Publicat: 28 Octombrie, 2020 - 09:00
Share

În această dimineaţă, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 12 percheziţii, în Bucureşti, Dâmboviţa şi Argeş, într-un dosar penal de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de protecţie şi pază.

La data de 28 octombrie 2020, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pun în aplicare 12 de mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi judeţele Dâmboviţa şi Argeş.

Activităţile vizează domiciliile unor persoane şi sediile sociale (punctele de lucru) ale unei societăţi comerciale, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată.

Din materialul probator administrat, până în prezent, au rezultat indicii că, în perioada 2014 - 2019, o societate comercială, care executa activităţi de protecţie şi gardă, ar fi încheiat, cu o serie de companii şi firme, contracte având ca obiect prestarea de servicii de pază, încasând de la aceşti clienţi peste 95.200.000 de lei (aproximativ 20.000.000 de euro).

În scopul sustragerii de la plata obligaţiilor către stat, administratorii de fapt şi de drept, respectiv directorul economic, ar fi dispus înregistrarea în contabilitatea societăţii şi ar fi declarat la organele fiscale achiziţii de la 83 de societăţi comerciale, care nu ar avea la bază operaţiuni reale.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 18.500.000 de lei (peste 4.000.000 de euro), reprezentând impozit pe profit în sumă totală de peste 8.400.000 de lei şi T.V.A. în sumă de peste 10.100.000 de lei.

Pentru recuperarea prejudiciului, vor fi instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând persoanelor bănuite, respectiv părţii responsabile civilmente.

Pentru continuarea cercetărilor, vor fi emise 5 mandate de aducere şi vor fi conduse la sediul poliţiei 5 persoane pentru audieri.

Echipele participante la operaţiune sunt constituite din poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Institutul Naţional de Criminalistică şi echipe din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Tag-uri Institutii: