21 septembrie 2021

200 de ani de la începutul Revoluţiei Elene

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la începutul Revoluţiei Elene şi la iniţiativa Asociaţiei Culturale a Grecilor din România „NOSTOS”, sub egida Ambasadei Greciei la Bucureşti şi sub îndrumarea Prof.dr.habil. Tudor Dinu, Universitatea din Bucureşti, are loc expoziţia „Personalităţi greceşti care au jucat un rol în istoria Românilor, din antichitate până în zilele noastre”.

Deschiderea expoziţiei, organizată de Ambasada Greciei la Bucureşti şi Uniunea Elenă din România prin Preşedintele său, dl deputat Dragos-Gabriel Zisopol, va avea loc pe 23 iunie 2021, la Palatul Parlamentului, în prezenţa Preşedintelui Camerei Deputaţilor, dl Ludovic Orban, care va adresa o alocuţiune.

La realizarea expoziţiei au colaborat Uniunea Elenă din România, Camera de Comerţ Bilaterală Eleno-Română, Departamentul de Studii Neoelene al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, Fundaţia Culturală Greacă, Şcoala Greacă din Bucureşti „ATENA”, Asociaţia Prietenilor Bisericii Elene din Bucureşti, Asociaţia Culturală „Arcadia”, Asociaţia Culturală „Protagoras” şi Biroul Organizaţiei Elene pentru Turism.

Vernisajul va fi urmat de o expoziţie în aer liber de portrete, în clădiri reprezentative din Bucureşti şi din alte oraşe din România în care există o prezenţă importantă a comunităţii elene.