29 noiembrie 2021

157 de ani de existenţă instituţională pentru Poliţia de Frontieră Română

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Astăzi, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în prezenţa domnului Lucian Nicolae Bode, ministrul Afacerilor Interne, a chestorului principal de poliţie Liviu Bute, împuternicit inspector general al Poliţiei de Frontieră Române, şefilor de arme din Ministerul Afacerilor Interne, reprezentanţilor instituţiilor care colaborează cu Poliţia de Frontieră şi a personalului Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, au avut loc festivităţi prilejuite de sărbătorirea a 157 ani de existenţă instituţională.

Ziua Poliţiei de Frontieră Române (24 iulie) reprezintă de fiecare dată un prilej pentru a fi recompensate acţiunile desfăşurate de proprii lucrători, în îndeplinirea misiunilor specifice la graniţa României.

Cu această ocazie, chestorul principal de poliţie Liviu Bute a felicitat poliţiştii de frontieră pentru sprijinul acordat şi eforturile depuse de aceştia din punct de vedere profesional, în această perioada specială, demonstrând capacitate de mobilizare şi adaptare, pentru a putea acţiona eficient, pe toate planurile şi de contribui la efortul colectiv.

În mesajul adresat poliţiştilor de frontieră, în acest moment deosebit, inspectorul general al PFR a precizat:

„În 2021, Poliţia de Frontieră Română împlineşte 157 de ani de existenţă instituţională. Istoria o cunoaştem, prezentul îl trăim, iar viitorul, chiar dacă aparţine generaţiilor următoare, depinde şi de noi, de modul în care înţelegem să construim, să evoluăm şi să fim adevăraţi mentori pentru colegii aflaţi la începutul carierei. Practica ne-a demonstrat, în repetate rânduri, că termenul ‘cooperare’ nu este un clişeu, ci o realitate fără de care nu poate exista performanţă profesională. Mai mult decât atât, pandemia de COVID 19 a constituit în egală măsură, o provocare şi o lecţie pentru noi toţi. Ne-a testat limitele, capacitatea de adaptare, empatia şi tăria de caracter… Vă doresc, dragi colegi, multă sănătate, putere de muncă şi înţelepciune. Rămâneţi demni, corecţi şi mereu în competiţie cu voi înşivă”.

Acest moment festiv a reprezentat un prilej pentru promovarea a 180 de poliţişti de frontieră, ofiţeri şi agenţi care îşi desfăşoară activitatea în structurile Poliţiei de Frontieră, specialişti în supravegherea frontierei terestre, maritime, aeroportuare, care au fost evidenţiaţi şi recompensaţi prin avansare în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, pentru merite deosebite avute în misiunile operative desfăşurate, atât pe teritoriul ţării, cât şi în urma participării la operaţiunile comune organizate de Agenţia Frontex.

Majoritatea poliţiştilor de frontieră avansaţi provin din cadrul structurilor teritoriale operative ale poliţiei de frontieră, aceştia remarcându-se în cadrul acţiunilor de supraveghere şi control desfăşurate la frontiera de stat, dar în mod special în misiunile pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere şi a migraţiei ilegale, având o contribuţie importantă la rezultatele operative obţinute de structurile din care fac parte.

Totodată, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române a acordat distincţia „Poliţistul de frontieră al anului 2021” pentru doi poliţişti de frontieră, după cum urmează:

* Comisar şef de poliţie Bacaim Petrică – Garda de Coasta, Serviciul Prevenirea şi Combaterea Migraţiei Ilegale şi Infracţionalităţii Transfrontaliere – în calitate de şef serviciu.

Ofiţerul este un lucrător experimentat al poliţiei judiciare care desfăşoară activităţi informativ-operative calificate pentru identificarea, supravegherea şi documentarea activităţilor infracţionale din zona de competenţă. Acesta a coordonat echipa care a descoperit şi instrumentat dosarele penale privind importul de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, contrabanda cu ţigarete, dar şi alte infracţiuni din sfera criminalităţii organizate transfrontaliere. Astfel, a coordonat activităţile specifice într-unul dintre cele mai mari dosare penale privind traficul ilegal de deşeuri, în care au fost descoperite 85 de containere încărcate cu aproximativ 1.860 tone deşeuri ce urmau să intre în ţară. De asemenea, ofiţerul a coordonat echipele operative în cazuri de contrabandă cu ţigări, dintre acestea menţionăm cel în care au fost confiscate peste 240.000 pachete ţigări, cu timbru de Moldova, în valoare de aproximativ 3.860.000 lei, pe zona de produse contrafăcute dar şi a altor infracţiuni din sfera criminalităţii organizate transfrontaliere.

* Agent şef principal de poliţie Bălaşa Cătălin din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Direcţia de Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere

Prin determinarea manifestată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul a contribuit semnificativ la destructurarea unor grupări infracţionale specializate în fabricarea ilegală a ţigaretelor, care acţionau la nivel internaţional în mai multe state din Europa. Documentarea întregii activităţi infracţionale s-a realizat prin cooperarea internaţională cu reprezentanţi ai Oficiului European de Luptă Anti-Fraudă (OLAF) şi ai Guardia Civil din Spania. Activităţile ilicite ar fi putut cauza un prejudiciu bugetului consolidat al Uniunii Europene de peste 100 milioane de euro. Meritele poliţistului au fost recunoscute inclusiv de către Unitatea Central Operativă din Guardia Civil din Spania, prin acordarea medaliei Crucea Ordinului de Merit al Guardia Civil.

INFORMAŢII DE BACKGROUND

La 24 Iulie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Decretul prin care se realiza unirea corpurilor grănicereşti „de dincoace şi dincolo de Milcov”, moment ce a devenit reper istoric pentru instituţia noastră, însemnând recunoaşterea identităţii instituţionale şi, totodată, piatra de temelie a Poliţiei de Frontieră de astăzi.

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, această dată istorică a fost desemnată sărbătoare oficială a Poliţiei de Frontieră Române, fiind momentul de recunoaştere a identităţii instituţionale şi, de asemenea, temelia organizaţiei moderne de astăzi, care funcţionează la standarde europene.

În cei 156 ani de existenţă – şi nu numai, deoarece apărarea hotarelor ţării a existat din cele mai vechi timpuri – Poliţia de Frontieră Română a parcurs mai multe etape de transformare şi perfecţionare, în funcţie de caracterul perioadei istorice trăite, însă indiferent de forma de organizare sau denumire, misiunea a rămas întotdeauna aceeaşi, cea de străjer al legalităţii, ordinii şi liniştii la frontieră.

În prezent, ca instituţie specializată a Ministerului Afacerilor Interne, Poliţia de Frontieră Română are obligaţia să prevină şi să combată stările de pericol la adresa României, determinate de migraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră şi, de asemenea, să apere viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea publică şi privată, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi comunităţii, activitatea sa constituind serviciul public desfăşurat în interesul persoanei, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi prin aplicarea legii.

Prin rezultatele obţinute, instituţia Poliţiei de Frontieră Române continuă să se afirme ca partener de încredere al statelor europene în lupta împotriva infracţionalităţii transfrontaliere, bucurându-se de respectul şi aprecierea structurilor similare din alte ţări, iar profesionalismul poliţiştilor de frontieră şi deschiderea spre colaborare, manifestate permanent în raporturile cu celelalte structuri, au avut un aport esenţial la obţinerea acestor performanţe şi crearea unei imagini pozitive a instituţiei în exterior.