Publicat: 15 Iulie, 2019 - 08:59
Share

În prima jumătate a anului, poliţiştii de la transporturi şi de la rutieră au desfăşurat controale privind legalitatea desfăşurării transportului în regim "TAXI" şi "în regim de închiriere" în zona aeroporturilor din România.

Astfel, au fost desfăşurate 125 de acţiuni punctuale, la care au participat 182 de poliţişti din cadrul structurilor de poliţie transporturi, 422 de poliţişti rutieri, 34 de specialişti din cadrul Registrului Auto Român şi 29 de jandarmi.

Poliţiştii au legitimat 2.862 de persoane şi au verificat 2.617 autovehicule. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 1.032 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 312.800 de lei.

Din totalul sancţiunilor, 244 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, 758 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi 30 la alte acte normative.

Ca măsuri complementare, poliţiştii au reţinut 27 de permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 64 de certificate de înmatriculare.