5 august 2021

11 percheziţii domiciliare în Prahova şi Braşov, la persoane bănuite de trafic de droguri

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea şi Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomiţa, au efectuat 11 percheziţii domiciliare, în Prahova şi Braşov, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi mare risc.

Începând cu luna octombrie 2019, poliţiştii şi procurorii au documentat activitatea unei reţele infracţionale, formată din 11 persoane, ce ar fi acţionat în staţiunile Sinia, Buşteni şi Azuga, de pe Valea Prahovei.

Din cercetări a reieşit faptul că membrii grupării ar fi comercializat cannabis, cocaină, MDMA şi amfetamină către consumatori, până în prezent fiind identificate 60 de persoane care s-ar fi aprovizionat cu droguri pentru consum, de la aceştia.

În urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite şi ridicate: aproape 250 de grame de cannabis, 15 grame de ketamină, 10 grame de amfetamină, 7 comprimate MDMA, un gram de cocaină, un timbru LSD, 7 grindere, 3 cântare electronice, 11 telefoane mobile, 3 pistoale cu aer comprimat, 2 manşoane pentru pistol cu aer comprimat, ambalaje pentru consumul şi distribuţia drogurilor, precum şi diferite sume de bani.

72 de mandate de aducere au fost puse în aplicare, persoanele fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru audieri.

La activităţi au participat jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti şi Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Braşov.
„Prin Olimpiada de Benzi Desenate, îmi doresc să-i atragem pe copii şi tineri să descopere ce înseamnă să fi campion la Jocurile Olimpice şi mai ales, să fi inspirat să practici sportul de plăcere sau de performanţă. Arta şi sportul se împletesc foarte bine şi sunt ghidate după principii similare. Pionii principali în ambele domenii sunt exerciţiul, voinţa, dorinţa şi nu în ultimul rând talentul. Important este să-ţi doreşti, să ai curajul să încerci şi apoi să-ţi urmezi visul. Oricât de greu ar fi, dacă eşti călăuzit de dorinţa de a realiza ceva, de a trece linia de sosire, este imposibil să nu reuşeşti. Le spun mereu elevilor mei şi tuturor copiiilor şi tinerilor care participă la orele de curs sau atelierele mele, că nu există desen greşit, ci abordare diferită, iar prin lucrările primite în cadrul olimpiadei noastre, acest lucru a fost demonstrat. Au fost trimise un număr mult mai mare de lucrări faţă de anul trecut, din toate colţurile ţării. Ceva i-a stârnit pe copii şi acest lucru mă bucură. Sper că şi-au descoperit noi talente sau o nouă pasiune” – Mihai Ionuţ Grăjdeanu, iniţiatorul Olimpiadei de Benzi Desenate.

Expoziţia „Olimpiada de Benzi Desenate” va rămâne deschisă la Casa Filipescu-Cesianu / Muzeul Vârstelor până la data de 31 august 2021.

Parteneri instituţionali: Muzeul Municipiului Bucureşti, Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov – Centrul de Excelenţă pentru Copii şi Tineret, Asociaţia Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Asociaţia Bibliotecilor din România (ABR). Comunicat de presa al IGPR