Publicat: 23 Octombrie, 2018 - 09:21

Nici nu s-au stins ecourile aplauzelor călduroase care au răsunat pe 22 octombrie, în Sala Atrium a Bibliotecii Naționale a României, cu prilejul recitalului susținut de Cvartetul Solartis în cadrul Stagiunii de Colecție, ediția a II-a, că deja ne grăbim să vă invităm să fiți părtași la volumul 4 al seriei de concerte amintită.
Luni 29 octombrie 2018, de la ora 17,30,  sala Atrium a Bibliotecii Naționale a României (Bd. Unirii nr. 22) găzduiește un nou eveniment sonor, parte a proiectului ambițios „100 de ani în 100 de concerte” organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și a Administrației Fondului Cultural Național.
Un program 100% ROMÂNESC, deosebit de atractiv, au pregătit membrii Duo KITHARSIS, excepționalii chitariști Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan. Din anul 2009 ei s-au dedicat acestui tip de ansamblu, rar prezent pe scenele României, s-au perfecționat în Germania și Franța și au câtigat premii de invidiat la nouă competiții majore din Europa. Cei doi vor interpreta opusuri foarte cunoscute, dar în aranjamente inedite pentru duo de chitare. Veți putea asculta în veșminte noi creații de: Carol MIKULI, Bela BARTOK, Sabin DRĂGOI, Ciprian PORUMBESCU, Cătălin ŞTEFĂNESCU-PĂTRAŞCU, Grigoraș DINICU sau Iosif IVANOVICI. 
Accentul expoziției adiacente va cădea pe tipărituri unicat: 24 Cântece poporale şi doine  de Sabin Drăgoi, partitura care are dedicaţie autografă a compozitorului pentru Eugen Barbu. Tot de Sabin Drăgoi va fi expusă Suita de dansuri populare, premiată la Concursul de Compoziţie George Enescu, în anul 1923. Din 1918 dateaza ediția Dansurilor populare românești de Bela Bartok, apărute la Universal Edition, iar partitura lui Iosif Ivanovici – celebrul vals “Valurile Dunării”, va fi expusă într-o versiune din anul 1880, aparută la București și dedicată doamnei Emma Gebauer, soția lui Constantin Gebauer, om de afaceri și editor român, cunoscut pentru deschiderea și întreținerea primului magazin de instrumente muzicale din Principatele Române și a unei edituri de prestigiu specializate în comercializarea partiturilor muzicale.

Gazde și ghizi printre manuscrise, tipărituri și artiști vor fi Raluca Bucinschi și Sebastian Crăciun.
Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, pe baza înscrierii în prealabil la adresa de email: promovare@bibnat.ro
Duo Kitharsis, alcătuit din Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan, a luat ființă la București, în anul 2009. După absolvirea cu succes a Facultății de Interpretare Muzicală din cadrul Universității Naționale de Muzică Bucureşti, la clasa de chitară a Lect. Univ. Dr. Cătălin Ștefănescu-Pătraşcu, Duo Kitharsis îşi continuă studiile de Master în duo de chitare la Staatliche Hochschule für Musik und Darstellende Kunst Stuttgart, Germania, avându-i ca profesori pe Duo Kaltchev - Ivo şi Sofia Kaltchev. Începând cu anul 2013, Duo Kitharsis studiază la Conservatoire de Strasbourg, la clasa unuia dintre cele mai valoroase duo-uri de chitară din lume, Duo Melis - Alexis Muzurakis şi Susana Prieto. În iunie 2016, cei doi termină studiile de Master, fiind absolvenți ai Academiei de Muzica HEAR - Universitatea din Strasbourg, Franța.
Duo Kitharsis a participat la numeroase concursuri internaționale, obţinând următoarele distincţii: Premiul I la Festivalul Internaţional de Chitară Transilvania, Ediţia a IX-a, Cluj-Napoca (România) în 2011, Premiul II la Concursul European de Chitară Clasică "Enrico Mercatali" Ediţia a X-a, Gorizia (Italia) în 2013, Premiul "Champagne Mailliard" la Concursul European de Muzică de Cameră Ediţia XXVIII, Paris (Franţa) în 2014, Premiul I la Concursul "Drumul spre celebritate", Ediţia a V-a, Palatul Mogoșoaia (România) în 2014, Premiul I la "Concorso di Esecuzione Musicale 'Citta di Piove di Sacco'" Ediţia a VII-a, Padova (Italia) în 2014, Premiul I la "Concorso Internazionale di Esecuzione Musicale", Ediţia a II-a, Castel Ritaldi (PG), (Italia) în 2014, Marele Premiu la Festivalul Internațional de Chitară Clasică, Ediția a IX-a, Olsztyn (Polonia) în 2014, Premiul II la Concursul Internațional de « Duo de Chitară » L.I.G.I.T.A., Ediția a  XXV-a, Liechtenstein în 2016, Premiul I la Concursul Internațional de Muzică de Cameră "Ciutat d'Elx" Ediția a XX-a, Elche, Spania, în 2018.
     Duo Kitharsis a fost invitat să susţină concerte în festivaluri importante, precum: Festivalul Internațional de Chitară "Joaquin Rodrigo" din Olsztyn, Polonia, Festivalul Internațional de Chitară "Ciutat d'Elx" Elche, Spania, Festivalul Internațional L.I.G.I.T.A, Liechtenstein, Festivalul  Internaţional de Chitară Transilvania (Cluj-Napoca, România), Terra Siculorum (Odorheiu Secuiesc, România), Hibernal de Chitară (București, România), Mogoșoaia ClasicFest, Festivalul Armonii Poetice etc.
       Pe lângă recitaluri susţinute la Ateneul Român, Sala Radio, Palatul Șuţu, Palatul Cantacuzino, Palatul Mogoşoaia, Castelul Peleş, Palatul Marincu, ei au fost şi protagoniştii celei de-a III-a Ediție a turneului  extraordinar "Muzica în Palatele României", dovedind un real succes în rândul publicului iubitor de muzică clasică.
       Cei doi chitariști au cântat în premieră națională "Concertul pentru două chitare și orchestră" de Mario Castelnuovo Tedesco, cu Orchestra de Cameră Radio București și cu Filarmonica Teatrului "Oleg Danovsky" din Constanța. În anul 2015 Duo Kitharsis înregistrează primul CD cu lucrări originale de Mauro Giuliani, Dusan Bogdanovic, Astor Piazzolla și transcripții proprii după Jean Philippe Rameau și Manuel de Falla.    
       Cei doi muzicieni sunt  invitaţi să susţină concerte pe scene internaţionale din Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Spania, Polonia, Liban, etc.

Mai multe amănunte pe: www.ucimr.ro și pe pagina de Facebook.com/UCIMR
Organizatori: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România
Co–organizator: Biblioteca Națională a României
Proiect co-finanțat de: Ministerul Culturii și Identității Naționale și Administrația Fondului Cultural Național
Parteneri: Programul Oportunități la tine acasă (dezvoltat de UCIMR), Exces Music și Asociația Pro Valores
Parteneri media: Enjoy TV, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Bucureşteni.ro, Agentia de carte, Romania pozitivă.  
Volumul 5 al Stagiunii de colecție va avea loc luni, 5 noiembrie, de la ora 17:30, iar poezii și compoziții ale creatorilor de la 1918, vor fi interpretate de actorul Marius Bodochi, soprana Sorina Munteanu -  prim solistă a Operei Naționale București și pianista Viorela Ciucur. 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.
Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România 
UCIMR  este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 22 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.
Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.
De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.
Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.

Tag-uri Institutii: