Publicat: 16 Ianuarie, 2018 - 15:07
Share

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti au efectuat la data de 16 ianuarie 2018, un număr de 13 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Prahova şi Bihor, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de fraudă informatică şi fals informatic.

În cauză există suspiciunea rezonabilă căîn perioada 2015 - 2017, membrii grupului infracţional organizat, format din 7 persoane, la care au aderat, pe parcurs şi alte persoane, au obţinut în mod ilicit credite on-line de la instituţii financiare nebancare din România.

S-a reţinut că, pe parcursul derulării activităţii infracţionale ce a avut ca scop obţinerea de sume de bani în mod ilicit, membrii grupării au utilizat, iniţial, propriile date de identificare sau date de identificare aparţinând altor persoane, precum şi adeverinţe de salariat şi extrase de cont falsificate, prin intermediul unor aplicaţii informatice.

Ulterior, au introdus în aplicaţiile informatice ale instituţiilor financiare nebancare documente false, modalitate în care au aplicat pentru aproximativ 300 de solicitări de creditare.

Urmare percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză, au fost descoperite şi ridicate mai multe documente, înscrisuri, telefoane mobile şi sisteme informatice.

La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Ploieşti vor fi aduse 19 persoane, în vederea audierii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost realizată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul B.C.C.O. Oradea şi al jandarmilor.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie. Comunicat de presă - DIICOT

Tag-uri Nume: