3 decembrie 2021

11 noiembrie – Ziua Politehnicii: 101 ani de la înfiinţarea primei universităţi din partea de vest a ţării

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Înfiinţată la 11 noiembrie 1920, prin Decretul semnat de Regele Ferdinand, dintr-o necesitate firească, Timişoara fiind cel mai dezvoltat oraş al ţării din punct de vedere industrial, Şcoala Politehnică din oraşul de pe Bega, prima instituţie de învăţământ superior din partea de vest a României, a contribuit decisiv la dezvoltarea modernă a oraşului Timişoara sau a regiunii. Prin cei peste 135.000 de absolvenţi de-a lungul celor peste 100 de ani de existenţă, prin şcolile create aici în majoritatea domeniilor inginereşti, prin cercetarea ştiinţifică, prin ceea ce a reprezentat ca argument câteodată decisiv pentru atragerea de investiţii în zonă, dar şi prin sport, muzică, artă, implicare în viaţa comunităţii, brandul Politehnicii s-a consolidat. Am construit profesionişti, lideri pentru Timişoara, Timiş dar şi pentru alte municipii sau judeţe din România sau companii de pe întregul mapamond.

Acum, când sărbătorim 101 ani, privim în urmă cu mândrie la înaintaşii noştri, la tradiţia care a consacrat Universitatea Politehnica Timişoara ca instituţie de învăţământ superior de excelenţă, aflată mereu pe locuri fruntaşe între universităţile din România, dar şi spre viitor, cu responsabilitate, la provocările celui de-al doilea secol al existenţei noastre.

Evenimentul aniversar a avut loc în data de 11 noiembrie 2021, în regim hibrid, cu o prezenţă redusă în Auditorium-ul Centrului de Conferinţe al Universităţii Politehnica Timişoara şi mult mai largă în mediul online, via Zoom, fiind transmis în direct şi pe pagina de Facebook a instituţiei.

Reuniunea a fost deschisă de rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, iar mesaje aniversare au fost rostite şi de prof.univ.dr.ing. Radu Vasiu, preşedintele Senatului UPT, prof.univ.dr.ing. Vasile Ţopa, rectorul Universităţii Tehnice din Cluj şi preşedinte al Alianţei Române a Universităţilor Tehnice (ARUT), dr.ing. Dan Bedros, preşedintele Comitetului Director al UPT, Sorin Maxim, director general ADR Vest, prof. Marin Popescu, inspector şcolar general al ISJ Timiş, prof.univ.dr. Levente Kovacs, rectorul Universităţii Obuda din Budapesta (absolvent al UPT) şi Alexandru Iliescu, reprezentantul studenţilor în Senatul UPT.

Mesajul rectorului UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan:

„Încheiem azi primul an al noului secol al Universităţii Politehnica Timişoara. Cum se vede prezentul Politehnicii? Cum trebuie să privim spre viitor, pentru a consolida acest edificiu minunat al Timişoarei şi al Banatului? Dacă analizăm ce am realizat în acest prim an al noului secol al UPT, vedem o schimbare de paradigmă instituţională.

În ceea ce priveşte cultura organizaţională, am făcut, în acest prim an paşi importanţi prin training-urile asigurate pentru resursele umane, în special pentru managementul universităţii, atât în ceea ce priveşte zona administrativă, cât şi cea didactică, training-uri specifice corporaţiilor, organizate în premieră pentru o instituţie de învăţământ.

Paşi importanţi au fost făcuţi şi în ceea ce înseamnă digitalizarea, venind, într-o perioadă foarte scurtă de timp, cu o serie de aplicaţii, prin care aducem un nou suflu în piaţa educaţională, în piaţa de marketing sau aplicaţii pentru zona administrativă, aplicaţii software care, în această perioadă pandemică, ne-au ajutat să ne dezvoltăm într-un ritm alert, cu conştientizarea tuturor colegilor din comunitatea universitară că acest lucru e necesar.

În ceea ce priveşte cercetarea, am stabilit metodologii prin care să sprijinim, chiar şi financiar, pe cei care au rezultate deosebite în această zonă. Chiar în aceste zile trebuie să recunosc că mă bucură că în acel top al celor mai citaţi 2% dintre autorii de lucrări ştiinţifice indexate Scopus, avem cercetători care, pe de o parte, confirmă statutul pe care l-a avut mereu Politehnica, de a avea oameni cu o valoare deosebită în cercetare, începând de la cei care au pus bazele instituţiei, academicieni sau personalităţi formate la universităţi de prestigiu din Europa, şi până în prezent, fiind, din acest punct de vedere, între primele trei universităţi din ţară. De asemenea, ne confirmă că şi generaţiile care vin din urmă păstrează tradiţia şi duc mai departe valorile care ne-au consacrat. Avem în acest top nu doar cercetători de valoare, cu rezultate pentru întreaga carieră, ci şi tineri, care se ridică la nivelul tradiţiei.

Tot în zona de cercetare, am mai venit cu două proiecte interesante, care sunt deja şi într-o formă de confirmare, unul dintre acestea fiind un centru de transfer tehnologic, finanţat de către ADR Vest, care pune bazele dezvoltării unor proiecte foarte interesante cu companiile, conform tradiţiei stabilite încă de la înfiinţarea universităţii, de motor al dezvoltării regionale, dar şi o confirmare, prin includerea Centrului de cercetare în ingineria datelor, inteligenţă artificială şi sisteme inteligente în foaia de parcurs naţională a infrastructurilor de cercetare, singurul de acest fel din Timişoara, care ne poate deschide o serie de finanţări prin diverse programe.

Rezultatele din cercetare ne confirmă statutul pe care îl avem, dar şi în zona didactică am început o serie de training-uri pentru a aborda mai atractiv şi mai eficient învăţământul online, pentru a putea folosi tehnici noi de predare, atât de necesare generaţiei actuale de studenţi, iar în perioada următoare îi vom premia şi pe cei mai buni, care vor deveni repere pentru colegii lor din facultăţi.

În ceea ce priveşte antreprenoriatul, au venit în acest an şi rezultatele pentru proiectele depuse. Unul dintre acestea, dedicat antreprenoriatului în zonele rurale, cu fonduri importante, confirmă statutul de universitate care sprijină dezvoltarea întregii regiuni, atât în zonele urbane. cât şi cele rurale. Un alt proiect sprijină antreprenoriatul studenţesc, deosebit de util pentru punerea în practică a ideilor tinerilor.

Nu ne limităm însă doar la educaţie şi la cercetare, am dezvoltat proiecte şi pe zona culturală şi pe cea sportivă. Cel de pe zona culturală vizează dezvoltarea unui centru de artă contemporană. Viziunea noastră înseamnă şi o nouă abordare asupra a ceea ce înseamnă un campus universitar, un campus verde, un mic oraş, pentru că Politehnica este un oraş în oraş, prin numărul de membri ai comunităţii, dar şi prin paleta de abordări pe care o are. Anul acesta, în luna decembrie, aniversăm şi Centenarul sportiv al Universităţii Politehnica Timişoara. De altfel, sportul s-a dezvoltat odată cu universitatea la Politehnică. Brandul Politehnica Timişoara conţine şi o doză importantă de sport. În ultimii ani s-au adăugat noi secţii clubului sportiv. Clubul de fotbal vine şi el cu un nou proiect inovativ, un nou mod de organizare, ca societate pe acţiuni, prin care încercăm să atragem oameni importanţi din comunitatea din oraş şi chiar din regiune pentru că, până la urmă, Politehnica Timişoara e un club al întregii regiuni.

Sunt multe subiecte, proiecte cu dezvoltare pe ani de zile, dar cred că cel mai important pentru noi, dincolo de ziduri, rămâne spiritul şi cred că o comunitate puternică a oamenilor Politehnicii ne va asigura succesul în toate demersurile pe care le construim. Sunt mândru să spun că această comunitate există şi ne alimentează cu energie pentru toate proiectele pe care le avem în desfăşurare şi cele pe care le vom gândi în anii următori.

Vivat, crescat, floreat Universitatea Politehnica Timişoara!”

Aniversarea a 80 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Construcţii

Tot în data de 11 noiembrie, Facultatea de Construcţii a aniversat 80 de ani de la înfiinţare, perioadă în care şi-a construit tradiţia în prima linie a dezvoltării academice, ştiinţifice şi profesionale în domeniu, prin reputaţia cadrelor didactice şi prestaţia profesională a peste 20.000 de absolvenţi. Facultatea de Construcţii din Timişoara a fost înfiinţată prin Decretul Lege nr. 3134/11 noiembrie 1941 al Consiliului de Miniştri, împlinind astfel visul pentru care profesorul Victor Vlad, unul din ctitorii de marcă ai Şcolii Politehnice, militase aproape 20 de ani.

Facultatea de Construcţii din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara a cunoscut o continuă dezvoltare şi diversificare, în special după reforma învăţământului din 1948. Cadre didactice cu înaltă prestanţă academică au adus prestigiul facultăţii, creând şi adevărate şcoli în domeniul Ingineriei Civile: Pompiliu Nicolau – construcţii hidrotehnice, Nicolae Maior şi Laurenţiu Nicoară -infrastructuri pentru transporturi, Dan Mateescu – construcţii metalice, Constantin Avram – beton armat. Şi în prezent, Facultatea de Construcţii din cadrul UPT are o serie de cadre didactice de valoare, cu recunoaştere internaţională, membri ai Academiei Române sau ai Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, membri în diverse structuri internaţionale în domeniu.

Ca atare, nu este o surpriză faptul că, începând cu anul 2017, a existat o creştere continuă a numărului de studenţi la nivelul anului I studii de licenţă din cadrul Facultăţii de Construcţii din Timişoara (cu 17% în 2018, 48% în 2019, respectiv cu 83% în 2020). În anul 2020, admiterea la Facultatea de Construcţii a reprezentat cea mai mare creştere din UPT.

Perspectiva anilor 2021-2027 este deosebit de favorabilă pieţei construcţiilor, având în vedere şi proiectele existente în domeniul infrastructurii, stimulate şi de fondurile Uniunii Europene puse la dispoziţia României în această perioadă.

Aniversarea celor 80 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Construcţii a avut loc tot în Auditorium-ul Centrului de Conferinţe al Universităţii Politehnica Timişoara şi tot în regim hibrid, cu o prezenţă fizică redusă, impusă de condiţiile epidemiologice, dar cu o serie de invitaţi care au transmis online mesajele lor.

În deschiderea evenimentului, a avut loc o prezentare a istoriei, realizărilor şi perspectivelor facultăţii prin intermediul mesajelor rectorului UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, preşedintelui Academiei Române – filiala Timişoara, acad. Dan Dubină, şi a decanului facultăţii, prof.univ.dr.ing. Raul Zaharia.

Cu această ocazie, au fost decernate şi titluri de Profesor Emerit unor cadre didactice de prestigiu ale facultăţii: acad. Dan Dubină, prof.dr.ing. Ion Costescu şi prof.dr.ing. Gheorghe Lucaci. Titlurile şi plachetele aferente au fost înmânate de rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, şi de preşedintele Senatului UPT, prof.univ.dr.ing. Radu Vasiu.

Mesaje aniversare online au fost transmise de absolvenţi de succes ai facultăţii (Zeno Dan, Viorel Sorinel Duducea, Cristian Moisescu Ciocan, Ştefan Dună, Gabriel Kerekes, Viktor Szalai), dar şi de către decanii celorlalte facultăţi de construcţii din ţară (prof.dr.ing. Ioan Tuns, decanul Facultăţii de Construcţii – Universitatea Transilvania din Braşov; conf.dr.ing. Mădălina Mirela Stoian, prorector Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti; prof.dr.ing. Daniela Lucia Manea, decanul Facultăţii de Construcţii – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca; lect.dr.ing. Cosmin Filip, decanul Facultăţii de Construcţii – Universitatea „Ovidius” din Constanţa; prof.dr.ing. Dorina Nicolina Isopescu, decanul Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii – Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iaşi; prof.dr.ing. Marcela-Florina Prada, decanul Facultăţii de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură – Universitatea din Oradea).

