26 mai 2022

11 mandate de percheziţie domiciliară şi 4 mandate de aducere

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La data de 17 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi ai S.C.C.O. Bistriţa-Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistriţa-Năsăud, au pus în aplicare 11 mandate de percheziţie domiciliară şi 4 mandate de aducere, în judeţele Bistriţa-Năsăud, Hunedoara şi Mehedinţi, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în furturi din locuinţă şi trafic de droguri.

Din cercetări a reieşit că un grup infracţional organizat format din doi bărbaţi, de 48, respectiv 29 de ani, din Bistriţa, un bărbat, de 51 de ani, din judeţul Mehedinţi şi un altul, de 33 de ani, din Hunedoara, ar fi sustras, din locuinţa unui bistriţean, ceasuri şi bijuterii, în valoare de 50.000 de euro.

Totodată, în perioada noiembrie-decembrie 2021, cei doi bărbaţi din Bistriţa ar fi comercializat substanţe psihoactive, în judeţul Bistriţa-Năsăud.

La percheziţii, au fost descoperite şi ridicate mai multe bijuterii, ceasuri, 2 pistoale de tip airsoft, despre care există indicii că ar fi fost folosite la comiterea infracţiunilor, 15 telefoane mobile, 2 cântare de mare precizie, cu urme de substanţe susceptibile a fi psihoactive şi 300 de ţigarete susceptibile a proveni din contrabandă. Totodată, au mai fost descoperiţi şi indisponibilizaţi 13.770 de lei şi 1.550 de euro.

Au fost conduse la audieri patru persoane, iar procurorul de caz a dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore.

La data de 18 decembrie 2021, cei patru au fost prezentaţi Tribunalului Bistriţa-Năsăud, care a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Din cercetări a reieşit faptul că liderul grupării, bărbatul de 48 de ani, din Bistriţa, ar fi traficat droguri de mare risc, iar bărbatul de 29 de ani ar fi condus un autoturism fără a deţine permis de conducere şi folosind un permis despre care există indicii că este fals, descoperit şi ridicat la percheziţii.

Astfel, cercetările au fost extinse, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Activităţile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

La acţiune au participat poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Poliţiei oraşului Beclean, Secţiei 4 Poliţie Rurală Beclean, Poliţiei oraşului Năsăud şi Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, precum şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Mehedinţi şi Hunedoara, respectiv din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie. Comunicat de presă – IGPR