Publicat: 6 Octombrie, 2018 - 10:08
Prima a fost Bulgaria, din 1991

Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi România sunt  ţările din Uniunea Europeană care nu permit nici căsătoria între persoane de acelaşi sex, nici parteneriatele civile. 13 din cele 28 de state UE permit căsătoria şi alte nouă au admis parteneriatul civil.

 

Danemarca a fost prima ţară din Europa şi din lume care a recunoscut parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex, în 1989.

 

Prima ţară europeană care a interzis căsătoria între persoane de acelaşi sex este Bulgaria, în 1991. Au urmat Lituania, Belarus şi Moldova, Ucraina, Polonia, Letonia şi Serbia, Muntenegru, Ungaria, Croaţia şi Slovacia, ca state care au definit prin constituţie căsătoria ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

 

Olanda a devenit prima ţară din lume care a legalizat căsătoria pentru cuplurile de acelaşi sex, în 2001, urmată de Belgia, Spania, Norvegia, Suedia, Portugalia, Islanda, Danemarca, Franţa, Marea Britanie, Luxembourg, Irlanda, Finlanda, Malta şi Germania (în 2017).