Publicat: 18 Aprilie, 2018 - 11:33

Bunuri în valoare de peste 45.000 de lei, susceptibile a proveni din furturi au fost recuperate de poliţişti. 4 persoane au fost reţinute.

În urma celor 12 percheziţii domiciliare desfăşurate la data de 17 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor o motocicletă, 3 generatoare de energie electrică, 8 motoferăstraie şi alte scule şi unelte susceptibile a proveni din săvârşirea de infracţiuni.

Valoarea bunurilor recuperate de poliţişti depăşeşte 45.000 de lei.

12 persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Câmpulung pentru audieri.

În urma administrării probatoriului, 4 bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Reamintim că la data de 17 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Câmpulung, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung au efectuat 12 percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane din judeţul Argeş.

Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, tăinuire şi complicitate la furt.

Din cercetări a reieşit că în perioada decembrie 2017 - aprilie a.c., cei în cauză ar fi pătruns prin efracţie în locuinţe şi societăţi comerciale situate pe raza judeţului Argeş, de unde ar fi sustras diverse bunuri. Comunicat de presă - IPJ Argeş
 

Tag-uri Institutii: