 la Mediaş va porni spre o altă destinaţie, Roman, oraşul natal al lui Sergiu Celibidache, din care lipseşte însă acum un pian de concert.
Traseul străbătut va acoperi toate zonele istorice ale ţării: pornind de la Tulcea unde se va întâlni cu al treilea pian călător, după o scurtă oprire în Moldova, la Bârlad, Horia Mihail va ajunge la Mediaş de unde va prelua primul pian împreună cu care va călători, susţinând recitaluri în patru oraşe ce nu au piane de concert, până la Roman unde va ajunge pe 29 martie şi unde, după seara de gală, pianul, pus la dispoziţie de Radio România, va rămâne. Turneul va continua apoi pentru Horia Mihail care va susţine în continuare recitaluri şi concerte cu orchestra în mai multe oraşe de pe tot cuprinsul ţării, în parcurile bucureştene, dar şi la New York şi Chişinău. Pianistul se va întâlni pe acest traseu şi cu al doilea pian călător, pe 26 aprilie, la Sânnicolau Mare.
Repertoriul ales este integral Mozart. În recitaluri Horia Mihail va interpreta două rondouri, două fantezii şi două sonate din creaţia mozartiană, iar în concertele cu orchestra se va afla pentru prima oară în postura de dirijor şi solist în trei celebre opusuri concertante mozartiene pentru pian şi orchestră.
În prag de nou turneu , Horia Mihail declară : “M-am simţit bine în toate oraşele în care am fost, am întâlnit oameni avizi de muzică şi m-am bucurat că eu am dus-o la ei acasă. Au fost turnee reuşite şi mă bucur că am ajuns în oraşe în care nu mai cântasem până atunci, aşa cum este, de exemplu, oraşul Tulcea, în care prietenul meu, Pianul Călător 3 a rămas urmând, iată, să ne reîntâlnim anul acesta”
Al patrulea turneu Pianul călător îi oferă aşadar lui Horia Mihail bucuria de a repeta această experienţă, cu un program atractiv, cu recitaluri şi concerte cu orchestra. Traseul lui va putea fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.
Eveniment recomandat de Radio România
Organizatori: Centrul Cultural Media Radio Romania, Radio România Cultural şi Accendo
Coproducatori: TVR 2 si Radio România Regional
Sponsori: JTI, Senia Music, Sense
Partener principal: ARCUB
Parteneri: Chez Marie, Orchestrele si Corurile Radio, Continental Hotels
Parteneri culturali: Orchestrele şi Corurile Radio România, Teatrul Jean Bart din Tulcea, Primaria din Tulcea, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad – Pavilionul Marcel Guguianu, Direcţia Municipală de Cultură Mediaş, Teatrul de Artă din Deva, Muzeul Mixt Tecuci , Casa de Cultură Tecuci , Primaria Municipiului Tecuci, Casa de cultură din Roman, Primaria Municipiului Roman, Scoala de muzică Sergiu Celibidache din Roman, Filarmonica de stat din Piteşti, Filarmonica de stat din Sibiu , Filarmonica de stat din Braşov, Filarmonica de stat din Tg. Mureş, Filarmonica de stat din Oradea, Asociaţia culturală Pro Bartok din Sânnicolau Mare, Primăria din Sânnicolau Mare, Sala cu orgă din Chişinău, ICR New York.
Itinerar Pianul Călător 2014

Tulcea, 21 MARTIE, Teatrul Jean Bart, Recital Pianul călător
Bârlad, 22 MARTIE, Pavilionul Marcel Guguianu, Recital Pianul călător
Mediaş, 25 MARTIE, Sala Traube, Recital Pianul călător
Deva, 26 MARTIE, Teatrul Dramatic, Recital Pianul călător
Tecuci, 28 MARTIE, Casa de Cultură, Recital Pianul călător
Roman, 29 MARTIE, Casa de Cultură, Recital Pianul călător
Piteşti, 3 APRILIE, Casa de Cultură, Concert cu orchestra
Sibiu ,4 APRILIE, Sala Thalia, Recital
Braşov, 5 APRILIE, Sala Filarmonicii, Recital
Braşov, 10 APRILIE, Sala Filarmonicii, Concert cu orchestra
Târgu Mureş, 14 APRILIE, Palatul Culturii, Recital
Oradea, 17 APRILIE, Sala Filarmonicii, Concert cu orchestra
Bucureşti, 23 APRILIE, Sala Radio, Recital
Bucureşti ,25 APRILIE, Sala Radio, Concert cu orchestra
Sânnicolau Mare, 26 APRILIE, Castelul Nako, Recital Pianul călător
New York , 4 mai, Klavierhaus, Recital
Bucureşti , 10 MAI, Parcul Herăstrău, Recital Pianul călător
Bucureşti, 11 MAI, Parcul Cişmigiu, Recital Pianul călător
Chişinău ,14 MAI, Sala cu orgă, Recital