Lansarea proiectului Timişoara la plic – Palatul Lloyd

Tot în data de 11 noiembrie 2021, cu prilejul aniversării a 101 ani de la înfiinţarea Universităţii Politehnica Timişoara, a avut loc lansarea proiectului Timişoara la plic – Palatul Lloyd. Prin intermediul acestuia, Clădirea Rectoratului Universităţii Politehnica din Timişoara are acum machetă în miniatură, ca urmare a unui parteneriat încheiat cu Timişoara la Cutie, devenind astfel prima Universitate din ţară care are un astfel de produs, creat atât pentru miile de studenţi care-i trec pragul an de an, pentru absolvenţi, angajaţii şi copiii lor, precum şi pentru publicul larg.

Prin acest proiect copiii Timişoarei, viitorii studenţi de mâine, pot descoperi nu doar o bucăţică din valoarea istorică, arhitecturală a oraşului cât şi importanţa colosală pe care o are Universitatea Politehnica la dezvoltarea socio-economică a oraşului.

Lansarea produsului a avut loc în prezenţa domnului rector al Universităţii Politehnica din Timişoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a prof.univ.dr.arh. Vlad Gaivoronschi, precum şi a celor care au realizat macheta în miniatură şi cartea poştală, co-fondatoarele proiectului „Timişoara la cutie”, Elisabeta Varga-PiÄ…tek şi Nicoleta Ciocov.

Timişoara la plic – Palatul Lloyd conţine planşele din care se poate crea miniatura Palatului Lloyd şi o carte poştală, în format A5, ce cuprinde pe verso informaţii despre istoria maiestuoasei clădiri.

La fel ca şi la celelalte produse, grafica acestor noi materiale este realizată de cunoscutul ilustrator de cărţi pentru copii, Dan Ungureanu, absolvent al Facultăţii de Arte din Timişoara, cu un masterat în ilustraţia de carte la Cambridge School of Art şi câştigător a numeroase concursuri de ilustraţie din ţară şi străinătate.

Palatul Lloyd a fost construit între anii 1910-1912, în stil Secession, după planurile arhitectului Leopold Baumhorn. În primii ani, palatul a funcţionat ca sediu al Bursei Agricole a Societăţii Lloyd, iar la etajele al doilea şi al treilea se găseau apartamente de închiriat pentru cei cu dare de mână. De construcţie s-a ocupat arhitectul timişorean Arnold Merbl. Primarul Timişoarei Josef Geml, a spus despre Palatul Lloyd că „este cea mai frumoasă casă din Timişoara”.

În timpul primului război mondial, din 15 septembrie până în 18 octombrie 1915, cartierul general al trupelor germane s-a instalat în Palatul Lloyd. În acea perioadă, mareşalul August von Mackensen, comandantul suprem al armatei germane din Balcani, a fost găzduit la al doilea etaj al clădirii, în apartamentul unei familii evreieşti bogate, Rozsavolgyi, conform unui ziar din acea vreme, Alt Temeswar.

La intrarea în Sala Senatului Universităţii Politehnica din Timişoara din incinta Palatului LLoyd, a fost montată, în 2019, o placă ce marchează „dialogul purtat aici, la data de 19 februarie 1919, de Comisia americană desemnată de Consiliul Suprem al Conferinţei de Pace de la Paris cu reprezentanţii tuturor naţionalităţilor bănăţene, care a condus la decizia privind graniţa de vest a Provinciei după Primul Război Mondial”.

Tot în incinta palatului, la 23-24 mai 1920, în Palatul Lloyd, în actuala Sală a Senatului Universităţii Politehnica Timişoara, a fost organizată prima expoziţie filatelică din România Mare. Din catalogul expoziţiei reiese că aceasta a fost patronată de Stan Vidrighin, pe atunci primar, iar ulterior rector al Politehnicii timişorene.

Din 1951, imobilul aparţine Universităţii Politehnica Timişoara, iar astăzi aici este Rectoratul instituţiei, care recent a intrat într-un amplu proces de renovare. Faţada dinspre Piaţa Victoriei este deja dezvelită, spre desfătarea privirilor trecătorilor, urmând ca până în vara anului viitor să se finalizeze şi celelalte două fronturi.